Dinamo si Farul s-au calificat in ultimul act al Cupei Romaniei, programat la 15 mai.
Farul a reusit accederea in ultimul act dupa ce a pierdut doar cu 2-1 la Craiova, dupa ce la Constanta se impusese cu 1-0. Dinamo a izbutit calificarea in u

Dinamo si Farul s-au calificat in ultimul act al Cupei Romaniei, programat la 15 mai.
Farul a reusit accederea in ultimul act dupa ce a pierdut doar cu 2-1 la Craiova, dupa ce la Constanta se impusese cu 1-0. Dinamo a izbutit calificarea in urma unui succes zdrobitor cu 4-0 in fata lui FC National, principalul artizan al calificarii alb-rosilor fiind insa arbitrul Ionica Serea, cel care i-a dezavantajat clar pe bancari. Focsaneanul a acordat doua penaltiuri echipei din Stefan cel Mare, unul dintre ele inexistent, iar al doilea foarte usor acordat, si i-a dat cu o mare usurinta cartonasul rosu lui Mc Kain, in minutul 52, la scorul de 0-0, o mana de ajutor primind si de la asistentul Ispas Cojocaru, care i-a indicat sa ia decizii gresite.
Prestatia sa jenanta i-a nemultumit pe bancari, proaspatul tehnician al lui FC National, Roberto Landi, aratandu-se dezamagit de felul in care a fost arbitrata echipa sa. "Cred ca este o umilinta pentru profesia de antrenor. Noi muncim toata saptamana si vedem ca munca noastra este astfel <>. Cred ca Dinamo nu avea nevoie de nici un fel de ajutor pentru a castiga partida.
Cred ca cele doua penaltiuri si cele doua cartonase rosii au fost prea mult pentru un astfel de meci. Imi pare rau pentru jucatorii mei, care au fost umiliti si redusi la 9, au fost victimele acestui meci.
Nu am avut nici macar curajul de a-i privi pe jucatorii de la Dinamo atunci cand se bucurau dupa transformarea loviturilor de la 11 metri si dupa eliminari. Speram sa jucam 11-11 si nu 12-11", a spus tehnicianul formatiei FC National.

Exclus de pe lista FIFA si retrogradat la Divizia C

Modul in care a condus returul semifinalei din Cupa Romaniei, dintre Dinamo si FC National, l-a adus la disperare si pe presedintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, Ion Craciunescu, care a decis sa-l pedepseasca aspru pe Serea pentru felul in care a condus meciul. Serea a fost exclus de pe lista FIFA si a fost trimis sa arbitreze pe termen nelimitat in Divizia C. Si Cojocaru a fost exclus pe termen de un an din competitiile internationale si a fost retrogradat la Divizia C pentru o perioada limitata pe care Craciunescu nu a vrut sa o dezvaluie. "E cel mai dificil caz de cand sunt presedintele CCA. Nu asociez in nici un fel clubul Dinamo cu arbitrajul lui Serea. Insa imi e foarte greu sa-mi explic felul in care a condus partida din Stefan cel Mare", a declarat, ieri, Ion Craciunescu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.