Cu toate ca Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor da asigurari ca programul de innoire a parcului auto merge ca pe roate, ministrul Sulfina Barbu a evitat ieri sa dea ochii cu ziaristii invitati la conferinta de presa.
Mai mult, desi in l
Cu toate ca Ministerul Mediului si Gospodaririi Apelor da asigurari ca programul de innoire a parcului auto merge ca pe roate, ministrul Sulfina Barbu a evitat ieri sa dea ochii cu ziaristii invitati la conferinta de presa.
Mai mult, desi in lipsa doamnei ministru ar fi putut fi desemnat un alt oficial care sa ofere lamuriri cu privire la programul de innoire a parcului auto, in cele din urma s-a luat decizia contramandarii intalnirii cu presa. Explicatia a venit din partea purtatorului de cuvant al institutiei, Simona Hodos, care ne-a dezvaluit ca ministrul ar fi fost chemat la Palatul Victoria pentru o intrevedere neprogramata cu premierul.
Altfel, pana la jumatatea acestei luni, Autoritatea Fondului pentru Mediu (AFM) urmeaza sa anunte cati dintre cei 22 de producatori, importatori si furnizori auto care si-au depus dosarele pentru avizare vor fi validati. Neoficial, este foarte probabil ca lista celor 22 sa ramana nemodificata.
"E posibil ca in final sa ramana toti. Banuiesc ca au avut destul timp sa discute, sa se puna la punct, sa-si redacteze caietele de sarcini. Ne bucuram daca erau si doua sute, nu e nici o problema.
Tocmai pentru ca legea concurentei sa fie respectata a fost modificata si ordonanta", ne-a marturisit cu oarecare detasare purtatorul de cuvant, Simona Hodos.
Iata lista producatorilor, furnizorilor si importatorilor auto, pe care directorul AFM, Mihai Tot, s-a ferit sa o divulge, pe motiv ca "e secreta": Auto Italia, Daewoo Automobile Romania, Auto Brescia Brasov, Automobile Dacia, Autoglobus 2000, Di-Bas Auto, AutoHouse Huber, M Car Trading, Business Development Team, Rucom Craiova, Renault Nissan Romania, Trust Motors, Victoria Total Remetea Harghita, B&S Motors Bucuresti, Union Motors Romania, German Top Trading, Porsche Romania, Mit Motors International, Expocar, Automotive Trading, Hery SRL si RS Sara Motors.
Potrivit reprezentantilor Ministerului Mediului, dupa casarea vechilor autoturisme, proprietarii pot opta pentru achizitionarea uneia dintre marcile de autoturisme de mai jos: Fiat, Alfa Romeo, Daewoo, Dacia, Opel, Mitsubishi, Ford, Renault, Nissan, Peugeot, Suzuki, Audi, Volkswagen, KIA, Citroen, Lada si Volvo. Trebuie mentionat ca pentru orice marca de masina cu o vechime mai mare sau egala de 12 ani se pot obtine primele de 30 de milioane de lei.
Purtatorul de cuvant al Ministerului Mediului si Gospodaririi Apelor, Simona Hodos, a infirmat ipotezele potrivit carora proprietarii de masini cu o vechime mai mare sau egala cu 12 ani, care se inscriu la producatorii validati, vor beneficia de o prima mai mica de 30 de milioane de lei: "Fiecare proprietar va primi exact 30 de milioane de lei. Sunt banii statului si nu se vor mai impozita. Speculatiile aparute pe aceasta tema nu isi au rostul", ne-a declarat purtatorul de cuvant al Ministerului Mediului.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.