Fantasmagoricul proiect lansat de fostul executiv care viza construirea a nu mai putin de 400 de sali de sport a fost finalizat doar pe hartie. Chiar daca evenimentul a fost abil mediatizat si fluturat drept o mare izbanda a PSD, incintele se dovedes
Fantasmagoricul proiect lansat de fostul executiv care viza construirea a nu mai putin de 400 de sali de sport a fost finalizat doar pe hartie. Chiar daca evenimentul a fost abil mediatizat si fluturat drept o mare izbanda a PSD, incintele se dovedesc a fi ori prea stramte, ori prea strambe. Adica, unele se prabusesc pur si simplu, cu toate ca "aici au fost ingropati banii dumnevoastra!". Cert este ca bietii tineri doritori de miscare raman cu nasucurile lipite pe sticla televizoarelor atunci cand sunt transmise secvente sportive de peste hotare. In opozitie flagranta cu rezultatele de top obtinute inca de performerii nostri, succese "la eprubeta" datorate unor talente de exceptie sau "nebuniei" tehnicienilor, bazele sportive se afla, in majoritate, in moarte clinica. Ca sa nu mai pomenim faptul ca Bucurestii nu beneficiaza acum, in secolul XXI, de o sala multifunctionala. Sa revenim, insa, la sezonul rece. Capitolul patinoare este unul subtire. Cat o foaie de staniol! Singurul patinoar acoperit al Capitalei, "Mihai Flamaropol", este un adevarat focar al epidemiei de guturai. In sensul ca afara este mult mai cald! Iar orele pentru public sunt "numarate", incinta din cadrul CSNB fiind singura in care se poate face sport de performanta, actualmente in administrarea Federatiei Romane de Hohei pe Gheata. Un for depasit clar de investitiile materiale care ar trebui facute, o infuzie guvernamentala de capital fiind unica solutie de redresare a situatiei. Si cum in aceste zile "Flamaropol" gazduieste aproape anonim Campionatul Mondial al grupei A din Divizia secunda a juniorilor, ni s-a parut sugestiva declaratia presedintelui FRHG, Marian Negoita: "Ne-am rugat la Dumnezeu sa nu mai ploua! Acoperisul este spart, iar stropii de apa creaza gauri in gheata!". In ceea ce priveste fosta Floreasca, patinoarul cu pricina functioneaza si in acest an pe jumatate. Iar in Piata Unirii, cu toata intentia de laudat a edililor, te calci pe ghete, capacitatea fiind mult sub cerere. Si cum frigul ne ocoleste, despre patinoare naturale nici nu se poate vorbi.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.