Partea frontala care se impune prin eleganta grilei dintr-o singura bucata, marca distinctiva a modelului A8 in 12 cilindri, va fi disponibila de acum inainte la toate variantele noului Audi A8. Acest facelift se adauga noilor si revolutionarelor teh

Partea frontala care se impune prin eleganta grilei dintr-o singura bucata, marca distinctiva a modelului A8 in 12 cilindri, va fi disponibila de acum inainte la toate variantele noului Audi A8. Acest facelift se adauga noilor si revolutionarelor tehnologii disponibile pentru nava amiral a marcii Audi.
Pentru prima oara, alaturi de farurile Xenon plus, sunt disponibile reglarea dinamica a farurilor in curba, farurile adaptive si luminile pentru rularea pe timp de zi. O alta dotare noua: Audi A8 dispune acum de un tuner pentru receptie digitala radio.
Printre dotarile standard ale lui A8 se numara de acum un senzor de lumina/ploaie, pregatire pentru sistemul ISOFIX pentru scaunele din spate si oglinda retrovizoare exterioara asferica pe partea pasagerului.

Faruri reglabile

In ianuarie 2004, A8 in 12 cilindri devenea primul model de serie cu grila radiatorului single-frame. Impunandu-se ca nou look al marcii Audi, a fost preluata si de A3 Sportback, A4 si A6 ale caror noi versiuni au fost lansate in 2004. A devenit clar de acum ca acesta este semnul distinctiv pentru versiunile in 6 si 8 cilindri ale limuzinelor sportive de lux disponibile din martie 2005.
Stilul remarcabil impus prin grila de radiator single-frame se continua si in zona comenzilor: trapezul grilei impodobeste acum si centrul volanului din noua generatie.
Combinatia dintre reglarea dinamica a farurilor in curba si farurile adaptive care impune noi standarde in ceea ce priveste vizibilitatea si, prin urmare, siguranta, este o dotare complet noua la automobilele Audi.
Modulul farurilor dotate cu reglare dinamica pivoteaza cu pana la 15 grade in functie de viteza de rulare, ca raspuns la modificarea directiei. Avantajele sunt evidente: soseaua este mult mai bine iluminata in curbe.
Zona iluminata a suprafetei de rulare este aproape dubla. Functia de reglare dinamica este disponibila atat pentru faza lunga, cat si pentru cea scurta.
Sistemul este inclus in blocul optic intre faza lunga si faza scurta. Se activeaza automat daca semnalizatorul de directie este actionat la viteze de cel putin 70 km/h sau daca soferul roteste volanul suficient de mult.
Astfel, drumul este iluminat in directia in care vireaza masina, inainte ca aceasta sa se fi angajat in curba. In plus, ambele faruri pentru faza scurta sunt aprinse cand este cuplat marsarierul - un ajutor foarte important cand efectuati manevre de parcare.

Lumina sclipitoare - Xenon-plus

Un alt plus in ceea ce priveste dotarile legate de siguranta sunt luminile pentru rularea pe timp de zi, remarcabile pentru consumul foarte mic de curent.
Sistemul optional de reglare dinamica sau cel de adaptare a razei farurilor include sistemul Xenon-plus de mare intensitate pentru faruri. Un alt echipament optional este tunerul DAB ale carui comenzi sunt integrate in Interfata Multi Media (MMI). Tehnologia digitala pentru radio ofera o receptie fara interferente a semnalului si o calitate a sunetului apropiata de cea a unui CD, o gama de posturi mult mai bogata, precum si, in viitor, servicii noi cum ar fi radiotext. Mai mult, tunerul DAB este o investitie de viitor, deoarece atat posturile publice, cat si cele comerciale vor trece pe termen mediu la tehnologia digitala.
O data cu introducerea unui nou look si a noilor echipamente, Audi adauga un alt capitol la istoria de succes a lui A8. Limuzina a carei caroserie din aluminiu este construita pe baza principiului Audi Space Frame (ASF) s-a dovedit a fi un succes rasunator inca de la aparitie, in toamna anului 2002. Atat versiunea in 8 cilindri, cat si cea de varf in 12 cilindri conduc in segmentele de piata europene la care concureaza.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.