Liderii confederatiilor sindicale reprezentative la nivel national s-au intalnit ieri, la Palatul Victoria, cu primul ministru, Calin Popescu Tariceanu. La aceasta intrevedere au participat presedintii Blocului National Sindical (BNS), CNS "Cartel Al
Liderii confederatiilor sindicale reprezentative la nivel national s-au intalnit ieri, la Palatul Victoria, cu primul ministru, Calin Popescu Tariceanu. La aceasta intrevedere au participat presedintii Blocului National Sindical (BNS), CNS "Cartel Alfa", CNSLR "Fratia", CSDR si CNS Meridian, iar din partea Guvernului, alaturi de premier, au fost prezenti secretarii de stat ce raspund de relatia cu partenerii sociali si sunt membri in Consiliul Economic si Social (CES), precum si consilierul pe probleme sociale al primului ministru, Valentina Contescu. Dupa mai bine de trei ore de discutii, purtatorul de cuvant al Guvernului, Oana Marinescu, a venit cu precizarea ca aceasta intalnire a avut drept scop informarea reciproca in privinta agendei celor doua parti. "Vreau sa subliniez ca primul ministru nu negociaza cu partenerii sociali, ci se informeaza despre ceea ce ii preocupa", a subliniat Marinescu. Principalul subiect al acestei intrevederi a fost modificarea Codului Muncii, responsabilitate asumata de Guvernul PSD intr-un memorandum semnat cu organismele internationale. Oana Marinescu a precizat ca organizatiile sindicale si-au manifestat disponibilitatea de a negocia cu patronatele pentru a corecta deficientele din actualul Cod al Muncii. "Codul Muncii trebuie sa protejeze drepturile angajatilor in cazul unor eventuale abuzuri ale angajatorilor si sa permita modernizarea companiilor. Premierul a constatat ca printre liderii sindicali exista o iritare referitoare la calendarul strans privind modificarea Codului Muncii, pe care il impune acordul cu FMI", a precizat purtatorul de cuvant al Guvernului. Si patronatele vor avea saptamana viitoare o intalnire cu premierul, dar numai dupa ce isi vor definitiva lista propunerilor de modificare a Codului Muncii, a anuntat Mihai Seitan, secretar de stat la MMSSF. Intr-un comunicat al confederatiilor sindicale se precizeaza ca "partea sindicala a prezentat punctul de vedere potrivit caruia, in momentul de fata, nu este necesara modificarea Codului Muncii si nu se manifesta nici o urgenta pentru o astfel de masura. Confederatiile sindicale continua actiunile de protest conform calendarului anuntat. Sindicalistii mai afirma ca sunt disponibili sa participe la un dialog cu patronatele pe tema dificultatilor aplicarii prevederilor Codului Muncii, pentru a corecta eventualele deficiente aparute in aplicarea acestuia si pentru clarificarea ambiguitatilor de interpretare". De asemenea, s-a stabilit ca Ministerul Muncii sa joace doar rolul de moderator in cadrul dialogului ce va avea loc intre confederatiile patronale si cele sindicale.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.