Desi brokerii mizau pe revenirea pietei de capital in aceasta perioada, variatiile negative ale indicilor bursieri ii contrazic. Sedinta bursiera de ieri a semanat perfect cu ceea ce s-a intamplat in ziua precedenta, cu scaderi pe linie ale emitentil
Desi brokerii mizau pe revenirea pietei de capital in aceasta perioada, variatiile negative ale indicilor bursieri ii contrazic. Sedinta bursiera de ieri a semanat perfect cu ceea ce s-a intamplat in ziua precedenta, cu scaderi pe linie ale emitentilor importanti.
Cele mai lichide 10 societati, a caror evolutie este inregistrata de BET, s-au depreciat cu 2,58 la suta pana la 5.763,36 puncte, in timp ce piata per ansamblu a scazut cu 2,51 la suta pana la 3.642,58 puncte. Piata SIF-urilor a inregistrat o scadere de mai mica amploare decat cea din sedinta precedenta, de 1,80 procente, stabilizandu-se la 25.964,51 puncte. Noul indice ROTX, la a doua zi de la lansarea la Bursa din Viena, isi continua declinul cu 2,55 la suta pana la pragul de 11.477,37 puncte. Valoarea tranzactiilor s-a cifrat, la randul ei, la o cota modesta de 249,1 miliarde lei. Pentru a doua zi consecutiv, doar patru emitenti au inregistrat cresteri, de proportii reduse insa, si anume Rompetrol Well Services, Turbomecanica, Sinteza si Banca Transilvania. Titlurile Rompetrol Well Services au crescut cu 6,81 la suta pana la pretul de 2.040 lei fiecare, in timp ce Banca Transilvania s-a apreciat cu 0,73 la suta, inchizand la 13.800 lei pe actiune.
Scaderi importante au aparut in sectorul ingrasamintelor chimice, unde Sofert a coborat cu 15,19 la suta pana la pragul minim de 201 lei pe actiune, iar Amonil cu 11,45 la suta la 487 lei. La Sofert, actionarii au solicitat deschiderea procedurilor de reorganizare judiciara, in urma dificultatilor financiare ale companiei. Dintre SIF-uri, cea mai mare depreciere, de 4,44 la suta, a apartinut SIF Muntenia, care a inchis la 8.600 lei pe actiune. Asa cum ne-am obisnuit deja, cel mai tranzactionat emitent al sedintei a fost Banca Transilvania, cu un rulaj de 55,6 miliarde lei, urmata de Banca Romana pentru Dezvoltare, cu tranzactii in valoare de 41,9 miliarde lei.

Curierul National

Sursa: Curierul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.