Indienii de la ISPAT-SIDEX au inceput sa faca primii pasi pentru a transforma Otelul Galati. Astfel, dupa demisia presedintelui Nicolae Boghici si rezilierea contractului lui Basarab Panduru, Viorel Anghelinei, noul presedinte al galatenilor, a incep
Indienii de la ISPAT-SIDEX au inceput sa faca primii pasi pentru a transforma Otelul Galati. Astfel, dupa demisia presedintelui Nicolae Boghici si rezilierea contractului lui Basarab Panduru, Viorel Anghelinei, noul presedinte al galatenilor, a inceput negocierile cu Mihai Stoichita, pentru preluarea functiei de antrenor al echipei. Fostul tehnician al Armeniei s-a intalnit cu conducerea clubului, iar dupa discutii care au durat mai bine de trei ore cele doua parti au ajuns la un acord provizoriu. "Mi s-a spus ce se vrea la Otelul, care sunt proiectele de viitor si care este situatia actuala. Totodata, am venit in Galati si ca sa-l vad pe socrul meu", a spus Stoichita. Daca va accepta oferta moldovenilor, "Lippi" isi va numi si secunzii, dintre acestia urmand a face parte si Fane Tara. Viorel Anghelinei a precizat ca asteapta in cel mult doua zile un raspuns de la fostul tehnician stelist. Daca va accepta oferta, Stoichita isi va lua echipa in primire la Predeal, unde aceasta este intr-un cantonament montan pentru doua saptamani. Stoichita a mai fost in contact cu cei de la FC National pentru functia de antrenor principal insa numirea la Otelul pare o chestiune de ore. (N.G.)


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.