Administratia Pietelor, Targurilor si Oboarelor din Sectorul 6 a hotarat inchiderea temporara a Pietei Crangasi, din cauza mizeriei care domneste in acel spatiu, nesalubrizat de mai bine de doua luni. "La ultimul control al Directiei de Inspectie Gen
Administratia Pietelor, Targurilor si Oboarelor din Sectorul 6 a hotarat inchiderea temporara a Pietei Crangasi, din cauza mizeriei care domneste in acel spatiu, nesalubrizat de mai bine de doua luni. "La ultimul control al Directiei de Inspectie Generala din cadrul Primariei Sectorului 6 au fost aplicate amenzi in valoare de 240 de milioane de lei, lucru care nu l-a impiedicat pe administratorul pietei sa nu incheie nici pana in prezent un contract de salubrizare cu firma de specialitate URBAN. De fapt, un asemenea contract a existat, dar, nefiind onorat de catre beneficiar, societatea de salubritate nu l-a reinnoit. In plus, piata functioneaza ilegal inca de anul trecut, intrucat administratorul ei nu are un regulament de functionare, asa cum prevede Legea nr. 348/2004", au fost argumentele prezentate, la conferinta de presa de ieri, de Daniel Istrate, seful Directiei de Inspectie Generala din cadrul Primariei Sectorului 6. La randul sau, directorul general al Administratiei Pietelor, Cristian Hrituc, a anuntat ca a solicitat sprijinul jandarmilor pentru a pune in practica planul de inchidere a pietei: "Gunoiul sufoca piata, iar sanatatea cumparatorilor este pusa in pericol. Conducerea pietei a vrut doar sa castige bani, nu sa asigure si un comert civilizat. In aceste conditii, am decis sa inchidem piata, incepand de maine (astazi, n. red.), de la ora 5.00, iar comerciantilor le-am amenajat un spatiu civilizat de vanzare, la o distanta de 50 de metri, pe Str. Virtutii nr. 148, unde am amplasat 150 de tonete". Dir. Hrituc a aratat cat de pagubos pentru primarie - si, implicit, pentru bucuresteni - s-a dovedit contractul de asociere in participatiune, incheiat in anul 1995 intre conducerea de atunci a Primariei Sectorului 6 si o societatea comerciala care a preluat denumirea complexului agroalimentar. "In primul rand, SC Piata Crangasi trebuia sa reamenajeze si sa modernizeze spatiile din interiorul pietei, lucru care nu s-a intamplat nici dupa zece ani, intrucat administratorul s-a prevalat de faptul ca in contract nu este trecut vreun termen in acest sens. O singura constructie a fost inceputa cu ceva timp in urma, dar lucrarile au fost stopate, pentru ca Primaria Capitalei a cerut in justitie anularea autorizatiei de construire, deoarece a fost emisa in mod ilegal de fosta conducere a Primariei Sectorului 6, iar procesul inca se mai judeca. In al doilea rand, veniturile pe care le obtine Primaria Sectorului 6 in baza contractului se cifreaza, lunar, la ridicola suma de 3.650 de dolari, comparativ cu 10.000 de dolari pe care ii castiga, pe o perioada similara, dintr-o piata aflata in administrarea sa directa. Din pacate, aceste prevederi ale contractului incheiat pe o perioada de 20 de ani sunt "batute in cuie", astfel ca singura solutie ramane rezilierea, lucru pe care o sa-l cerem in justitie", a incheiat Cristian Hrituc.
Despre autor: