Procurorii anticoruptie au efectuat, ieri, noi audieri in cazul stenogramelor aparute pe Internet inaintea alegerilor din luna noiembrie a anului trecut, de data aceasta fiind invitat fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, ne-au informat s

Procurorii anticoruptie au efectuat, ieri, noi audieri in cazul stenogramelor aparute pe Internet inaintea alegerilor din luna noiembrie a anului trecut, de data aceasta fiind invitat fostul ministru al Turismului, Dan Matei Agathon, ne-au informat surse judiciare.
Potrivit acestora, Agathon s-a prezentat la sediul PNA in jurul orei 10,00, fiind interpelat aproape doua ore, in calitate de martor, solicitandu-i-se detalii referitoare la stenogramele cu pricina. Ancheta in acest caz a fost demarata la inceputul anului, cand Ministerul Public si-a declinat competenta in favoarea PNA, in cazul denuntului primit de la mai multe organizatii civice, privind eventuale fapte de coruptie care ar reiesi din stenogramele unor sedinte ale Delegatiei Permanente a PSD. Astfel, potrivit unui comunicat remis presei la data de 4 ianuarie 2005, denuntul formulat, la 28 decembrie 2004, de catre Asociatia pentru Apararea Drepturilor Omului in Romania - Comitetul Helsinki (APADOR - CH), Agentia de Monitorizare a Presei, Alianta Civica, Asociatia Pro-Democratia, Asociatia Revolutionarilor Fara Privilegii, Asociatia Studentilor la Facultatea de Stiinte Politice, Centrul de Resurse Juridice, Fundatia pentru o Societate Deschisa, Grupul pentru Dialog Social, Societatea Academica din Romania si Societatea Timisoara a fost inregistrat la Sectia de Relatii cu Publicul, Secretariat si Economico-Administrativa din cadrul Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie. Lucrarea a fost repartizata Sectiei de Urmarire Penala si Criminalistica, unde s-a format dosarul penal 5/P/2005, fiind dat spre declinat, la 5 ianuarie 2005, procurorilor anticoruptie, avand in vedere ca s-au constatat aspecte ce pot intruni "elementele constitutive ale infractiunii prevazute de art. 13 din Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie".

Solcanu nu vrea sa stie daca stenogramele sunt adevarate

Vicepresedintele PSD, Ioan Solcanu, sustine ca pe el nu il intereseaza daca stenogramele aparute anul trecut, inainte de alegeri, sunt reale. "Nu am citit nimic despre acestea, nu ma intereseaza", a spus pesedistul despre presupusele transcrieri ale sedintelor Delegatiei Permanente ale fostului partid de guvernamant.
Solcanu este convins, insa, ca nimeni din conducerea social-democratilor nu si-a dat acordul pentru transcrierea discutiilor din cadrul Delegatiilor. "Eu stiu, din participarile mele la Delegatiile Permanente, ca niciodata nu s-a vorbit despre stenograme, nici daca se fac, nici daca le face cineva. Nu s-a dat niciodata acordul", a precizat el.
Solcanu nu exclude posibilitatea ca ele sa fie reale, dar acest lucru nu-l intereseaza. El admite ca "cineva, din interior sau din exterior" ar fi putut, cu "aparate sofisticate" sa inregistreze discutiile social-democratilor. Desi admite aceasta posibilitate, senatorul PSD nu este curios sa vada daca cineva i-a inregistrat interventiile din cadrul Delegatiei Permanente. El sustine ca nici macar nu a avut curiozitatea sa-si intrebe colegii daca stenogramele sunt reale.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.