Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj au fost incunostintati, inca din anul 1997, despre afacerile ilegale cu alcool ale lui Genica Boerica, printr-un raport intocmit de Camera de Conturi a judetului Dolj, in urma controlului facut la SC
Procurorii Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj au fost incunostintati, inca din anul 1997, despre afacerile ilegale cu alcool ale lui Genica Boerica, printr-un raport intocmit de Camera de Conturi a judetului Dolj, in urma controlului facut la SC Maurboero Prod Com SRL Craiova. Considerand ca este de competenta Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova, procrorii de pe langa Tribunalul Dolj i-au "pasat" dosarul cu recomandarea de a "dispune cercetari" referitoare la art. 13 din Legea 87/1994.
In urma unui control financiar efectuat la SC Maurboero Prod Com SRL Craiova, Compartimentul de Control din cadrul Camerei de Conturi al judetului Dolj a intocmit un raport prin care informa Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj despre infractiunile de fals in declaratii si evaziune fiscala comise de Genica Boerica, in calitate de director al acestei societati.
O data cu inaintarea dosarului, care cuprindea, printre altele, si procesul-verbal de control financiar inregistrat cu nr. 1056/1997, procurorilor li se cerea sa efectueze urmarirea penala asupra lui Genica Boerica.
Dosarul a fost inregistrat la Parchetul de pe langa Tribunalul Dolj cu numarul 6400 din 6 octombrie 1997 si trimis Parchetului de pe langa Judecatoria Craiova cu recomandarea de a "dispune cercetari referitoare la art. 13 din Legea 87/1994". Dosarul a fost inregistrat, opt zile mai tarziu, cu numarul 4587/P/1997.
Raportul Curtii de Conturi precizeaza, "in fapt", verificarea modului de respectare a Legii nr. 42/1993, la SC Maurboero Prod Com SRL Craiova, privind plata accizelor la bugetul de stat. Cu ocazia controlului s-a constatat ca societatea respectiva, "reprezentata de Genica Boerica in calitate de director, a subdimensionat baza de impozitare pe luna decembrie 1996, astfel ca s-au platit mai putin la bugetul de stat accize si TVA in suma de 18.836.000 lei si respectiv 3.395.340 lei".
De asemenea, documentul mentioneaza descoperirea inspectorilor, potrivit careia, in luna decembrie 1996, Boerica a accizat gresit diferite produse si cantitati de alcool, prejudiciind statul cu 21.836.000 de lei, reprezentand accize si TVA in valoare de 3.935.340 lei.
"S-a retinut de catre organul de control ca, in luna decembrie 1996, cantitatea de 112.000 litri de vodca de 30 de grade (vrac), la un pret unitar de 1.300 de lei/litru, in valoare totala de 145.600.000 de lei si cantitatea de 70.630 litri de rom de 30 de grade (vrac) la pretul unitar de 1.300 lei/litru, in valoare totala de 91.819.000 lei au fost supuse accizarii la preturi mai mici decat cele rezultate din calculatiile de pret, respectiv 1.500 lei/litru, preturi ce trebuiau sa stea la baza calcularii si inregistrarii, precum si a virarii acestor obligatii (accize) fata de bugetul de stat", se precizeaza in raport. Cele doua cantitati de vodca si de rom de 30 de grade au fost livrate de catre SC Maurboero catre Mediprod SRL cu facturile nr. 0419109/2.12.1996 si 0419411 din 3.12.1996 semnate de Boerica. Prejudiciul creat statului in acest fel este de 18.836.000 de lei rezultat din accize si 3.395.350 lei - TVA-ul aferent.
Inspectorii financiari au probat si faptul ca directorul SC Maurboero "nu a cuprins in analizele de pret si in costurile de productie suma de trei milioane de lei, reprezentand chiria datorata de catre societatea controlata, catre SC Bachus SA Craiova, pe perioada iunie-august 1996, astfel ca a fost diminuata baza de accizare cu aceasta suma". Prin necuprinderea chiriei in costurile de productie aferente bauturilor spirtoase au fost calculate accize in suma de trei milioane de lei si TVA aferent de 540.000 de lei, obligatii datorate bugetului de stat.
"Aceste fapte intrunesc elementele constitutive ale infractiunii de fals in declaratii, prevazuta de art. 292 Cod penal, intrucat au fost inregistrate accize de valori mai mici decat cele reale si au fost prezentate ca atare in declaratiile depuse la Administratia Craiova; evaziune fiscala prevazuta de art. 13 din Legea 37/1994, intrucat au fost inregistrate in evidenta contabila, in vederea accizarii, cheltuieli care nu au avut la baza operatiuni reale, fapt ce a determinat calcularea, inregistrarea si virarea de accize si TVA de valori mai mici la bugetul statului", mai precizeaza raportul Camerei de Conturi.

Ajutat de chestorul Codita
Amintim ca, potrivit declaratiei sefului Sectiei de Combatere a Crimei Organizate din cadrul institutiei, magistratul George Muscalu, procurorii PICCJ s-au "autosesizat din mass-media", si nu pentru ca politistii doljeni ar fi dus dosarele pana la capat si le-ar fi cerut ei sa continue anchetele.
Asa cum am scris deja, dosarele nr. 19507 din 2000 (instrumentat de comisarul-sef Ilie Vilau si contrasemnat de seful Serviciului Cercetari Penale Constantin Dobrescu), 36478 si 36418 din 2 octombrie 2001 (intocmit de comisarul Laurentiu Gulin si contrasemnat de chestorul Codita) si 36880 din 10.04.2002 (semnat de acelasi Gulin) au fost trimise Parchetului de pe langa Tribunalul Dolj, respectiv cel de pe langa Curtea de Apel Craiova, cu propunere de neincepere a urmaririi penale. De altfel, seful inspectoratului, chestorul Codita, a fost deja audiat de procurorii PICCJ, in fata carora a recunoscut faptul ca a avut relatii cu Boerica. Potrivit propriilor declaratii, in perioada martie - septembrie 2001, Codita a locuit intr-un apartament inchiriat, la indemnul lui Boerica, de la un salariat al Directiei Finantelor Publice. Tot atunci, procurorii au stabilit ca, in perioada 2001 - octombrie 2004, Constantin Codita n-a propus trimiterea in judecata in nici un dosar in care a fost anchetat Boerica, pentru trei dintre ele existand propuneri de neincepere a urmaririi penale, iar alte sase fiind declinate la organele competente.
Si acest lucru a fost posibil, cu toate ca Genica Boerica a fost suspectat de procurorii Parchetului Inaltei Curti de Casatie si Justitie ca ar fi finantat celule teroriste cu ajutorul partenerilor sai arabi si al celor 14 milioane de dolari spalati prin intermediul unor firme asiatice.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.