"S-a propus sa se faca prevederi statutare pentru ca sa nu se mai admita traseisti cu pretentii numa
"S-a propus sa se faca prevederi statutare pentru ca sa nu se mai admita traseisti cu pretentii numai, care vin la bucatele gata facute cu truda altora. Sa puna umarul la treaba si sa ramana legati cu fundamentele unui partid.
Noi avem asemenea oameni care s-au cocotat, au venit de aiurea, au fost pusi in fruntea partidului, nici macar nu s-au incadrat intr-o organizatie de partid si asta au criticat oamenii. Astia habar n-au de partid, dar vorbesc in numele lui", a explicat Iliescu, intr-un interviu acordat Mediafax, necesitatea introducerii "stagiului in partid".
De altfel, nu este prima data cand liderul PSD reproseaza actualei conduceri criteriile gresite de atribuire a functiilor. Iliescu crede ca PSD a gresit, confundand "bucataria" Palatului Victoria cu cea a partidului.
"Sa se separe apele, adica reprezentantii Guvernului de functiile de partid. Asta a fost una din marile greseli si care a afectat fara indoiala viata de partid", sustine liderul social-democratilor.
Pe langa toate acestea, Ion Iliescu mai propune si introducerea unor declaratii de avere speciale pentru cei care vor sa ocupe un scaun in conducerea PSD.
"Dincolo de ce prevede legea, cei care aspira la diverse functii in partid sa dea la partid niste declaratii mai riguroase de avere - ce au avut in '90, ce au acumulat, care e motivatia acestor acumulari, sa spuna ca are mai mult de zece mii in depozite.
Cat are? Are zece mii, zece milioane sau un miliard?
Sa spuna concret si sa judece oamenii daca aceasta chestiune are motivatie si asa mai departe", a explicat Iliescu, precizand ca acestea sunt propuneri ale membrilor de partid.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
30 Noiembrie: Ziua în care toamna își ia rămas bun. Venus în Săgetător...
Sursa: kudika.ro