Un primar dintr-o comuna harghiteana este acuzat ca s-ar fi imbogatit cu peste 70 milioane lei, in urma unei licitatii publice organizate de administratia locala. Drept urmare, edilul-sef al localitatii Capalnita este cercetat in stare de libertate pentru delapidare, neglijenta si abuz in serviciu. In acelasi caz, mai sunt anchetati o casiera si doi contabili.
Potrivit IPJ Harghita, in urma unor controale efectuate in judet de reprezentanti ai Prefecturii si ai institutiilor abilitate in prevenirea si combaterea ilegalitatilor in domeniul silvic, s-a stabilit ca primarul comunei Capalnita, Benedek Istvan, ar fi savarsit mai multe infractiuni dupa organizarea unei licitatii publice. Anchetatorii spun ca in 23 decembrie 2004, Primaria Capalnita a organizat o licitatie pentru vanzarea a 53 de metri cubi de material lemnos, esenta rasinoase si lemne provenite dintr-o padure aflata in proprietatea Consiliului Local al comunei. In cele trei zile de licitatie, s-a prezentat numai administratorul unei firme din localitate, care, normal, a castigat si a achitat 74 milioane de lei - contravaloarea marfii. La aproape o luna, acesta i-a dat banii lui Benedek, care insa nu a depus suma in gestiunea Primariei, ci si-a insusit-o. Alte trei persoane, respectiv casiera institutiei, B.A., 50 de ani, care este si sotia primarului, si doi contabili din cadrul Primariei, sunt anchetate pentru neglijenta in serviciu.
Acuzatul arunca vina pe altii
Prefectul judetului Harghita, Constantin Strujan, asteapta ca ancheta sa fie finalizata, urmand sa se ia toate masurile care se impun in astfel de situatii. Conform Legii administratiei, un primar poate fi suspendat doar in cazul in care este arestat preventiv sau condamnat. La randul sau, Benedek nu considera ca nu a facut ceva ilegal, licitatia fiind organizata cu respectarea normelor in domeniu.
Acesta a explicat, citat de Mediafax, ca, dupa ce i-a dat banii pe lemne, aministratorul l-a rugat sa mai astepte cu depunerea banilor la casieria Primariei pana cand isi va rezolva unele probleme legate de documentele firmei.
Primarul a spus ca problema a fost rezolvata "la mica intelegere", banii au ramas in Primarie fara ca nimeni sa se atinga de ei, suma fiind trecuta in gestiune o luna mai tarziu.
Chiar daca banii au fost gasiti, primarul risca 15 ani de inchisoare, in cazul in care va fi gasit vinovat.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro