"Punctul de rupere a departelui in uitare"

Acest gen de notatii sincopate produc un surplus de tensiune, actionand aidoma unor batai de inima ce dau viata poemului. Inca o data, Ioan Flora isi dovedeste vitalismul irepresibil ce se hraneste din realitate... Textul sau ce aglutineaza amanunte pare sa se corporalizeze din chiar substanta acestora. Asistam la un adevarat transfer de energie, la un efort de dez-abstractizare in favoarea autenticului. De aici, si relativul calm al versurilor din acest volum eliberat de spaime, temeri si angoase. Si aici, natura vine in sprijinul unei operatiuni de transpunere a realitatii in act de reflectie. Diversitatea punctelor de vedere ale poetului da si dimensiunea topografica a teritoriului explorat infirmand banuiala ca metafizicul este respins, alungat la periferia metaforei existentiale. Marul galcevii poetului cu lumea este chiar starea poemului in raport cu lumea inconjuratoare si asta pana cand textul devine oglinda acestei infruntari - poate cel mai bine ilustrata in volumul Medeea si masinile ei de razboi, 1999. Actualul volum inregistreaza o regresie a agresivitatii textuale in favoarea unui filon reflexiv urmarit si exploatat cu mai mare atentie la nuante.
Dupa bestiare, Ioan Flora se expune unui examen autoscopic fara sa uite de natura lui vitalista, citadina. Tehnica poetica foloseste intens montajul, taietura cinematografica in spiritul unui neo-realism sui-generis.
Si in ultimul volum aparut, Ioan Flora isi gaseste o motivatie deopotriva emotionala si reflexiva inedita, fertila in gestul de a scrie, adica de a se marturisi.

---

Despre autor: