Provocat de contestarile vehemente venite din partea fostilor internationali Raducioiu, Prunea, Lupescu si Vladoiu, Mircea Sandu a iesit la contraatac intr-o conferinta de presa desfasurata, ieri, la Casa Fotbalului. Nasu' si-a construit propria pled
Provocat de contestarile vehemente venite din partea fostilor internationali Raducioiu, Prunea, Lupescu si Vladoiu, Mircea Sandu a iesit la contraatac intr-o conferinta de presa desfasurata, ieri, la Casa Fotbalului. Nasu' si-a construit propria pledoarie pe doua coordonate: realizarile din timpul mandatului sau si o incercare de a-i pune la punct pe cei patru fosti fotbalisti. Presedintele FRF a amintit ca in timpul mandatului sau Nationala a realizat cele mai importante performante din istorie, ca a crescut numarul echipelor din cadrul federatiei de la sase la zece, ca a facut un sediu de federatie si un complex modern la Mogosoaia s.a.m.d. In aceeasi ordine de idei, Sandu a tinut sa aminteasca de rolul important pe care il joaca in comisiile UEFA si FIFA si, surprinzator, a declarat ca nu isi asuma in nici un fel responsabilitatea pentru esecurile echipei nationale din ultimele doua campanii de calificare. In opinia sefului de la federatie, singurii vinovati pentru insuccese sunt antrenorii si jucatorii.
Refuzat pentru practica
Sandu i-a atacat la randul sau pe cei patru fosti intrenationali. Astfel, Nasu' a spus ca i-a oferit lui Raducioiu postul de secund la tineret dar ca s-a lovit de refuzul categoric al acestuia. Despre Lupescu, presedintele FRF nu stia ca il anima ambitii administrative, dar i-a propus si lui o functie oarecare in federatie pentru a face practica si a se obisnui cu munca. "Lupescu a zis ca daca se supara candideaza la presedintia FRF. Pai, sa se supere si sa candideze in 2006, sa vina cu un program si sa il prezinte Adunarii Generale. Dar, a face aprecieri asupra unor probleme pe care nu le cunosti, nu e normal. Cand era la Nationala si ii spuneam sa mai taiem din procentul acela destinat primelor pentru calificari pentru a da si sectiilor de copii si juniori nu a fost interesat, nici el si nici colegii lui", a spus Nasu'. In opinia lui Mircea Sandu, Prunea este un sef de sindicat si este obisnuit cu "tam-tamul", iar de la Vladoiu, care acuzase anumite practici ilegale, asteapta scuze deoarece FRF a trecut prin cinci controale ale Ministerului de Finante Publice, din care a iesit basma curata.
"Eu sau Gica Popescu in 2006"
Surpriza zilei a constituit-o declaratia sefului FRF conform careia, in conditiile in care Gica Popescu nu va candida in 2006 pentru postul sau, se vede nevoit sa isi depuna o noua candidatura." Eu am spus de mai multe ori ca il sustin pe Gica Popescu sa devina presedinte la federatie. Pe el si pe nimeni altcineva. Dar daca Gica Popescu refuza candidatura, atunci mai stau eu pe aici. El mi-a zis ca vrea mai intai sa-si ia masteratul la drept si ca discutam concret dupa aceea. Asa ca, probabil, imi voi prezenta candidatura si in 2006", a afirmat Mircea Sandu.
Piturca semneaza maine contractul cu FRF
Mircea Sandu a precizat ca selectionerul va semna, cel mai probabil, vineri contractul cu federatia. Piturca urma sa se prezinte ieri la FRF pentru parafarea contractului, dar din cauza unei raceli a amanat momentul semnarii. Sandu a prezentat si programul Nationalei in 2005. Astfel, fata de meciurile oficiale, Romania va debuta cu un meci amical in compania Slovaciei, in cadrul turneului de pregatire din Cipru (7-9 februarie). Pe 20 aprilie a fost perfectat un meci cu Republica Moldova, atat pentru prima reprezentativa, cat si pentru selectionata de tineret, dar nu s-a decis inca unde se vor juca aceste intalniri. Jumatate din incasari vor avea ca destinatie sinistratii din urma cutremurului care a afectat tarile sud-asiatice. Prima reprezentativa si echipa de tineret vor juca pe 24 si 25 mai in compania Bulgariei, iar pe 12 octombrie a fost perfectat un amical cu Japonia pe teren propriu. In noiembrie, Nationala isi incheie programul pe acest an cu meciul de baraj pentru calificarea la CM 2006, daca este cazul, sau cu un alt amical.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.