Directorul Autoritatii Fondului pentru Mediu, Mihai Tot, ne-a declarat ca, in cele aproape patru saptamani de inscrieri, s-au aratat interesati de programul de innoire a parcului auto 22 de producatori, furnizori si importatori autorizati. "Acestia si-au depus dosarele, dar nu pot fi nominalizati pana cand nu vor trece prin comitetul de avizare. Facem tot ce este posibil pentru ca incepand cu 15 aprilie sa poata fi demarat programul", ne-a declarat seful AFM. Dupa alegerea unui producator, furnizor sau importator auto validat si obtinerea unei note de acceptare din partea acestuia, proprietarii de masini cu o vechime mai mare sau egala cu 12 ani vor preda masinile la centrele de colectare a fierului vechi. Urmeaza apoi radierea autoturismului de la serviciul de inmatriculari, iar in final cumpararea noii masini. Potrivit proiectului legislativ, pentru a primi suma de 30 de milioane de lei, proprietarii trebuie sa se reintoarca la producatorul ales, unde vor prezenta actul de identitate, certificatul de inmatriculare, certificatul de predare al masinii uzate, certificatul de radiere, sau actul de succesiune, daca este cazul. Procedura se va desfasura dupa tipicul unei operatiuni de vanzare-cumparare in conditii normale.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
ANALIZĂ VIDEO Primele produse tehnologice sunt mai mereu proaste
Sursa: start-up.ro
-
Paște 2026: cât costă un cozonac plin cu de toate, în București
Sursa: retail.ro
-
Mesajul DUR al lui Tudor Chirilă pentru Nicușor Dan: Ați ajuns primul...
Sursa: kudika.ro
-
Tratamente naturiste pentru bilă leneșă: ceaiuri, rețete medicinale, alimente...
Sursa: garbo.ro