Dupa ce au contribuit in mare masura la victoria lui Traian Basescu din alegerile prezidentiale, bucurestenii sunt din nou chemati la vot pe 3 aprilie, pentru a-l alege pe inlocuitorul actualului presedinte in functia de primar al Capitalei. Maine va

Dupa ce au contribuit in mare masura la victoria lui Traian Basescu din alegerile prezidentiale, bucurestenii sunt din nou chemati la vot pe 3 aprilie, pentru a-l alege pe inlocuitorul actualului presedinte in functia de primar al Capitalei. Maine va incepe oficial campania electorala pentru Bucuresti, campanie ce va dura doua saptamani. Termenul legal a fost deja depasit, de o luna cei doi favoriti, Adriean Videanu si Dan Marian Vanghelie, vanturandu-se deja prin studiourile principalelor posturi de televiziune. Miza alegerilor este una foarte mare, primarul general al Capitalei avand cea mai mare legitimare, data de vot, dupa cea a presedintelui Romaniei.
Provocarea este cu atat mai mare pentru PSD, care, pe langa faptul ca a pierdut presedintia Romaniei in principal din cauza votului acordat de bucuresteni, nici nu a reusit niciodata sa se impuna in Capitala. In cazul acestor alegeri, PSD a mai reusit sa ne ofere inca doua premiere: candidatul nominalizat initial nu a fost schimbat pana la inceperea campaniei electorale, in plus portretul acestuia difera de cel al predecesorilor sai. Daca pana in prezent social-democratii ne-au obisnuit cu intelectuali, fie ca s-a numit Sorin Oprescu sau Mircea Geoana, observand victoriile repetate ale lui Basescu, om politic care se bazeaza mai mult pe instinct decat pe staff-ul de campanie, liderii din Baneasa s-au decis sa-l arunce in lupta pe Dan Marian Vanghelie. Invigorat de victoria obtinuta inca din primul tur la Primaria sectorului 5, "primarul care este", cunoscut pentru discursul sau penetrant in randul maselor cu un nivel de educatie mai scazut, se declara optimist.

"Vanghelie - necenzurat"

Cu ocazia depunerii candidaturii la BEM, Vanghelie s-a declarat convins ca va castiga din primul tur "cu ajutorul cetatenilor si al lui Dumnezeu". "Sunt un luptator, pot sa ma bat si cu cei de la putere si cu cei din opozitie si nu am nici o problema. Voi fi sincer si ce spun ma voi tine de cuvant. Nu ma tem de nimeni, decat de Dumnezeu", a declarat Vanghelie.
In plus, social-democratul afirma ca se simte norocos desi este al 13-lea bucurestean inscris in cursa pentru postul de primar general.
Candidatul PSD a venit la Primaria Capitalei alaturi de Sorin Oprescu si de presedintele organizatiei PSD Bucuresti, Dan Ioan Popescu, cele trei personaje fiind "flancate" de simpatizanti care purtau hanorace inscriptionate "Vanghelie - necenzurat".
"Vanghelie - necenzurat - adica spun lucrurilor pe nume, indiferent de marimea si dimensiunea pozitiei si functiei pe care o are un om in stat. Eu sunt singur ca castig din primul tur cu ajutorul cetatenilor si cu ajutorul lui Dumnezeu", a spus candidatul PSD, imediat dupa ce s-a inregistrat la BEM.
Incercand sa preia de la Oprescu imaginea de pesedist atipic, aceasta fiind singura sansa ca bucurestenii, cunoscuti pentru sentimentul lor anti-PSD, sa il voteze, primarul sectorului 5 a afirmat ca datoreaza sansa de a candida pentru postul de edil-sef al Capitalei in primul rand cetatenilor, nu partidului din care face parte. "Datorita lor si nu sistemului politic sunt la ora actuala in sistem", a spus candidatul PSD.
Cu aceasta ocazie, Vanghelie l-a averizat si pe principalul sau contracandidat, reprezentantul Aliantei PNL-PD, Adriean Videanu: "Primaria nu este un regat si nu se mosteneste. Primaria se castiga. Eu vreau sa ma lupt, sa ma bat si sa castig aceasta Primarie pentru ca stiu ce am de facut".

Videanu isi va da azi demisia din Guvern

Principalul favorit, potrivit ultimelor sondaje, de a prelua mostenirea lui Basescu, Adriean Videanu, isi va prezenta astazi demisia din Guvern, el urmand a fi inlocuit de un alt reprezentant al PD. Potrivit ultimelor informatii, Traian Basescu nu il agreeaza pe Radu Berceanu, el urmand a le cere democratilor un alt nume, foarte probabil, cel al lui Vasile Blaga.
Atuul lui Videanu consta in imaginea pe care a reusit sa si-o faca in calitate de vicepremier. Totusi, functia detinuta de democrat in Cabinetul Tariceanu reprezinta si un obstacol in drumul sau catre Primarie, erorile si repetatele balbaieli ale actualului Guvern putand fi imputate, cu mai multa sau mai putina obiectivitate, si lui Videanu. Norocul sau insa va fi acela ca noile scumpiri, cauzate de cresterea unor impozite si mai ales a accizelor, nu vor intra in vigoare decat cel mai devreme pe 1 aprilie.
Si candidatul Partidului Umanist din Romania (PUR), Radu Opaina, si-a depus ieri candidatura la Biroul Electoral Municipal (BEM) pentru a participa la alegerile din 3 aprilie pentru functia de primar general al Bucurestiului. Opaina a venit insotit de George Copos si un grup de prieteni.
"Sansa mea este cea a bucurestenilor. Eu voi fi un administrator si un politician. Toate problemele oamenilor de la bloc le voi rezolva cu eficienta in administratie, eficienta pentru exercitiul bugetar al Primariei Capitalei, respect fata de cetateni si aplecarea functionarilor catre problemele contribuabililor", a declarat Opaina imediat dupa inscrierea la BEM.
Un alt candidat cu nume este actualul presedinte al CNA, Ralu Filip, care pare ca este constient de sansele mici pe care le are. De altfel, acesta a marturisit ca a intrat in batalia pentru Capitala mai mult cu speranta ca proiectele sale vor fi preluate de viitorul primar.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.