Pentru anul 2005, FRF are un deficit de peste 1 milion de euro, veniturile fiind estimate in momentul de fata la 5.856.000 de euro, in timp ce cheltuielile se ridica la 7.000.000 de euro.
Asadar o situatie nu prea imbucuratoare pentru Nasu', care se vede nevoit sa alerge de zor in urmatoarea perioada dupa contracte care sa-i reduca din deficit. In caz contrar, va fi nevoit, dupa chiar spusele sale, sa contracteze un credit, girul urmand a fi complexul de la Mogosoaia ori sediul FRF, Casa Fotbalului.
Sandu se plange ca s-a ajuns la aceasta situatie, in primul rand din pricina imaginii proaste pe care o are fotbalul romanesc, in care s-a tot vorbit in anii precedenti de meciuri strategice completate de o serie de scandaluri.
Totodata, Nasu' a insinuat ca s-a dorit ca el sa nu reuseasca sa-si echilibreze bugetul.
"Am avut discutii cu presedintele de la BCR, care imi promisese in acest an un contract de sponsorizare. Pana la urma nu s-a realizat nimic. Am mai purtat negocieri si cu reprezentanti ai unor companii petroliere, dar nici acestea nu s-au concretizat.
Nu am dovezi, dar inclin sa cred ca au fost probleme de influenta la mijloc si s-au facut dirijari in privinta directionarii banilor", s-a plans Mircea Sandu.
Despre autor:
Sursa: Curierul National
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Ce planuri are PKO Bank în România: cea mai mare bancă din Polonia are active...
Sursa: futurebanking.ro
-
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la...
Sursa: wall-street.ro
-
FRENVI, compania care îți pune pe masă tacâmuri sustenabile și comestibile
Sursa: green.start-up.ro
-
Românca Alina Sabău, antreprenoare în fashion de lux, va deschide un nou...
Sursa: retail.ro
-
Ideea simplă care digitalizează un domeniu blocat în timp | Cum funcționează...
Sursa: start-up.ro
-
5 hobbyuri care combat stresul acumulat și îți redau echilibrul interior
Sursa: garbo.ro
-
Povestea impresionantă a lui Andreeas Novacovici - din orfelinat, în primele...
Sursa: kudika.ro
9AM recomanda:
Urmareste-ne si pe Facebook
TI-A PLACUT ACEST ARTICOL?
Aboneaza-te la 9AM pentru a primi articole similare.