Maxim la Bursa
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a consemnat ieri noi maxime istorice la nivelul tuturor celor trei indici pe fondul unei valori a tranzactiilor de 90,5 miliarde de lei, de aproape trei ori mai ridicata decat cea din sedint
Maxim la Bursa
Bursa de Valori Bucuresti (BVB) a consemnat ieri noi maxime istorice la nivelul tuturor celor trei indici pe fondul unei valori a tranzactiilor de 90,5 miliarde de lei, de aproape trei ori mai ridicata decat cea din sedinta precedenta. "Este clar ca intra masiv fonduri in piata atat din partea investitorilor romani, cat si a celor straini. Presiunea la cumparare este foarte mare. Bursa este atractiva, existand potential de crestere pe termen scurt. Lichiditatea si volumul titlurilor tranzactionate s-au apropiat de nivelele maxime", a declarat agentiei pentru Mediafax directorul general al BT Securities, Rares Nilas. El a estimat ca, in perioada urmatoare, piata nu va continua sa creasca in acelasi ritm si nici nu se vor inregistra corectii, ci este posibil sa apara o stabilizare a cotatiilor. Indicele BET-FI, care urmareste evolutia SIF-urilor, a atins ieri al doilea maxim istoric din acest an, avansul fiind de 4,26%. Indicele BET, calculat pe baza evolutie celor mai lichide zece titluri, a inregistrat o crestere de 3,36%, iar BET-C, care reflecta tendinta de ansamblu a bursei, a avansat cu 3,05%. Petrom s-a situat pe prima pozitie in topul valorii de tranzactionare, cu 18,1 milioane de lei, iar cotatia a urcat cu 5,8%, la 49 bani pe titlu. (A.M.V.)
Electroputere mai asteapta
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (AVAS) a prelungit pentru a doua oara, pana la 20 ianuarie, termenul de depunere a ofertelor pentru privatizarea societatii Electroputere Craiova, la solicitarea uneia dintre cele patru firme care a cumparat dosarul de prezentare, se arata intr-un comunicat al AVAS. Institutia a anuntat, in noiembrie 2005, ca vinde prin negociere pe baza de oferte finale, imbunatatite si irevocabile, un numar de 78 de milioane de actiuni reprezentand 62,8% din capitalul social al Electroputere. In urma publicarii anuntului, o firma straina si trei societati romanesti au achizitionat dosarele de prezentare. In luna decembrie 2005, AVAS a anuntat ca una dintre cele patru firme a solicitat prelungirea perioadei de depunere a ofertei, stabilita initial pentru data de 19 decembrie, iar termenul a fost amanat pana la 5 ianuarie 2006. Structura actionariatului si pachetul de actiuni scos la vanzare se vor definitiva in functie de modificarea capitalului social al Electroputere, in urma iesirii din patrimoniu a unor active care au facut obiectul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile, precum si a unor active cu caracter social. In aceste conditii, AVAS va vinde intreg pachetul de actiuni pe care il va detine la data incheierii contractului de vanzare-cumparare de actiuni. (A.G.C.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.