Desi cele doua fete mai mari lucreaza, salariul minim pe economie pe care-l ia fiecare - impreuna iau pana in 6 milioane lei - nu le ajunge pentru intretinere, plata ratelor la casa si medicamente pentru cea mare, care e bolnava. Daniela are 23 de ani si sufera de o tumoare osoasa temporala dreapta. in urma operatiei pe care a facut-o in 1999, i s-a pus o placuta de acrilat, care acum trebuie schimbata. Ea are dureri de cap foarte mari, iar de la medicamente acum o doare si stomacul.
Toate aceste necazuri au inmuiat inima cititorilor nostri. Nu numai cetateni obisnuiti ne-au sunat sa le acorde ajutor, ci si firme. Dora Szocs, directorul firmei Forever Living Products, le-a invitat pe fete la Bucuresti cu ocazia implinirii a sase ani de activitate in Romania. De la toti participantii la eveniment s-a strans suma de 25 milioane lei, pe care firma a depus-o in-tr-un cont. "Manifestarea pe care am organizat-o cu ocazia implinirii a sase ani de existenta a firmei a fost un prilej de a sensibiliza directorii nostri veniti din toata tara. Am depus banii intr-un cont pe numele fetelor Ursu, pentru ca sa-si poata plati de acolo datoriile la casa, iar cea mare sa-si faca operatia care sa-i salveze viata", ne-a declarat Dora Szocs. Alti cititori ne-au sunat pentru a oferi rechizite celei mai mici dintre surori, pentru ca aceasta sa nu abandoneze cursurile asa cum se gandise. "Nu vreau sa abandoneze scoala. Are cap si invata foarte bine. Eu si sora mijlocie am terminat liceul economic. Chiar daca acum lucram pe salarii mici, cu siguranta intr-o zi ne va ajuta diploma de Bacalaureat", ne-a povestit Daniela.
Un cititor care a sunat la redactie ieri ne-a socat. El s-a oferit chiar sa o ia de sotie pe cea mare, Daniela, pentru a fi de ajutor pentru familia ei. Desi miscata de gestul tanarului, Daniela nu a avut nici macar curiozitatea sa-l cunoasca, deoarece are deja un prieten pe care-l iubeste foarte mult. "si el ne ajuta foarte mult si parintii lui de asemenea. Sunt niste oameni deosebiti". Cine vrea sa le ajute in continuare pe fete pot depune bani in contul RO10RNCB1800 00424830001, deschis la BCR Sucursala Brasov pe numele Ursu Ana Dana.
Despre autor:
Sursa: Libertatea
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Italia introduce detenția pe viață pentru femicid
Sursa: kudika.ro