Baletul politic al umanistilor continua. PUR ramane la guvernare, ba chiar renunta la posturile de prefect, totul numai din dorinta - sustine Dan Voiculescu - de stabilitate politica si pentru indeplinirea calendarului european al Romaniei. "Sacrific

Baletul politic al umanistilor continua. PUR ramane la guvernare, ba chiar renunta la posturile de prefect, totul numai din dorinta - sustine Dan Voiculescu - de stabilitate politica si pentru indeplinirea calendarului european al Romaniei. "Sacrificiul" umanistilor, previzibil, de altfel, e de natura sa puna in garda Alianta si sa lase deschisa calea negocierilor. Dan Voiculescu aduce aminte liberalilor si democratilor de fragila sustinere parlamentara si de faptul ca PUR nu s-a razgandit in ceea ce priveste sprijinul pentru conducerea PSD a
legislativului. Acestea sunt raspunsurile pe care conducerea Partidului Umanist le-a dat sambata la acuzatiile lui Traian Basescu.
Biroul Permanent al PUR a decis, sambata, ramanerea la guvernare si renuntarea la functiile de prefect ce reveneau, potrivit negocierilor, partidului condus de Dan Voiculescu.
Un Guvern "de esenta democrata si reformista", investit in urma cu doar cateva zile, "trebuie lasat sa lucreze in liniste", iar prezenta PUR in coalitia la putere are "ca scop principal, stabilitatea politica a tarii, sprijinirea clasei de mijloc si a capitalului autohton", se arata intr-un "Apel la stabilitate", lansat de conducerea umanista.
Amintind ca Romania va semna in aprilie Tratatul de aderare la UE, PUR cheama toate fortele politice parlamentare la urmarirea "interesului national", apreciind ca, in realizarea coalitiei de guvernare, Alianta PNL-PD, asemenea PUR, "nu a facut un act imoral, ci o intelegere politica absolut necesara, determinata de nevoia de stabilitate politica".
In privinta negocierilor functiilor de prefect, umanistii sustin ca, atat timp cat PNL, PD si UDMR au decis deja, in cursul zilei de vineri, "de comun acord doar intre cele trei formatiuni", impartirea posturilor, "este bine" ca acestea "sa-si duca treaba pana la capat".
"Nu cred ca vreunul dintre partidele politice se va supara ca mai are niste posturi de prefect sa le imparta intre ele. Am cunoscut cazuri de suparare ca le iei, dar noi acum vrem sa nu le luam.
Nu vad de ce s-ar supara cineva pe noi ca nu le luam. Le impart intre dansii si lucrurile vor merge foarte bine in continuare", a declarat Dan Voiculescu.
Cat priveste obtinerea de catre partidul sau a altor posturi in administratia locala, liderul umanist a afirmat ca va avea o discutie pe aceasta tema cu premierul Calin Popescu Tariceanu in cursul zilei de astazi.
"Problema care se pune este legata de faptul ca unii dintre specialistii nostri sunt doriti pentru ocuparea unor posturi", a precizat el.

Sprijin pentru Nastase si Vacaroiu
Sustinerea PSD la conducerea Camerei Deputatilor si a Senatului ramane valabila pentru PUR. O schimbare de pozitie ar putea aparea doar in masura in care apar "elemente majore, perturbatorii". Intrebat despre posibilitatea revocarii presedintilor celor doua Camere, Dan Voiculescu a aratat ca PUR a dat o data un vot in Parlament, atunci cand au fost alesi sefii Camerei Deputatilor si Senatului - Adrian Nastase, respectiv Nicolae Vacaroiu. "PUR este un partid responsabil, care nu-si poate retrage votul decat in masura in care apar elemente majore, perturbatorii, care ar pune in alta lumina persoanele respective", a spus el, dand ca exemple cazuri de anchete sau de comportament care ar reprezenta "o frana" in desfasurarea lucrarilor celor doua Camere.

Tariceanu a luat act de hotararea umanistilor
Hotararea PUR a fost primita fara prea mare entuziasm la Palatul Victoria. Premierul Calin Popescu Tariceanu a luat act de decizia umanistilor de a nu face nominalizari pentru cele cinci posturi de prefecti si, de asemenea, a luat act si de dorinta PUR ca Romania sa semneze Tratatul de aderare la UE in aprilie 2005, pentru ca tara noastra sa devina membru deplin al Uniunii Europene in 2007.
"Romania se afla acum pe ultima suta de metri in procesul de integrare. Vom trece linia de sosire cu succes daca noi, ca tara, ne vom indeplini angajamentele asumate. Pentru aceasta, intreaga clasa politica trebuie sa aiba vointa politica de a privi dincolo de interesele de partid si de a urmari interesul national", a declarat purtatorul de cuvant al Executivului, Oana Marinescu, prezentand declaratia primului-ministru.

Boc: Decizia a fost "relativ previzibila"
Presedinele PD, Emil Boc, considera ca decizia anuntata de PUR privind ramanerea la guvernare era "relativ previzibila", ea rezolvand o parte dintre "ambiguitatile" legate de mentinerea actualei conduceri a Camerelor si de asigurarea majoritatilor in consiliile locale.
"Am observat ca exista o prima deschidere din partea PUR in privinta presedintilor celor doua Camere, conditionand schimbarea acestora de existenta unor probleme in functionarea acestor institutii.
PUR a facut astfel o prima bresa in raport cu declaratiile anterioare pe aceasta tema", a explicat, citat de Mediafax, liderul democrat. Cat priveste judetele in care, deocamdata, nu au fost numiti noii prefecti, Boc a precizat ca, dupa ce PUR a renuntat la obtinerea acestor posturi, aceste desemnari vor fi facute in perioada imediat urmatoare si ele vor apartine, cel mai probabil, Aliantei PNL-PD.
La randul lor, liberalii au salutat decizia umanistilor de a nu se retrage din Guvern, insa nu fara comentarii.
"Din pacate, PUR nu a solutionat modalitatea practica de colaborare, care ar trebui sa se bazeze pe valori si principii comune, iar aceasta stare de lucru este nevoita sa se clarifice in perioada urmatoare", a precizat purtatorul de cuvant al PNL, Eugen Nicolaescu.
Liderul liberal s-a declarat surprins de faptul ca "nu se intelege, in continuare, necesitatea coerentei activitatii administratiei publice locale si centrale".
"De aceea, cred ca este necesar ca pozitia PUR sa fie declarata fara ambiguitati cum, cel putin, cred ca exista in prezent", a mai spus Nicolaescu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe

Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.