In mai putin de trei luni de mandat, Traian Basescu a refacut diplomatic axa Bucuresti - Londra - Washington. Miercuri seara, 35 de minute in Biroul Oval, cu presedintele George W. Bush,
suficient ca Traian Basescu sa-si prezinte prioritat

In mai putin de trei luni de mandat, Traian Basescu a refacut diplomatic axa Bucuresti - Londra - Washington. Miercuri seara, 35 de minute in Biroul Oval, cu presedintele George W. Bush,
suficient ca Traian Basescu sa-si prezinte prioritatile pe plan intern si extern si sa obtina confirmarea parteneriatului strategic dintre Statele Unite si Romania. "Sunt impresionat de presedintele tarii dumneavoastra si va sunt recunoscator pentru prietenia dumneavoastra. Romania s-a dovedit un aliat ferm al libertatii", si-a inceput George W. Bush declaratia de presa dupa intalnirea cu Traian Basescu.
Statele Unite sunt aliatul Romaniei, iar poporul roman trebuie sa stie ca au trecut zilele cand fortele straine il puteau ameninta, fiind lipsit de ajutor, a adaugat seful administratiei de la Washington.
"Este important pentru o societate sa recunoasca faptul ca are aliati suficient de puternici care sa-i permita sa se dezvolte, sa treaca de la un regim de dictatura la o societate libera. Nu este o tranzitie usoara, dar acest sprijin face cu siguranta tranzitia mai usoara, stiindu-se foarte bine ca exista securitate oferita prin intermediul tratatelor bilaterale si prin intermediul NATO", a apreciat Bush.
"Aceasta este o relatie speciala, bazata pe valori comune, sunt onorat sa il numesc pe presedintele Romaniei prietenul meu si sunt mandru sa numesc Romania un aliat puternic al SUA", a repetat presedintele american.

"Cred ca acest presedinte este un lider deosebit"

Redefinirea strategiei privind regiunea Marii Negre, precum si, in particular, aspectele referitoare la Republica Modova au fost subiecte care l-au facut pe liderul de la Casa Alba sa declare ca Traian Basescu "este o persoana care trebuie ascultata in probleme precum Republica Moldova si vecinatatea acesteia". Insa aceasta nu a fost singura apreciere la adresa sefului statului.
Presedintele american s-a aratat impresionat de campania initiata de Traian Basescu in ceea ce priveste eradicarea coruptiei la nivel guvernamental.
"Presedintele si-a luat un angajament ferm in aceasta privinta. El crede in transparenta si in statul de drept si acest lucru este foarte important pentru companiile americane care cauta un loc unde sa investeasca. Noi credem ca nu sunt numai vorbe, ci si fapte", a aratat George W. Bush.
"Consider Romania un aliat special al SUA, deoarece impartasim aceleasi valori: drepturile omului, demnitatea umana, statul de drept, transparenta, lupta impotriva coruptiei. Cred ca acest presedinte este un lider deosebit pentru ca s-a angajat sa respecte aceste valori. Dorim sa colaboram cu prietenii nostri in regiune pentru a asigura stabilitatea si pacea", a mai spus presedintele american.
El si-a amintit de vizita la Bucuresti din noiembrie 2002 si de aparitia curcubeului cu prilejul discursului rostit in Piata Revolutiei. "Nu voi uita vizita la Bucuresti si <>. A fost unul dintre cele mai grozave momente ale presedintiei mele sa vorbesc chiar in piata in care Ceausescu a rostit ultimul sau discurs, iar curcubeul care a aparut in timpul ploii ajungea pana in spatele balconului. A fost un semn clar, din punctul meu de vedere, ca libertatea este puternica", a spus Bush, in timp ce presedintele Basescu i-a replicat ca a fost un semn al destinului. Traian Basescu a insistat, in timpul discutiilor cu George W. Bush, in mod particular, asupra regimului vizelor la care sunt supusi in prezent cetatenii romani care calatoresc in SUA. Seful statului roman a afirmat ca Romania trebuie sa fie inclusa in aceeasi foaie de parcurs ca si Polonia sau Slovacia in privinta liberalizarii regimului vizelor.

In asteptarea bazelor americane

Amplasarea unor baze militare americane pe teritoriul Romaniei a fost, de asemenea, un subiect dezbatut in Biroul Oval. Care a fost rezultatul convorbirilor pe aceasta tema, Traian Basescu a evitat sa spuna. Care este politica SUA in aceasta privinta a spus-o insa Donald Rumsfeld. Statele Unite sunt interesate sa-si "rearanjeze", "intr-o perioada rezonabila", amplasamentele militare, a declarat secretarul american al Apararii, fara a face insa vreo nominalizare.
"Nu avem in vedere nici un fel de baze permanente, de dimensiuni mari, in afara celor existente. Planificam totusi sa incepem discutiile cu anumite tari europene pentru a detine locatii operationale, in colaborare cu tarile respective. I-am spus presedintelui astazi ca noi suntem pregatiti sa incepem discutiile cu Romania pentru a vedea la ce fel de intelegere putem ajunge.
Acest lucru ar fi atat in interesul Romaniei, cat si al nostru", a spus Donald Rumsfeld, la finalul unei intrevederi cu Traian Basescu. Seful Pentagonului a precizat ca nu a fost stabilit inca un termen pentru amplasarea acestor baze, iar discutiile concrete vor incepe "intr-un interval rezonabil de timp".
"Ceea ce dorim noi sa realizam pe plan global este sa ne reorganizam. Noi ne aflam acum cumva tot acolo unde eram si cand s-a incheiat Razboiul Rece, intr-o pozitie statica de aparare.
Secolul al XXI-lea este insa o perioada cu totul diferita, trebuie sa avem flexibilitate pentru a putea merge unde avem nevoie si trebuie sa ne orientam catre o cu totul alta parte a lumii. Asadar, ne reorganizam in Asia, in Europa si in intreaga lume", a mai spus Rumsfeld.

Curierul National

Sursa: Curierul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.