Analistii se asteapta ca la sfarsitul acestui an dobanzile de referinta din statele central-europene sa se situeze la un nivel mai mic sau egal cu cel actual, cu exceptia Cehiei, a carei dobanda de referinta de 2,5 la suta o depaseste atat pe cea din SUA, cat si pe cea din zona euro.
Pe de alta parte, analistii estimeaza ca dobanzile din zona euro si din SUA vor creste, majorarea acesteia din urma fiind estimata la 1,5 la suta. Prima dintre tarile central-europene care a luat o masura impotriva tendintei generale a fost Ungaria, care a micsorat, luni, dobanda de referinta de la 9,5 la 9 la suta, continuand trendul descendent inceput anul trecut, o data cu atenuarea presiunilor inflationiste. Analistii se asteapta ca bancile centrale din Polonia, Cehia si Slovacia sa mentina dobanzile neschimbate in cadrul primelor intalniri de stabilire a strategiei din acest an, programate pentru sfarsitul acestei saptamani.
Toate aceste patru state si-au propus sa adopte moneda unica europeana in 2010 si trebuie sa aduca, gradual, inflatia si dobanda de referinta la nivelul din zona euro si sa-si reduca deficitele bugetare sub plafonul de 3 la suta din Produsul Intern Brut.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Un brand britanic de fish and chips intră pe piața din România. Cine este...
Sursa: retail.ro
-
Rețetă de Cheesecake Red Velvet, desertul care aduce eleganța cofetăriei...
Sursa: garbo.ro
-
titlu-test-ovidiu mihaila
Sursa: start-up.ro
-
Pietre la rinichi: adevăruri medicale, mituri populare și pași practici...
Sursa: kudika.ro