Fisetele cu acte si bibliorafturi referitoare la licitatiile efectuate de Primaria Bacau, in perioada in care Dumitru Sechelariu se afla la conducerea institutiei, au fost aduse recent la Parchetul National Anticoruptie, ne-au informat ieri surse jud
Fisetele cu acte si bibliorafturi referitoare la licitatiile efectuate de Primaria Bacau, in perioada in care Dumitru Sechelariu se afla la conducerea institutiei, au fost aduse recent la Parchetul National Anticoruptie, ne-au informat ieri surse judiciare.
Procurorii PNA Central au intrat in posesia documentelor ridicate in urma cu doua saptamani de la Primaria Bacau, referitoare la activitatea fostului primar Dumitru Sechelariu. In legatura cu acest lucru, surse judiciare ne-au declarat ca fisetele cu acte si bibliorafturi, trei la numar, cuprind documente referitoare la licitatiile efectuate de Primarie in perioada in care era condusa de Sechelariu.
Dumitru Sechelariu, fostul primar al municipiului Bacau, a luat act de acuzatiile aduse in dosarul in care este urmarit penal de Parchetul National Anticoruptie (PNA) cu privire la atribuirea unor licitatii si a unor lucrari, precum si la distribuirea unor fonduri SAPARD.
La finalul audierilor, Sechelariu a aratat ca a avut un dialog civilizat cu procurorii si ca a luat act de acuzatiile formulate de PNA la adresa lui, fara sa precizeze insa care sunt acestea. Sechelariu a declarat presei ca, cu cateva zile inainte ca procurorii anticoruptie sa deschida investigatiile in cazul sau, a cerut "expres si personal" sa fie anchetat.
"Vreau sa cunoasteti un alt om Sechelariu", a spus el, explicand motivul pentru care ar fi facut aceasta solicitare. El a continuat cu o scurta prezentare a afacerilor sale, incepute in anii '90, subliniind ca a fost primul roman care a derulat activitati de transport international.
La randul lui, aparatorul fostului primar al Bacaului a spus ca intalnirea cu procurorii a fost "o chestiune preliminara" si ca "lucrurile trebuie cercetate laborios".
Amintim ca, la 3 februarie, fostul edil al Bacaului a fost citat pentru prima oara de procurorii anticoruptie in legatura cu organizarea unor licitatii in care ar fi fost favorizate mai multe societati.
La timpul respectiv, purtatorul de cuvant al PNA, magistrat Alina Tonigaru, ne informase ca Dumitru Sechelariu este cercetat de procurorii Sectiei a II-a ai Serviciului Anchete Speciale, precum si de ofiteri de Politie Judiciara si specialisti din PNA, pentru mai multe infractiuni conexe faptelor de coruptie in legatura cu organizarea unor licitatii, precum si atribuirea de terenuri si lucrari preferentiale unor societati comerciale.
Anchetatorii detin date si indicii conform carora, in exercitarea atributiilor de serviciu, in perioada in care a detinut functia de primar, Dumitru Sechelariu ar fi comis, cu buna-stiinta, mai multe ilegalitati si incalcari ale legislatiei privind Administratia Publica, in scopul obtinerii pentru sine sau pentru altul de foloase materiale necuvenite.
Desi a fost citat oficial de procurori pentru a i se aduce la cunostinta probele in acest dosar, care, potrivit unor surse, ar cuprinde nu mai putin de 12 volume, initial Dumitru Sechelariu nu s-a prezentat la audieri, motivandu-si absenta prin faptul ca avocatul sau este bolnav. Atunci, procurorii PNA au decis ca Sechelariu sa fie dat in consemn la frontiera pentru a evita posibilitatea ca acesta sa fuga din tara.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.