Alte cazuri de returnari ilegale de TVA, inregistrate de data aceasta la Vaslui, fac obiectul unor ample anchete ale procurorilor Sectiei Teritoriale a Parchetului National Anticoruptie Iasi.
In aceste dosare sunt anchetati directorul Finantel

Alte cazuri de returnari ilegale de TVA, inregistrate de data aceasta la Vaslui, fac obiectul unor ample anchete ale procurorilor Sectiei Teritoriale a Parchetului National Anticoruptie Iasi.
In aceste dosare sunt anchetati directorul Finantelor Publice din judet, Alec Bujorianu, precum si cei doi subordonati ai sai, inspectorii Constantin Gramada si Leonard Munteanu, dupa ce au luat in numeroase randuri spaga de la diversi administratori in schimbul facilitarii returnarii ilegale de TVA.
Potrivit unui prim calcul al magistratilor, in acest fel, statul a fost prejudiciat cu peste 9,3 miliarde de lei, mita primita de cele trei organe fiscale fiind de aproape 90.000 de euro, adica peste
3 miliarde de lei.
Procurorii anticoruptie ieseni au inceput sub dosarul nr. 21/P/2005, inregistrat la data de 21 februarie 2005, o ampla ancheta asupra unor societati vasluiene, existand suspiciunea ca administratorii acestora beneficiaza ilegal de rambursari de TVA.
Astfel, din primele verificari, procurorii au stabilit ca, la inceputul lunii noiembrie 2004, Ionel Curelaru din Barlad, a carui sotie si fiica administrau Societatea Comerciala Donaluci Company SRL din Barlad, a luat legatura cu Alec Bujorianu, directorul DGFP Vaslui, solicitandu-i sprijinul in vederea facilitarii restituirii sumei de 2 miliarde de lei, reprezentand TVA.
Asa ca directorul Alec Bujorianu le-a cerut subordonatilor sai, inspectorii Constantin Gramada si Leonard Munteanu, sa efectueze controlul anterior aprobarii restituirii taxei pe valoarea adaugata.
Cei doi au trecut la treaba, dar au "omis" sa noteze neregulile constatate, intocmind un raport favorabil, in urma caruia administratorii firmei Donaluci sa-si poata ridica contravaloarea TVA-ului, adica cele doua miliarde de lei.
Potrivit procurorilor, ca urmare a incalcarii atributiilor de serviciu, inspectorii au primit foloase necuvenite, "existand prezumtia" ca si directorul Finantelor vasluiene ar fi primit ceva dupa ce a intervenit pe langa inspectori.

Uite firma, nu e firma...

Continuand investigatiile, procurorii anticoruptie au descoperit ca Ionel Curelaru si acolitii lui nu sunt la prima abatere de acest fel, o data ce a infiintat o societate cu nume asemanator celei falimentare pentru a beneficia de rambursarea de TVA aferenta bunurilor cedate.
In cursul anilor 2003-2004, Curelaru a infiintat societatea SC Donaluci Company SRL cu scopul de a transfera acesteia patrimoniul SC Donaluci SRL din Barlad, care in cursul anului 2004 se afla in lichidare judiciara.
Pentru a obtine un profit necuvenit, firma falimentara i-a cedat celei nou-infiintate sediul social, trei autofurgonete, un autoturism de teren si altele.
Ca urmare a acestei tranzactii s-a restituit firmei cesionare TVA in valoare de 500 de milioane de lei, din care o parte a revenit celor doi inspectori care l-au ajutat, Constantin Gramada si Leonard Munteanu.

Facturi fictive

De "bunavointa" directorului Bujorianu a beneficiat si administratorul SC Marflor SRL Vaslui, caruia, in perioada martie 2003 - iunie 2004, i s-a restituit ilegal TVA in valoare de aproximativ 6 miliarde de lei.
Potrivit procurorilor, in acest scop, Marcel Florescu a folosit doua facturi, prima de 4,331 miliarde si cea de-a doua de 12,5 miliarde de lei, ambele emise de SC Competrol Cereal Vaslui, dar care nu figurau in evidenta contabila a acesteia, pe care nu le-a inregistrat in contabilitate, obtinand restituirea de TVA in valoare de 2,7 miliarde de lei.
Din totalul acestor sume, spun procurorii, aproximativ 2 miliarde au fost date, cu titlu de mita, directorului Alec Bujorianu si inspectorilor Constantin Gramada si Leonard Munteanu.

Spaga de 31.000 de euro

Din informatiile existente, directorul Alec Bujorianu a favorizat ilegal si restituirea de 800 de milioane de lei catre SC Corleone SRL Tutova, unde, initial, a fost desemnat sa efectueze controlul inspectorul financiar Nelu Sava din Barlad, dar care nu a avizat restituirea de TVA pentru ca a constatat numeroase nereguli.
Atunci, fiind nemultumit de aceasta "solutionare", directorul i-a cerut rudei sale, Geta Mesteru, angajata a Administratiei Financiare Barlad, sa efectueze un nou control si sa intocmeasca date fictive pe baza carora s-a aprobat restituirea TVA-ului in cuantumul mentionat.
De asemenea, procurorii au dovedit ca, in cursul anului 2004, Alec Bujorianu ar fi fost mituit cu suma de 31.000 de euro de catre Vasile Padure, administrator al Societatii Comerciale Padure SRL, cercetat deja pentru evaziune fiscala cu un prejudiciu de peste 1 miliard de lei. Si de data aceasta modul de operare a fost acelasi. Pentru a-l ajuta pe administrator, directorul Finantelor vasluiene le-a cerut inspectorilor Gramada si Munteanu sa efectueze un control fiscal prin care sa diminueze substantial prejudiciul, pentru a determina aplicarea de catre procurorul care cerceta cazul a prevederilor art. 18 alin 1, din Legea 78/2000. Magistratii ieseni precizeaza ca, in pofida celor constatate, Vasile Padure a fost trimis in judecata si condamnat la trei ani de inchisoare, iar persoana care a intermediat luarea de mita este un anume Sebastian Croitoru din Vaslui.
Avand in vedere ca prejudiciul creat statului prin rambursarile ilegale de TVA se ridica la suma totala de peste 9,3 miliarde de lei, iar mita primita de cele trei organe fiscale este de peste 86.000 de euro, procurorii anticoruptie ieseni au dispus inceperea urmaririi penale fata de Alec Bujorianu si a inspectorilor Constantin Gramada si Leonard Munteanu, sub aspectul savarsirii infractiunilor de luare de mita, fals in inscrisuri si uz de fals, complicitate la abuz in serviciu contra intereselor publice, respectiv complicitate la dare si luare de mita, instigare la fals intelectual si uz de fals si abuz in serviciu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.