Proaspat calificata in finala Cupei Romaniei, eveniment unic in istoria clubului, Farul primeste astazi pe teren propriu Sportul, intr-un meci fara implicatii deosebite in clasament. Asta desi Dan Petrescu sustine ca echipa sa nu a scapat complet de
Proaspat calificata in finala Cupei Romaniei, eveniment unic in istoria clubului, Farul primeste astazi pe teren propriu Sportul, intr-un meci fara implicatii deosebite in clasament. Asta desi Dan Petrescu sustine ca echipa sa nu a scapat complet de grijile retrogradarii, iar constantenii vor sa-si pastreze linia excelenta de pe teren propriu, unde a inregistrat o singura infrangere in tot campionatul * Rautaciosii afirma ca Brasovul se va impune la Bistrita si se va ridica in clasamentul "adevarului", insa este greu de crezut ca echipa lui "Tata Jean" isi mai poate permite sa piarda puncte acasa. Plus ca "Steagul" nu prea are jucatori, autoritatile locale si-au retras sprijinul financiar destul de consistent pe care il alocau echipei, asa ca sansele de evitare a retrogradarii sunt aproape nule * La Galati se infrunta doua echipe care si-au schimbat patronul in toamna. Daca la Otelul au venit deocamdata doar Stoichita si multe promisiuni, la Timisoara s-a facut o echipa tare, care tinteste astazi a cincea victorie consecutiva in campionat. * Ultimul meci de astazi este in "Groapa", unde este asteptata o victorie lejera a lui Dinamo. Atat datorita diferentei de valoare dintre cele doua loturi, cat mai ales gratie felului in care conducerea lui Dinamo stie sa pregateasca un meci, vezi semifinala cupei cu FC National * Jefuiti la drumul mare in Soseaua Stefan cel Mare, la mijlocul saptamanii, "bancarii" isi ling ranile maine la Alba Iulia. Pentru gazde, jocul este decisiv, o infrangere echivaland cu retrogradarea sigura, in timp ce un succes ar mai pastra de doi bani sperante * Giulestenii vor avea viata grea cu noua echipa construita de Popovici la Bacau. Oaspetii au facut multe meciuri bune in deplasare in acest sezon si sunt decisi ca maine seara sa-si vanda scump pielea in Giulesti. Totusi, Rapid este singura echipa din tara care a castigat toate meciurile de pe teren propriu din acest campionat si, pentru a ramane macar cu sanse ipotetice in lupta pentru titlu are nevoie si acum de trei puncte * Etapa se incheie la Craiova, cu un meci care le gaseste pe cele doua echipe la o distanta de 15 locuri in clasament. Ca inaintea fiecarui meci din acest retur, Universitatea promite ca de la acest joc va incepe revenirea echipei la un joc bun, care sa aduca si evitarea unei retrogradari, care este mai aproape decat oricand. Sentimentele oltenilor sunt amestecate, pentru ca o eventuala victorie in fata Stelei ar ajuta mult Dinamo, care ar veni la doua puncte de actualul lider. Va fi foarte greu de obtinut, pentru ca Zenga a gestionat foarte bine aceste patru etape ale returului jucate in doar zece zile, calculandu-si foarte bine pasii pentru a iesi cu fruntea sus din doua derby-uri, cu Dinamo si cu Rapid. O victorie a Stelei ar pecetlui soarta Universitatii Craiova in proportie de 99%, tocmai de aceea conducerea "Stiintei" a decis sa lase intrarea libera la meci, iar patronul Dinel Staicu va lasa o geanta cu 20.000 de euro in vestiar, inainte de joc, bani pe care oltenii ii vor imparti intre ei daca inving. (B.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.