Potrivit Legii pentru alegerea Camerei Deputatilor si Senatului, una dintre atributiile Autoritatii Electorale Permanente este prezentarea - in maximum trei luni de la incheierea alegerilor - unui raport asupra organizarii si desfasurarii alegerilor. Documentul trebuie analizat, aprobat si semnat atat de presedintele AEP, cat si de cei doi vicepresedinti. El se da publicitatii sub forma unei Carti Albe. Toate aceste prevederi au fost nesocotite: raportul a fost depus la Parlament dupa expirarea termenului legal; cei doi vicepresedinti - Ionel Flesariu si Alexandru Radu - nici macar nu au vazut lucrarea asumata de Opris; Cartea Alba nu a ajuns la public. Deocamdata, misteriosul raport zace in sertarele Birourilor Permanente ale Parlamentului. O copie a acestuia a ajuns in posesia ZIUA. Folosim acest prilej pentru a face cunoscute cateva din "perlele" inserate in document.
Fara predicat
In chiar prima pagina a primului capitol, intitulat "Contextul politic si cadrul legislativ", apare urmatoarea fraza de o profunzime tulburatoare: "In virtutea acestor imperative si a necesitatii rezolvarii unor probleme stringente pentru societatea romaneasca, precum ridicarea nivelului de trai al populatiei sau coruptia, teme predilecte si in campania electorala, responsabilitatea politica ce trebuia asumata de intregul spectru politic". Nu cautati predicatul, pentru ca nu exista. La pagina 19, primul paragraf te lasa cu gura cascata: "La acestea se adauga 142 de sectii de votare organizate pe langa misiunile diplomatice si oficiile consulare ale Romaniei din strainatate si 6 sectii organizate pe".
"Noua" Constitutie
In aceeasi lucrare se face referire (in pagina 6) la cadrul legal "marcat de adoptarea unei noi Constitutii in anul 2003". Autorii raportului ar trebui sa stie ca Legea fundamentala a Romaniei este, in continuare, Constitutia din 1991, care a fost doar revizuita in urma cu doi ani.
Mai departe, in pagina 7, este elogiat Legislativul: "Pe baza noilor prevederi constitutionale, in anul 2004, Parlamentul Romaniei a realizat o ampla imbunatatire a cadrului legislativ electoral". Catre sfarsitul lucrarii (pagina 59) autorul isi schimba parerea: "Din derularea procesului electoral in anul 2004 si din rapoartele OSCE si ale majoritatii organismelor neguvernamentale care au monitorizat desfasurarea alegerilor generale din romania, a rezultat ca actuala legislatie electorala nu rezolva pe deplin unele aspecte de maxima importanta referitoare la participarea si reprezentarea minoritatilor (...)". Cum ramane cu "ampla imbunatatire" la care se facea referire in pagina 7?
Recomandari curioase
Raportul se incheie, bineinteles, cu recomandari. Iata o propunere "interesanta", culeasa din pagina 75: "Pentru o mai buna familiarizare cu legislatia electorala si cu programele partidelor politice, se impune extinderea perioadei campaniei electorale, astfel incat sa se asigure un timp suficient pentru desfasurarea in bune conditii a tuturor operatiunilor electorale".
Daca raportul va fi inaintat plenului Parlamentului si nu va fi retrimis Autoritatii, parlamentarii vor avea ocazia sa descopere si alte idei nastrusnice. Iar daca doresc sa afle cine este vinovat pentru faptul ca romanii nu mai prea merg la vot, pot gasi raspunsul Autoritatii in paginile 44-45. Redam doar inceputul "analizei": "Absenteismul, aflat in crestere in tara noastra, se datoreaza in mare parte dezamagirii electoratului de catre partidele care s-au aflat la putere in perioada de dupa 1989".
Despre autor:
Sursa: Ziua
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
Avionul care ar fi dispărut în 1955 și ar fi reapărut în 1985. Adevărul din...
Sursa: garbo.ro
-
FOTO: Destinații de schi aproape de casă pentru vacanța de iarnă 2025–2026....
Sursa: kudika.ro