Compania multinationala TriGranit Development Corporation intentioneaza sa investeasca pe piata imobiliara romaneasca, in urmatorii ani, peste 1,5 miliarde de euro, a declarat directorul executiv al firmei, Todd Cowan, citat de Mediafax.
"Prim

Compania multinationala TriGranit Development Corporation intentioneaza sa investeasca pe piata imobiliara romaneasca, in urmatorii ani, peste 1,5 miliarde de euro, a declarat directorul executiv al firmei, Todd Cowan, citat de Mediafax.
"Primul proiect este un centru comercial la Cluj, care va necesita investitii de peste 100 de milioane de euro", a spus Cowan.
Urmatorul proiect, Esplanada City Center, este situat in Bucuresti si are cea mai mare valoare, estimata la circa un miliard de euro. Ansamblul, cu o suprafata desfasurata de circa 700.000 de metri patrati, va cuprinde birouri, spatii comerciale, cladiri rezidentiale, hoteluri si spatii verzi. Urmatoarele investitii, in valoare de circa 600 milioane de euro, vor fi la Bucuresti, Constanta si Cluj.
Pe litoral, compania are in proiect statiuni turistice de lux. TriGranit Development Corporation este o companie multinationala cu capital american, canadian, britanic si maghiar, care activeaza in domeniul tranzactiilor imobiliare in centrul si estul Europei.

Un nou fond de investitii

Compania americana Apollo Real Estate Advisors a lansat un fond de investitii imobiliare in valoare de 2,5 miliarde de euro, 40 la suta din suma urmand sa fie alocata pentru proiecte in Franta, Italia si tari din Europa de Est, printre care si Romania, informeaza editia electronica a cotidianului The Times.
Noul fond, Apollo European Real Estate Fund II, este unul dintre cele mai mari fonduri lansate pentru investitii care vizeaza exclusiv proiecte imobiliare din Europa.
La formarea fondului au contribuit investitori din Marea Britanie, Europa, Orientul Mijlociu si Australia.

Mall de 10 milioane de euro la Alba-Iulia

Un complex comercial de tip Mall va fi construit in orasul Alba- Iulia, pe amplasamentul unui teren folosit pana acum pentru antrenamente de catre diferite echipe de fotbal din zona, valoarea investitiei fiind de aproximativ 10 milioane de euro, transmite Mediafax. Complexul se va intinde pe aproximativ 38.000 de metri patrati, suprafata pe care se afla acum stadionul Mecanica. Lucrarile vor incepe la sfarsitul acestei luni si ar urma sa fie finalizate la inceputul anului viitor. Primarul municipiului Alba-Iulia, Mircea Hava, a declarat, ieri, ca un prim pas a fost facut prin asocierea Consiliului Local Alba-Iulia si SC Mall Alba, firma obligandu-se sa realizeze investitiile necesare construirii si gestionarii centrului comercial.
Potrivit contractului dintre cele doua parti, investitorul are concesionat dreptul de folosinta asupra terenului pe o perioada de 49 de ani si va suporta toate cheltuielile, precum si serviciile necesare construirii complexului. Consiliul Local Alba va incasa o parte din profitul noului Mall, dar nu mai putin de 24.000 de euro pe an.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.