Cancelarul german Gerhard Schröder si presedintele american George W. Bush au fost tintele carelor alegorice satirice si pe alocuri ireverentioase ale "Zilei trandafirilor", punctul culminant al Saptamanii Nebunilor din Renania, transmite Me
Cancelarul german Gerhard Schröder si presedintele american George W. Bush au fost tintele carelor alegorice satirice si pe alocuri ireverentioase ale "Zilei trandafirilor", punctul culminant al Saptamanii Nebunilor din Renania, transmite Mediafax. Carul despre care s-a vorbit cel mai mult anul acesta a fost, fara indoiala, cel al paradei de la Mayence, care il prezenta pe George W. Bush cu posteriorul descoperit. De posteriorul presedintelui american era atarnata o scara pe care urca de zor reprezentarea Angelei Merkel, presedinta Uniunii Crestin-Democrate, cunoscuta pentru luarile sale de pozitie pro-americane. Organizatorii paradei, la care au participat 600.000 de persoane, nu au ezitat sa infrunte criticii care au considerat prezentarea de prost gust. Precizand ca Bush nu este primul om politic prezentat in aceasta postura, presedintele organizatorilor s-a aparat facand apel la "libertatea nebunilor". Presedintele american a fost "prezent" si la prada de la Düsseldorf, la care au participat peste un milion de persoane. Bush era inarmat cu o pusca si isi lua in vizor urmatorii dusmani, in cadrul "cruciadei" sale impotriva raului. Cea mai mare parada din regiune, cea de la Koln, a adunat 1,4 milioane de spectatori, potrivit organizatorilor. In jur de zece mii de "nebuni" au defilat pana la catedrala si au aruncat 140 de tone de dulciuri si aproape 300.000 de buchete de flori publicului. Paradele nu au iertat pe nici unul dintre oamenii politici mai importanti ai Germaniei. Cancelarul Gerhard Schröder a fost prezentat drept un Spiderman care, dorind sa traga toate sforile, de la situatia economica a populatiei pana la politica externa, sfarseste prin a fi prins in propria plasa. Cat despre presedintele Partidului Social Democrat din care face parte cancelarul, Franz Muentefering, acesta era prezentat incercand, precum Icar, sa-si ia zborul spre sondaje mai bune, cu partidul agatat de ambele aripi. Un panou ii reamintea totusi de caderea eroului grec, care si-a pierdut aripile, pentru ca a incercat sa zboare prea aproape de soare. Parada de la Koln, care a costat 2,4 milioane de euro, a fost si cea mai stralucitoare a zilei, beneficiind de participarea topmodelului Heidi Klum, originara din aceasta regiune, insotita de logodnicul ei, cantaretul american Seal.
Pe strazile din apropierea celei pe care s-a defilat, berea curgea in valuri, in timp ce barurile s-au umplut treptat de oameni hotarati sa petreaca pana tarziu in noapte.
Inceput saptamana trecuta, joi, cu Weiberfastnacht, Carnavalul femeilor, saptamana carnavalului renan se incheie in Miercurea cenusii. Traditia, limitata initial la Renania si sud-vestul Germaniei, se extinde din ce in ce mai mult. Ea a fost adoptata cu succes in ultimii ani la Berlin, unde duminica a avut loc o parada la care au participat 70 de care alegorice, 4000 de nebuni si 750.000 de spectatori. (D.M.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.