Antrenorul Octavian Belu a declarat, ieri, ca nu se intoarce deocamdata la lotul feminin olimpic de gimnastica, deoarece nu ar avea pe cine sa antreneze din cauza unei interdictii date de un medic de la INMS, potrivit careia sportivele nu pot aborda
Antrenorul Octavian Belu a declarat, ieri, ca nu se intoarce deocamdata la lotul feminin olimpic de gimnastica, deoarece nu ar avea pe cine sa antreneze din cauza unei interdictii date de un medic de la INMS, potrivit careia sportivele nu pot aborda programul tehnic pana nu revin la greutatea optima. "Deocamdata, fetele nu fac decat exercitii fizice pentru pierderea greutatii. Nu cred ca au nevoie de inca un antrenor pentru astfel de antrenamente. Daca numai una sau doua gimnaste lucreaza, nu ma pot intoarce la lot", a declarat Belu pentru Mediafax. Intrebat cum crede ca se va solutiona situatia actuala, Belu a punctat: "Nu stiu! Cred ca ele mai pot face performanta, dar mingea este in terenul lor. Toata lumea s-a oferit sa le ajute, asa ca acum depinde numai de ele. Problemele medicale pe care le acuza sunt specifice acestui sport." In alta ordine de idei, Belu considera ca tripla campioana olimpica, Catalina Ponor, are cele mai mari sanse sa castige o medalie la apropiatele Europene de la Debrecen. "Daca iau in calcul problemele medicale pe care le acuza componentele lotului, cred ca Ponor este cea mai indreptatita la o medalie la Europene. In prezent, singura ei problema pare a fi legata de greutate.
Ponor cred ca poate face fata concursului la barna, unde este foarte buna si unde surplusul de greutate nu are o importanta prea mare. La sol ar putea avea ceva probleme, insa, daca nu slabeste", a mai punctat Belu, concluzionand ca nu va fi o tragedie daca vom participa la EURO 2005 doar cu o gimnasta sau doua. (MCZ)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.