Dorinta PRM de a face parte din familia partidelor populare europene l-a fortat pe C.V. Tudor sa renunte la conducerea formatiunii sale. Chiar daca se considera ca aceasta schimbare este doar o miscare strategica, liderii celorlalte partide sunt de p

Dorinta PRM de a face parte din familia partidelor populare europene l-a fortat pe C.V. Tudor sa renunte la conducerea formatiunii sale. Chiar daca se considera ca aceasta schimbare este doar o miscare strategica, liderii celorlalte partide sunt de parere ca este vorba doar de un joc de imagine, singurii care ar putea avea de castigat fiind insa pesedistii. Corneliu Vadim Tudor nu mai este presedintele PRM, devenind doar presedinte de onoare, intrucat, afirma Dumitru Dragomir, este si va fi "sufletul partidului si fondatorul lui".
Locul sau a fost luat de deputatul Corneliu Ciontu, iar senatorul Dorel Constantin Onaca a devenit prim-vicepresedinte al PRM. Schimbarile majore pe care peremistii au decis sa le ia tin nu numai de inlocuirea liderului, ci si de schimbarea denumirii partidului, a doctrinei si statutului.
"Aceasta schimbare era necesara pentru continuarea demersului PPRM de aderare la Partidul Popular European (PPE) si pentru imbunatatirea imaginii PPRM pe plan international", a considerat chiar fostul presedinte al partidului. Vadim Tudor a mai afirmat ca va aloca mai mult timp finalizarii celui de-al doilea doctorat al sau, dar si conducerii unei televiziuni a partidului - Cosmos TV.
Plenara Consiliului National al PPRM a decis sambata, prin vot, schimbarea denumirii partidului in Partidul Popular Romania Mare, modificarea statutului si adoptarea doctrinei crestin-conservatoare.
Aceste schimbari majore au fost insa privite diferit de liderii partidelor parlamentare.

PSD vede cu ochi buni miscarea lui C.V . Tudor

Presedintele PSD, Adrian Nastase, considera ca decizia lui Corneliu Vadim Tudor de a se retrage din fruntea PRM este "o hotarare extrem de importanta", o decizie care va influenta configuratia politica din tara si care reprezinta "o dovada de intelepciune din partea presedintelui PRM". "Schimbarea la fata" a PRM ii creeaza PSD posibilitatea de a face o alianta cu aceasta formatiune, reconfigurandu-se majoritatea parlamentara, fapt ce va crea mari probleme actualei coalitii aflate la putere. PSD a anuntat ieri ca nu exclude colaborarea cu PPRM.

Democratii nu cred

Emil Boc este insa sceptic in ceea ce priveste sinceritatea gestului lui C.V. Tudor. Presedintele PD, Emil Boc, crede ca retragerea acestuia este un gest de apreciat, daca el a fost intr-adevar sincer.

"Directia e ciudata"

Retragerea lui C.V.Tudor din fruntea PRM trebuie privita cu precautie, in conditiile in care acest partid a fost construit in jurul liderului sau, iar directia poate fi una "ciudata", a declarat liberalul Eugen Nicolaescu.

Ciuhandu e sceptic

"Consider imbucurator faptul ca liderul PRM s-a retras din functia de presedinte, totusi, atat retragerea sa, cat si eventuala schimbare a denumirii nu este in profunzime," sustine presedintele PPCD, Gheorghe Ciuhandu.

Udemeristii se abtin

Presedintele UDMR, Marko Bela, desi si-a exprimat indoiala fata de anuntul ca Vadim Tudor s-a retras de la conducerea PRM, spera ca urmatorul pas sa fie demisia PRM. "Sper sa fie adevarat. Nu pot decat sa astept si demisia PRM", a spus Marko.


Despre autor:

Libertatea

Sursa: Libertatea


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.