Pentru ca pe plan intern au pierdut de fiecare data lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc, radicalii maghiari spera acum sa gaseasca sprijin in institutiile europene. Presedintele Consiliului National Secuiesc, Csapo Jozsef, este convins ca doua

Pentru ca pe plan intern au pierdut de fiecare data lupta pentru autonomia Tinutului Secuiesc, radicalii maghiari spera acum sa gaseasca sprijin in institutiile europene. Presedintele Consiliului National Secuiesc, Csapo Jozsef, este convins ca doua din amendamentele la raportul privind Romania, adoptate de Comisia de externe a Parlamentului European, sunt in favoarea revendicarilor sale.
El sustine ca unul dintre aceste amendamente prevede ca este necesara luarea unor masuri suplimentare de catre Romania pentru protectia minoritatii maghiare, prin respectarea principiului subsidiaritatii si a autonomiei.
Subsidiaritatea inseamna transferarea acelor competente care vor asigura autoguvernarea, iar aceste competente de autoguvernare vizeaza autonomia personala a secuimii, traduce Csapo intentia forului european.
Si cu ajutorul celui de-al doilea amendament liderul CNS reuseste sa ajunga imediat la telul radicalilor maghiari.
Potrivit acestuia, al doilea text adoptat de Comisia de externe a PE vizeaza respectarea doleantelor minoritatilor nationale si eliminarea discriminarii etnice, ceea ce ar fi, in opinia presedintelui CNS, o insumare a acelor amendamente transmise in ultima perioada de CNS, in ceea ce priveste discriminarile aplicate secuimii prin respingerea doleantelor de autoguvernare. "Aceste amendamente ne indeamna la reprezentarea in mod consecvent a doleantei secuimii de adoptare a unei legi privind statutul de autonomie", spune Csapo.

Autonomia, din nou in Parlament

Desi in Parlament au mai fost depuse proiecte de lege ce vizau autonomia Tinutului, respinse cu o larga majoritate, si chiar cu votul a numerosi parlamentari UDMR, radicalii sunt hotarati sa continue.
Astfel, Consiliul Permanent a CNS a decis ca, dupa ce raportul va fi dezbatut de catre PE, sa inainteze din nou Parlamentului Romaniei proiectul privind statutul de autonomie a Tinutului Secuiesc, cu speranta ca se va lua in considerare si documentul care include cele doua amendamente amintite.
"Votul european ne va asigura un sprijin real in acest demers al nostru, fiindca Parlamentul Romaniei va trebui sa ia in considerare acest raport", crede Csapo.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.