Reprezentativele Romaniei si Slovaciei s-au mai intalnit de noua ori, tricolorii impunandu-se de cinci ori, in timp ce slovacii au repurtat un singur succes. Precedenta confruntare intre cele doua tari a avut loc tot in Cipru, in urma cu doi ani, tricolorii invingand cu 2-1.
Piturca a vrut sa anuleze antrenamentul de ieri
Dupa ce luni seara nu a avut la dispozitie decat 11 jucatori la prima sedinta de pregatire de pe taram cipriot, selectionerul Victor Piturca a fost pe punctul de a anula antrenamentul programat, ieri, la ora 11.00, deoarece administratorii bazei GSZ din Larnaca nu au vrut sa permita echipei Romaniei sa se pregateasca pe terenul pe care se va disputa amicalul cu Slovacia. Administratorii bazei, care au interzis accesul pe teren si primei reprezentative a Slovaciei, si-au motivat decizia prin protejarea gazonului in urma precipitatiilor cazute in cursul serii de luni. In urma protestului delegatiei Romaniei, Piturca a efectuat in cele din urma un antrenament de aproximativ o ora la care presa nu a avut acces. La sedinta de pregatire de ieri au luat parte si jucatorii care nu reusisera sa ajunga in timp la Larnaca. Luni, la ora 20.30, au ajuns Daniel Oprita, Dorinel Munteanu, Mirel Radoi si Costel Galca, in timp ce ieri dimineata au sosit Bogdan Stelea, Florentin Petre, Mihaita Plesan si Daniel Pancu.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Test Drive Renault Clio 6 E-Tech: sustenabil și economic, dar și două neajunsuri
Sursa: green.start-up.ro
-
România în raportul How to Web: Eficiență slabă a capitalului și o scădere...
Sursa: start-up.ro
-
Este sau nu Corina Caragea căsătorită? Adevărul despre bărbatul din viața ei
Sursa: kudika.ro
-
Balonare după masă și disconfort abdominal? Greșeli comune, posibile cauze și...
Sursa: garbo.ro