Piata de capital a intrat pe o panta descendenta, tendinta care s-a impus inca de saptamana trecuta, pe fondul suspendarii de la tranzactionare a emitentilor "grei". Reluarea acestora la tranzactionare in sedinta bursiera de ieri nu a impulsionat pia
Piata de capital a intrat pe o panta descendenta, tendinta care s-a impus inca de saptamana trecuta, pe fondul suspendarii de la tranzactionare a emitentilor "grei". Reluarea acestora la tranzactionare in sedinta bursiera de ieri nu a impulsionat piata, ci, dimpotriva, 32 de companii au inregistrat scaderi. Indicii bursieri au consemnat variatii negative destul de serioase, cu BET in topul deprecierilor. Asadar, indicele care consemneaza evolutia celor mai lichide 10 companii a scazut, ieri, cu 3,58 la suta, stabilizandu-se la 6.065,70 puncte. BET-C s-a depreciat, la randul lui, simtitor, cu 3,26 procente, in timp ce sectorul SIF-urilor a scazut cu 1,94 la suta. Toate cele patru SIF-uri au fost pe scadere (SIF Oltenia, suspendata de la tranzactionare), cel mai tranzactionat titlu fiind SIF Transilvania, cu un rulaj de 15,8 miliarde lei.
Cea mai insemnata depreciere de curs a apartinut, insa, SIF Banat-Crisana, cu 3,33 la suta, pana la o cotatie finala de 14.500 lei pe actiune. Indicele SIF-urilor continua sa inregistreze corectii, scazand sub 30.000 puncte, dupa ce la nivelul saptamanii trecute s-a depreciat cu 7 la suta. Lichiditatea nu a fost una ridicata in conditiile revenirii pe piata a actiunilor de la categoria I, cifrandu-se la 246,9 miliarde lei.
Kandia Excelent a inregistrat cea mai mare apreciere a sedintei, de 7,69 la suta, ultima cotatie fiind de 7.700 lei pe actiune. Din randul emitentilor lichizi, doar Rompetrol Rafinare a fost pe crestere, inchizand la 1.150 lei pe actiune, cu un plus de 2,68 la suta. Desi proaspat revenita pe ringul bursier, SNP Petrom a scazut cu 5,68 la suta, ultima cotatie fiind de 4.650 lei pe actiune, in conditiile unei lichiditati de doar 23,7 miliarde lei. Dintre banci, Banca Romana pentru Dezvoltare a inregistrat cea mai mare depreciere, de 7,89 la suta, pana la un curs de 52.500 lei pe actiune. Cel mai tranzactionat titlu a fost, ieri, Banca Transilvania, cu un rulaj de 42,9 miliarde lei, urmata de Rompetrol Rafinare, cu tranzactii in valoare de 37,5 miliarde lei.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.