Pe holurile Ministerului de Interne si Inspectoratului General al Politiei este agitatie mare. In MAI se asteapta numirile noilor secretari de stat. Pentru candidatii la functia de secretar de stat lupta este de-a dreptul dramatica. Asta pentru ca s

Pe holurile Ministerului de Interne si Inspectoratului General al Politiei este agitatie mare. In MAI se asteapta numirile noilor secretari de stat. Pentru candidatii la functia de secretar de stat lupta este de-a dreptul dramatica. Asta pentru ca surse confidentiale
ne-au declarat ca numarul acelor posturi a fost redus drastic de la zece la numai trei. Problema este cu atat mai mare cu cat vor fi doi secretari de stat proveniti din viata civila si numai unul (cel care se va ocupa de ordine publica) militar.
Pana in prezent erau disponibile sapte posturi pentru militari si puteau fi multumiti mai multi generali. Acum, pentru chestorii care vizeaza postul ocupat (deocamdata) de Toma Zaharia, lupta este foarte grea.

Trei in lupta pentru sefia IGPR
Cat despre Toma Zaharia sursele noastre ne-au declarat ca incearca sa migreze spre IGP intr-o functie de reprezentare. Adica intr-un post caldut care nu implica prea mari probleme sau responsabilitati. Cel mai probabil este vorba de fotoliul celui care se va ocupa de relatiile internationale ca sef al Directiei de Integrare Europeana, Programe si Cooperare Internationala. Pentru functia de sef al Politiei Romane, post care va fi parasit de chestorul Dumitru Sorescu, principali candidati sunt Gelu Drajneanu, actual prim-adjunct si coordonator al Directiei de Combatere a Crimei Organizate si a celei de Investigatii Criminale, seful Institutului de Prevenire si Combatere a Criminalitatii, Vasile Gabriel Nita, si chestorul de politie Gheorghe Chereji, seful Inspectoratului de Politie Bihor. Mai trebuie spus ca sursele noastre ne-au declarat ca Dumitru Sorescu va ocupa o functie de consilier in MAI si ca Virgil Ardelean, seful serviciului secret al MAI, va ramane in continuare in functie.

Vrajile comisarului Vasilescu
Luptele nu se duc numai la nivel mare. Exista angajati ai politiei care folosesc momentul pentru a plati polite sau a face loc unor persoane favorite. Un astfel de caz se inregistreaza in aceste zile la Biroul de Presa al Politiei Capitalei, unde comisarul-sef Ion Vasilescu s-a hotarat sa faca loc unor persoane agreate de el. Metoda a fost relativ simpla. S-a dus la chestorul Marian Tutilescu si i-a spus ca subordonatii lui sunt agramati si analfabeti. Si este vorba de oameni cu experienta care lucreaza in domeniul relatiilor cu presa de cel putin cinci ani... Dar acest aspect nu este important pentru comisarul Vasilescu daca astfel isi poate aduce in Biroul de Presa persoanele favorite.
Trebuie spus si ca Ion Vasilescu are o atat de vasta experienta in relatiile cu presa incat in urma cu doi ani a fost pus pe liber din functia pe care o ocupa la Biroul de Presa al MAI... Atunci, cineva i-a intins o mana si l-a ajutat, chiar cu incalcarea Statutului Politistului. Adica, respectiva persoana i-a aprobat si un salariu de merit cu toate ca in anul precedent a avut numai calificativul bine.

Curierul National

Sursa: Curierul National



Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.