James Dean, care s-a nascut la data de 8 februarie 1931, ar fi implinit anul acesta 74 de ani. Atat prietenii cat si actorii cu care a colaborat de-a lungul vietii l-au comemorat si si-au impartasit amintiri despre cel care a devenit o legenda a Holl
James Dean, care s-a nascut la data de 8 februarie 1931, ar fi implinit anul acesta 74 de ani. Atat prietenii cat si actorii cu care a colaborat de-a lungul vietii l-au comemorat si si-au impartasit amintiri despre cel care a devenit o legenda a Hollywoodului, relateaza CNN.
Dean, a carui faima a depasit proportii nebanuite dupa rolul sau principal din filmul "Rebel fara cauza", a murit in anul 1955, la doar 24 de ani. In timp ce se afla in masina sa Porsche Spyder, prin orasul californian Cholame, James a intrat intr-o alta masina si si-a pierdut viata in urma impactului.
In filmul "Rebel fara cauza", James Dean a interpretat "rolul vietii sale", dupa cum spun unii critici de film. El interpreteaza rolul lui Jim Stark, un nou pusti in oras, singuratic, frustrat si furios, mentalitate caracteristica tensiunii de dupa razboi. Filmul urmareste drama tanarului Jimmy Stark, pe parcursul a 24 de ore. Jimmy incearca cu disperare sa se integreze intr-o societate care pare hotarata sa il respinga. Un film emotionant despre spiritul rebel al adolescentei. Filmul este si acum renumit. Nathalie Wood (prietena lui Jim, Judy) si Sal Mineo (in acest film debuteaza in rolul prietenului lui Jim - Plato) au fost nominalizati la premiul Oscar pentru interpretarile lor din acest film. Regizorul Nicholas Rey a fost de asemenea nominalizat pentru premiul Oscar, filmul fiind clasat de Institutul de Film American printre primele 100 de productii.
Unul dintre fanii lui Dean, starul hollywoodian Martin Sheen, a declarat ca i-a vazut filmul acestuia "East of Eden", cand era copil si ca de atunci, de cand l-a vazut pe Dean in acea productie, si-a dorit sa devina si el la randul sau actor.
"Toate filmele lui Dean au avut un efect profund asupra mea, asupra muncii mele si de fapt au influentat toata generatia mea. Juca genial, de fapt el parca nici nu interpreta un rol, ci parca era filmat in timp ce se comporta firesc, parca asa ar fi fost el in viata de zi cu zi" a declarat Sheen.
Jane Withers, care a jucat cu Dean in filmul "Giant", a declarat ca lucrand cu acesta a insemnat foarte mult pentru ea, si ca de fapt, aceea a fost perioada cea mai stralucitoare din cariera sa: "se purta ca un copil mic si cand cineva se poarta in acest fel, ceilalti il trateaza ca atare. Asa ma purtam si eu cu el, ca in fata unui copil. Nu i-am reprosat niciodata nebuniile si din aceasta cauza am avut o relatie foarte calda, foarte apropiata". Un alt actor care a jucat si el in "Giant", Earl Holliman, este de parere ca Dean era foarte distant cu ceilalti din cauza faptului ca se concentra exclusiv asupra muncii sale: "Jimmy era un individ caruia nu-i pasa ce crede lumea despre el. Spunea ca nu este important acest aspect si ca tot ceea ce conteaza este ce apare pe ecran". Martin Landau, care l-a cunoscut pe Dean la inceputul anilor 1950 - cand acesta s-a mutat la New York din orasul sau natal Marion, Indiana pentru a deveni actor - si-a adus aminte ca l-a cunoscut pe acesta la un casting: "ne-am apropiat imediat unul de celalalt si am vorbit o gramada de lucruri. Despre viata, cariera, despre principiile noastre. A fost cel mai bun prieten al meu" a povestit Landau. De asemenea, Martin Landau a negat zvonurile conform carora firea rebela a lui Dean a fost cea care i-a adus moartea atat de prematur. "Am vorbit despre cum vom imbatrani, iar el isi facea griji ca arata ca un copil si ca din aceasta cauza va avea probleme in demersurile lui de a deveni actor" a povestit Landau.
Fotograful Phil Stern, care l-a fotografiat de mai multe ori pe James Dean nu este de acord cu Martin: "Dean era foarte cerebral si si-a structurat cariera foarte bine. Modalitatea in care a murit - mult prea devreme - i-a impiedicat pe oameni sa se gandeasca la el ca la un actor care la un moment dat ar fi chelit si ar fi facut burta. A ramas vesnic tanar in perceptia publicului" a declarat Stern.
In ciuda carierei sale foarte scurte de la Hollywood, imaginea lui Dean de rebel antierou este si acum promovata.
Anul acesta, compania Warner Brothers planuiste sa scoata pe DVD filmele sale "Giant", "Rebel" si "East of Eden", iar imaginea lui Dean va aparea pe doua masini de curse de la Nascar.
De asemenea, exista si proiecte de piese de teatru care vizeaza rolurile pe care le-a avut Dean, iar orasul sau natal va organiza, ca in fiecare an, un festival care ii este dedicat "va invit la noi, in orasul in care s-a nascut James Dean" a declarat primarul Wayne Seybold. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.