Sa ne cunoastem credinta ortodoxa

De la: funnymoon, la data 2009-02-22 19:00:14eugenb, sotul meu a fost ateu din parinti atei; nu a fost botezat nicicum pana la varsta de 30 de ani, cand s-a botezat ortodox. Alte nelamuriri?

Tinzi sa pari ca e meritul tau nu al Lui Dumnezeu, Duhul Sfant este cel care transforma , ii schimba inima omului, tu ai fost "unealta" de care El s-a folosit.
Daca renuntai la "alte lamuriri?" era ok, dar iar ai cazut in pacatul ....intolerantei. Arata-i si tu dragoste.App il iubesti pe Eugen??(stii si tu m-ai intrebat daca iubesc preotii orto.)

De la: eclaudesvd, la data 2009-02-22 17:54:50Maria_tu ... ce crezi??? au catolicii icoane sau nu au?:))

Eu zic sa te interesezi sa citesti sa intri intyr-o biseirca catolica:))

Tot rautacios esti.



Tot Andu la capitolul rabdare va bate pe majoritatea.Si pe Adi il admir pt rabdarea si perseverenta lui.App Adi poti sa aduci completari nu numai sa raspunzi la anumite mesaje.Cred ca ne sunt foarte utile Informatiile pe care ni le dai.Uite eu doresc sa imi spui mai multe despre textele masoretice sau sa-mi spui unde sa caut.
Adi sti cand au fost introduse staiele preotesti??De unde au fost ele preluate, pt ca stiu sigur ca apostolii nu l-au avut si posibil ca nici generatia urmatoare.
Multumesc anticipat pt raspuns.
AAAAAA, am auzit una tare, spuneti-mi si mie scrie in Biblie ca cei de pe corabia lui Noe au tinut post (am vazut un interviu foarte interesant pe Trinitas despre Noe, dar nu stiu de faptul acesta legat de post)??
Posibil ca ei de pe corabie vazand ce se intampla in jurul lor sa le fi pierit si pofta de mancare, dar despre post nu imi amintesc sa fi citit.
Care este prima atestare biblica a existentei vitei-de-vie??

De la: adipopa, la data 2009-02-22 23:08:16

Andu, mãrturia lui Teodor Studitul este foarte târzie pentru a fi credibilã din punct de vedere istoric ºi în plus nu poate fi coroboratã cu mãrturii similare din partea Eudoxiei sau Pulheriei.

Este într-adevãr o tradiþie interesantã, dar probabilitatea ca evanghelistul Luca sã-ºi fi exprimat astfel de interese artistice este extrem de redusã. Din contrã, chiar grec fiind de origine (ºi medic pe deasupra), convertirea lui la creºtinism, înrãurirea Apsotului Pavel asupra sa ºi familiarizarea cu aniconismul vechi-testamental l-ar fi împiedecat sã picteze.

Totusi marturia lui Teodor Studitul nu o poti anula? O pui sub semnul intrebarii pentru ca mai consideri ca este nevoie de mai multe marturii care sa o sustina...

Ce ne mai spune Traditia:

Sfîntul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei ºi din tinereþe a deprins înþelepciunea elineascã ºi meºteºugul doctoricesc, fãcîndu-se doctor iscusit. Apoi a fost ºi zugrav ales. Apostolul Luca este autorul “Evangheliei dupa Luca”, insotitorul Sfantului Apostol Pavel, facand parte din cei 70 de apostoli.

Se spune despre dînsul cã el a zugrãvit minunat chipul Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu, purtînd în braþe pe Pruncul cel mai înainte de veci, pe Domnul nostru Iisus Hristos. Apoi a zugrãvit ºi alte douã icoane ale Preasfintei Nãscãtoare de Dumnezeu ºi le-a adus la Maica Domnului, spre a vedea dacã îi vor plãcea; iar ea, vãzînd acele chipuri ale sale, a grãit astfel: “Darul Celui ce S-a nãscut din mine ºi al meu sã fie cu icoanele acestea”. Sfîntul Apostol Luca a mai zugrãvit pe lemn ºi chipurile sfinþilor ºi marilor Apostoli Petru ºi Pavel ºi de la dînsul s-a început în toatã lumea acel bun ºi preacinstit lucru, adicã zugrãvirea sfintelor icoane, întru slava lui Dumnezeu, a Maicii Lui ºi a tuturor sfinþilor, pentru împodobirea Bisericii ºi spre mîntuirea credincioºilor, celor ce cu dreaptã credinþã cinstesc sfintele icoane.

Ce este mai interesant de notat despre Luca.

Luca pomeneste in Evanghelie niste detalii si niste stari de spirit aparte despre Maica Domnului. El pomeneste niste taine pe care Maica Domnului le pastra in inima ei pe care ceilalti evanghelisti nu le-au aprofundat atat de detaliat:

Pun aici doar doua versete foarte personale la adresa Maici Domnului:
LUCA 2:19,51
Iar Maria pãstra toate aceste cuvinte, punându-le în inima sa.
----
ªi a coborât cu ei ºi a venit în Nazaret ºi le era supus. Iar mama Lui pãstra în inima ei toate aceste cuvinte.

Aceste lucruri chiar intaresc faptul ca Luca a cunoscut-o personal pe Maica Domnului asa cum spune si Traditia. Traditia mai spune ca Maica Domnului a fost printre martorii cheie de la care s-a documentat Luca pentru scrierea Evangheliei..

Traditia care face referire la pictorul Luca este transmisa in primul rand prin anumite texte liturgice, mai ales cele de la sarbatorile dedicate unor icoane ale Fecioarei, cum ar fi praznicul icoanei Maicii din Vladimir.

Mai vorbesc despre o icoana zugravita de Evanghelistul Luca si Sfintii Andrei Criteanul si Gherman, Patriahul Constatinopolului ( 715-730), care se gasea la Roma. Sfantul Gherman spune despre aceasta ca ar fi fost trimisa “preaputernicului Teofil”, despre care vorbesc Proloagele “Evangheliei Sfantului Luca” si ale “Faptelor Apostolilor”. Traditia insa mai aminteste si despre o alta icoana, care ar fi fost pictata de acelasi autor, binecuvantata de insasi Maica Domnului, si trimisa aceluiasi Teofil, insa in Antiohia. Aceasta misterioasa icoana detinuta de Teofil, dupa oficializarea crestinismului, a fost aratata la Roma credinciosilor, iar pe la anul 590, Papa Grigorie (590-604) ar fi mutat-o in Bazilica Sfantul Petru, intr-o procesiune solemna. In secolele IV-VI, pelerinii care ajungeau la Ierusalim, in Biserica ridicata de Constantin cel Mare pe Golgota, puteau admira, printre alte relicve sfinte, si o frumoasa icoana a Sfintei Fecioare, devenita celebra prin rolul determinant pe care l-ar fi avut in convertirea Sfintei Maria Egipteanca.

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

La contribuþia inegalabilã adusã de profesorul Dumitru Stãniloaie la dezvoltarea gândirii teologice în România, aruncând lumini noi în special asupra teologiei persoanei (dar nu numai), cred cã orice i se poate trece cu vederea, chiar ºi micile nedreptãþi fãcute pe alocuri occidentului, pe care cred cã din nefericire nu l-a înþeles (ºi mã refer aici deopotrivã la catolici ºi la protestanþi). Lecþia de teologie ºi spiritualitate autentic rãsãriteanã însã este mult prea mare pânã ºi sã amintim ne-ecumenismul sãu...

De la: maria_tu, la data 2009-02-22 23:57:55

De la: eclaudesvd, la data 2009-02-22 17:54:50Maria_tu ... ce crezi??? au catolicii icoane sau nu au?:))
Eu zic sa te interesezi sa citesti sa intri intyr-o biseirca catolica:))

Tot rautacios esti.

Tot Andu la capitolul rabdare va bate pe majoritatea.Si pe Adi il admir pt rabdarea si perseverenta lui.App Adi poti sa aduci completari nu numai sa raspunzi la anumite mesaje.Cred ca ne sunt foarte utile Informatiile pe care ni le dai.Uite eu doresc sa imi spui mai multe despre textele masoretice sau sa-mi spui unde sa caut.
Adi sti cand au fost introduse staiele preotesti??De unde au fost ele preluate, pt ca stiu sigur ca apostolii nu l-au avut si posibil ca nici generatia urmatoare.
Multumesc anticipat pt raspuns.
AAAAAA, am auzit una tare, spuneti-mi si mie scrie in Biblie ca cei de pe corabia lui Noe au tinut post (am vazut un interviu foarte interesant pe Trinitas despre Noe, dar nu stiu de faptul acesta legat de post)??
Posibil ca ei de pe corabie vazand ce se intampla in jurul lor sa le fi pierit si pofta de mancare, dar despre post nu imi amintesc sa fi citit.
Care este prima atestare biblica a existentei vitei-de-vie??

Maria nu e o intrecere in rabdare aici. Toti invatam unii de la altii.

Uite iti dau eu un exemplu de post (oprire de la anumite mancaruri) pe care l-a cerut Dumnezeu inainte de Noe:

FACERE 2
16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncã ºi a zis: "Din toþi pomii din rai poþi sã mãnânci,
17. Iar din pomul cunoºtinþei binelui ºi rãului sã nu mãnânci, cãci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreºit!

De vita de vie eu stiu ca apare prima data pomenita aici:
FACERE 9:20
Atunci a început Noe sã fie lucrãtor de pãmânt ºi a sãdit vie.

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

Andu , nu e vb ce nici o intrecere ci de puterea exemplului, eu incercam sa-i arat ca se poate totusi purta un dialog , ala nu e raspuns, tu crezi ca eu am timp sa "bat" bisericile catolice ce ii era greu sa imi respunda el??
Asta arata cat de "nascut din nou "este fiecare, nu uita ca vb despre crestinism, despre nastere din nou, ce roade al DS se zamnislesc in tine, mine, el ea...
Aroganta, mandria nu au ce sa caute la un crestin.
Am spus sa invatan impreuna !
Alta data il tratez cu pas, i-am mai dato sansa tinand cont de ce mi-a spul ultima data.
Mandrie...catoliceasca, na, am spus-o!

Inainte de Noe nu mai gasim vorbindu-se despre vie?
Posibil. O sa verific, stii ca mai sunt versete care apar mai tarziu in biblie ca niste copletari din urma.
Dar acea persoana oferise o explicatie referioare la acea ruda a lui Noe care il desoperise gol pe Noe, ca nu a procedat corect din cauza ca nu a stat in post si rugaciune pe corabie ceea ce nu mi-a "sunat ca ceva cunoscut ".
In afara de acest lucru totul mi s-a parut ok.

De la: maria_tu, la data 2009-02-23 00:45:30Andu , nu e vb ce nici o intrecere ci de puterea exemplului, eu incercam sa-i arat ca se poate totusi purta un dialog , ala nu e raspuns, tu crezi ca eu am timp sa "bat" bisericile catolice ce ii era greu sa imi respunda el??

Asta arata cat de "nascut din nou "este fiecare, nu uita ca vb despre crestinism, despre nastere din nou, ce roade al DS se zamnislesc in tine, mine, el ea...

Aroganta, mandria nu au ce sa caute la un crestin.

Am spus sa invatan impreuna !

Alta data il tratez cu pas, i-am mai dato sansa tinand cont de ce mi-a spul ultima data.

Mandrie...catoliceasca, na, am spus-o!

Pai vezi... cum vorbesti.. inainte sa pretindem rabdare poate ar trebui sa daruim rabdare.. Acum ai spus-o, mai sus doar ai gandit-o. Chiar daca cineva ne mai ia peste picior , cred ca ni s-a inamplat fiecaruia lucrul asta poate ar trebui sa nu-i mai dam direct in cap si sa sarim ca niste cocosi in sus. Poate ar trebui sa invatam sa nu mai intoarcem palma nu crezi?

E mai bine sa atacam credinta pe care o consideram gresita cu justificarile de rigoare decat omul din spatele ei, pentru ca un om ca individ nu este neaparat o referinta pentru credinta care o marturiseste si se cuvine sa fim ingaduitor cu slabiciunile omului caci el este aproapele nostru ....

Poate era la mintea cocosului ca catolicii au icoane??? te-ai gandit la varianta asta?? Daca nu ar fi avut eu eram eu primul care saream la gatul lor sa-i intreb de ce au renuntat la icoane si pe ce motiv ?

Nu ti-am aratat eu icoane din catacombele romane din timpul persecutiilor? Nici o Biserica cu origine apostolica nu poate renunta la Sfintele Icoane... Adica in catacombele romane din timpul persecutiilor erau valabile si acum nu? Oare nu avem aceeasi credinta cu stramosii nostrii de ne punem problema asta?

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

Mai Andule, or fi pictat mai si ei anumite chipuri ca sa ramana posteritatii, nu neaparat Luca sau altii , numai ca s-a denaturat scopul penrtu care au fost facute.
Iti repet majoritatea celor care li se inchina vad in ele pe sfinti, ca au putere aceste (initial imagini ajutatoare pt cei care nu stiau a citi si scrie) picturi, tablouri , imagini , ca ele reprezinta puterea datatoare de tot si toate, ele stirbesc din cinstea care tb acordata doar Tatalui prin Isus.

Mie nu imi convine sa ma duc intr-o biserica ortodocsa si sa pup tot, e ca o obligatie , un ritual, ti-am mai povestit ce am patit.
Daca ma duc pa un eveniment al vre-unei cunostinte tb sa ma conformez.
Mi s-a intamplat si la o inmormantare sti tu , cand tb sa-ti ei ramas bun, e o icoana pusa pe mana decedatului care dupa unii e musai sa o pupi.
Sper sa nu ma ..mitraliezi..cu raspunsuri, spun doar ce cred eu.
App, mai parca e ceva obligatoriu, cand te intalnesti cu un preot , mi s-a intamplat, erau copii mici mergeam pe o straduta la mine in localitate, stia ca eu nu pup asa ca a intins igoana copiilor, ce sa fac i-am lasat sa pupe ca de, erau mici si nu intelegeau ce se intampla si nu vroiam sa fac pe interesanta, numai ca uneori esti pus in situatii ...inedite.

De la: Andu30, la data 2009-02-23 00:11:53Totusi marturia lui Teodor Studitul nu o poti anula?

Sigur cã nu. Ea rãmâne aºa cum ne-a fost transmisã.

De la: Andu30, la data 2009-02-23 00:11:53O pui sub semnul intrebarii pentru ca mai consideri ca este nevoie de mai multe marturii care sa o sustina...

Da.

Andu, într-o interogaþie istoricã riguroasã, avem nevoie nu numai de coroborãri contemporane sursei. Am dat fãrã sã vreau aceastã impresie în postarea anterioarã. Mãrturiile similare din partea Eudoxiei sau Pulheriei, da, ar întãri într-adevãr autenticitatea sursei (Teodor Studitul). Dar eu sunt mai degrabã înclinat sã accept mãrturia lui Teodor, ca ºi de altfel tradiþia contemporanã la care faci referire.

Problema în cercetarea istoricã însã e alta. Pentru un istoric (ºi nu neaparat unul sceptic), cu cât sursa este mai îndepãrtatã de ºi privatã de un acces privilegiat la evenimentul sau persoana despre care scrie cu atât probabilitatea istoricã a celor afirmate scade.

Tocmai aceastã îndepãrtare în timp a lui Teodor Studitul de personajul cãruia îi atribuie pictura Theotokos precum ºi absenþa unei tradiþii de acest gen anterioarã secolului VI (ºi dacã s-ar putea una chiar din secolul I) nu avem.

Epifanie (în Panarion) ºi probabil Hrisostom amintesc de Luca (ambii în a doua jumãtate a secolului IV), dar nu cunosc tradiþia picturii (nici pictura Mariei/Theotokos Mega Spileotissa nici a lui Petru ºi Pavel). Singurii care afirmã cã ar deþine încã un portret original a lui Luca adus de Toma în India sunt creºtinii tomiºti de rit sirian (nestorieni) - dar nici aceºtia nu au fãcut proba.

Nu ºtiu ce sã spun. Prefer o poziþie minimalistã în acest subiect. Nu avem dovezi apropiate de Luca pentru a trage o concluzie istoricã fermã privind veleitãþile sale pictoriceºti. Rãmâne o posibilitate, dar trebuie demonstratã. Ce înclinã foarte mult pentru mine balanþa în cealaltã direcþie este ebraismul în care scriitorul evangheliei este imersat, cultura aniconicã vechi-testamentalã ºi influenþa puternicã asupra sa a Apostolului Pavel.

În rest, accept toate celelalte lucruri pe care le scrii despre calitãþile deosebite ale evanghelistului, fie legate de medicinã, fie de geografie sau istorie...ºi cred cã ai dreptate presupunând un acces privilegiat (poate chiar direct) la Maria - sau, dacã nu direct, oricum unul foarte apropiate acesteia.

Auzi ce sari asa?
Eu nu am vazut bisericile catolice pictate ca ale voastre si app , cred ca neoprotestantii au fost cei mai criticati si injurati pe tot forumul asta pe toate topicurile astea, iar daca tac la anumite mesaje asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce se scrie.
Tu nu injuri ,doar sustii amunite idei ale voastre(cere ne trimit direct in iad) cu care nu sunt de acord dar nu mai vreu sa insist asupra lor si de aceea evit subiectele. Vad doar ca mai apare cate unul care va mai da de lucru.

De la: maria_tu, la data 2009-02-23 01:03:50Mai Andule, or fi pictat mai si ei anumite chipuri ca sa ramana posteritatii, nu neaparat Luca sau altii , numai ca s-a denaturat scopul penrtu care au fost facute.
Iti repet majoritatea celor care li se inchina vad in ele pe sfinti, ca au putere aceste (initial imagini ajutatoare pt cei care nu stiau a citi si scrie) picturi, tablouri , imagini , ca ele reprezinta puterea datatoare de tot si toate, ele stirbesc din cinstea care tb acordata doar Tatalui prin Isus.

Mie nu imi convine sa ma duc intr-o biserica ortodocsa si sa pup tot, e ca o obligatie , un ritual, ti-am mai povestit ce am patit.
Daca ma duc pa un eveniment al vre-unei cunostinte tb sa ma conformez.
Mi s-a intamplat si la o inmormantare sti tu , cand tb sa-ti ei ramas bun, e o icoana pusa pe mana decedatului care dupa unii e musai sa o pupi.
Sper sa nu ma ..mitraliezi..cu raspunsuri, spun doar ce cred eu.
App, mai parca e ceva obligatoriu, cand te intalnesti cu un preot , mi s-a intamplat, erau copii mici mergeam pe o straduta la mine in localitate, stia ca eu nu pup asa ca a intins igoana copiilor, ce sa fac i-am lasat sa pupe ca de, erau mici si nu intelegeau ce se intampla si nu vroiam sa fac pe interesanta, numai ca uneori esti pus in situatii ...inedite.

Imi pare rau pentru tine ca ai fost pusa in situatii imposibile si ai facut astfel o adversitate.

Eu ti-am spus tie ca toata lumea cu mintea intreaga stie ca noi nu cinstim lemnul si vopseaua in sine ci pe cel reprezentat in ele. Si mai ales noi nu cinstim pe Hristos care nu L-am vazut ci pe Hristos om si Dumnezeu pe care L-am vazut. Caci noi nu cinstim ceva ce ne imaginam ci ceva concret in care credem. Cinstim si firea omeneasca deopotriva cu firea Dumnezeieasca a lui Hristos.

“Darul Celui ce S-a nãscut din mine ºi al meu sã fie cu icoanele acestea” uite exprimarea Maicii Domnului. Adica puterea lui Dumnezeu sa insoteasca icoanele.

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

“Darul Celui ce S-a nãscut din mine ºi al meu sã fie cu icoanele acestea” uite exprimarea Maicii Domnului. Adica puterea lui Dumnezeu sa insoteasca icoanele. [/quote]



Andu, esta e verset sau....din Sfanta Traditie??

Asta cu icoanele ..ca existau pe vremea aceea(cand traia Maica Domnului) mi-e greu s-o diger.

De la: maria_tu, la data 2009-02-23 01:09:29Auzi ce sari asa?
Eu nu am vazut bisericile catolice pictate ca ale voastre si app , cred ca neoprotestantii au fost cei mai criticati si injurati pe tot forumul asta pe toate topicurile astea, iar daca tac la anumite mesaje asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce se scrie.
Tu nu injuri ,doar sustii amunite idei ale voastre(cere ne trimit direct in iad) cu care nu sunt de acord dar nu mai vreu sa insist asupra lor si de aceea evit subiectele. Vad doar ca mai apare cate unul care va mai da de lucru.

OK... faci cum crezi tu.. nu te enerva acum... iarta-ma daca te-am scos din sarite.

Gandeste-te si tu sunt 2000 de ani de cand se picteaza icoane, este normal sa existe niste diferente... intr-o parte a lumii pictura sa aiba niste influente... in alta parte sa fie mai conservatoare... dar au si ei icoane...

Uite sunt sigur ca maine cand o sa vada dialogul o sa-ti raspunda eclaudesvd mai in detaliu...

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

De la: maria_tu, la data 2009-02-23 01:19:27

“Darul Celui ce S-a nãscut din mine ºi al meu sã fie cu icoanele acestea” uite exprimarea Maicii Domnului. Adica puterea lui Dumnezeu sa insoteasca icoanele.

Andu, esta e verset sau....din Sfanta Traditie??


Asta cu icoanele ..ca existau pe vremea aceea(cand traia Maica Domnului) mi-e greu s-o diger.
[/quote]

Dar catacombele nu le poti nega... sunt acolo... de 2000 de ani...

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

De la: maria_tu, la data 2009-02-23 01:09:29Auzi ce sari asa?
Eu nu am vazut bisericile catolice pictate ca ale voastre si app , cred ca neoprotestantii au fost cei mai criticati si injurati pe tot forumul asta pe toate topicurile astea, iar daca tac la anumite mesaje asta nu inseamna ca sunt de acord cu tot ce se scrie.
Tu nu injuri ,doar sustii amunite idei ale voastre(cere ne trimit direct in iad) cu care nu sunt de acord dar nu mai vreu sa insist asupra lor si de aceea evit subiectele. Vad doar ca mai apare cate unul care va mai da de lucru.

Cu tot respectul ºi catolicii au icoane iar bisericile lor sunt ºi ele pline de picturi ºi vitralii....

Când toatã lumea gândeºte la fel înseamnã cã nimeni nu gândeºte.

De la: Andu30, la data 2009-02-23 01:24:00

De la: maria_tu, la data 2009-02-23 01:19:27

“Darul Celui ce S-a nãscut din mine ºi al meu sã fie cu icoanele acestea” uite exprimarea Maicii Domnului. Adica puterea lui Dumnezeu sa insoteasca icoanele.

Andu, esta e verset sau....din Sfanta Traditie??

Asta cu icoanele ..ca existau pe vremea aceea(cand traia Maica Domnului) mi-e greu s-o diger.

Dar catacombele nu le poti nega... sunt acolo... de 2000 de ani...





[/quote]



Da categoric, dar cine garanteaza ca picturile au fost facute acum 2000 de ani????

App, nu m-am enervat, iar biserici catolice nu am vazut decat in filme de aceea nu stiu multe despre ele , stiu ca la ei predomina statuetele.
Oricum nu mai conteaza, hai sa schimbam subiectul.

Dar catacombele nu le poti nega... sunt acolo... de 2000 de ani...


Da categoric, dar cine garanteaza ca picturile au fost facute acum 2000 de ani????

Maria_tu.... ignoanta ta si mediocritatea ma dezarmeaza Mai pune mana pe o carte de istorie a crestinismului si citeste! Ce crezi ca picturile din catacombe au fost pictate acum cativa ani de cineva ca sa demonstreze ce??? Ai fost in catacombele romane? Cele mai cunoscute sunt din Via Appia... Mergi, atingele, priveste/le, citeste istoria lor si dupa da/ti cu parerea. Nu veni cu intrebari de doi lei sa=ti arati mediocritatea in fata unei lumi intregi! Poate ca sunt un ”arogant catolic” dar tu esti de o mediocritate si o ignoranta crasa. Nu stiu ce confesiune si religie esti si nici nu ma intereseaza, insa la nivel de cultura generala esti varza. Mergi si ”bate” Bisericile catolice si vei gasi cate raspunsuri vrei! SA stii ca mandria ta de a fi mai bunasi sfanta decat ceilalti e mai rea decat ”aroganta catoliceasca” de care ai pomenit. Locul tau e intr-o biblioteca unde sa recuperezi 2000 de ani de istorie crestina citind tratate de istorie nu sa spui baleverne pe forum! Poti sa/l ataci pe Andu si pe ceilalti de forum cat vrei... insa nu te scuteste de a fi ignoranta si mediocra.
Poti sa ma eviti sau sa/mi dai ”pas” cat vrei, tot o ignoranta si o mediocra esti!
Maria_tu ... mai ia o pauza si scuteste-ma cu comentariile tale de doi lei!!!

Aceasta am gasit pe un site despre icoana Maicii Domnului. Cred ca Andu a preluat de pe acest site traditia referitoare la pictartea primei icoane de catre Sf. Luca. Insa, asa cum spune si acest articol traditia nu e sigura.



ICOANA MAICII DOMNULUI- FEREASTRÃ SPRE ABSOLUT

“A lui Dumnezeu Maicã
Celui de Sus curatã
Ne rugãm sârguieºte.”
1.Imagine ºi simbol


Icoanele reactualizeazã miraculosul illud tempus, când Hristos, Fecioara Maria ºi sfinþii trãiau printre oameni . Icoana (gr. eikon, lat. imago=chip, reprezentare) este imaginea sacrã, redatã bidimensional, în conformitate cu iconografia bizantinã, creatã în secolul V. Ea este rezultatul unei sinteze a culturilor elinã, romanã ºi creºtinã. Suport de meditaþie, icoanele duc la contemplarea celor nevãzute. Ea este o ”teologie în imagine” , anunþã prin culori ºi face prezent ceea ce Evanghelia proclamã prin cuvânt, este cartea celor care nu ºtiu sã citeascã.
Icoana, împreunã cu Sfânta Biblie ºi Sfânta Treime, a devenit parte a cultului bisericii ortodoxe. Credincioºii ortodocºi adunaþi într-o bisericã pentru liturghie, stabilesc legãtura cu Biserica cereascã prin intermediul icoanelor ºi rugãciunilor liturgice. Creºtinii, cu capul plecat sãrutã mai întâi icoana lui Iisus Hristos, apoi pe a Fecioarei Maria ºi pe cea a sãrbãtorii sau a perioadei liturgice. Icoana a devenit o nevoie esenþialã pentru creºtinii ortodocºi. Încã de la botez, primeºte icoana sfântului al cãrui nume îl poartã. La cãsãtorii, pãrinþii îi binecuvânteazã pe tineti cu icoane, iar la înmormântare, în fruntea cortegiului funerar este purtatã icoana primitã la botez sau la cununie ºi pe cea a Sfintei Fecioare .
Chipul sanctitãþii pictate este de fapt un portret arhetip, care ne-a fost transmis, conform tradiþiei, prin intermediul primelor icoane „nefãcute de mânã de om, ci dictate de voinþa lui Dumnezeu” . În bisericã ºi în casele creºtinilor, venerarea Mariei este însoþitã ºi de cultul pentru icoane Maicii Domnului (alãturi de Iisus Hristos sau de sfinþii creºtini) e consideratã întrupare a Logosului divin. Ea a posedat la un moment al timpului istoric un trup de esenþã umanã, care a fost reprodus cu ajutorul artei.
Pictorul de icoane are o rugãciune, înainte de a-ºi începe lucrarea: ”Tu, Doamne Dumnezeule, Stãpâne a toate, lumineazã ºi îndrumeazã sufletul, inima ºi mintea robului tãu, cãlãuzeºte-mi mâinile ca sã pot înfãþiºa cum se cuvine ºi în mod desãvârºit chipul Tãu, al Sfintei Tale Maici ºi pe cele ale tuturor sfinþilor pentru slava, bucuria ºi înfrumuseþarea Sfintei Tale Biserici.”
Cele mai vechi icoane se considerã a fi cele care o reprezintã pe Fecioara Maria, atribuite de tradiþie Sfântului Luca evanghelistul, care le-a pictat în urma unor revelaþii. Ele sunt considerate arhetipul icoanelor bizantine, care la rândul lor sunt copia identicã a modelului arhetipal, revelat de însuºi Dumnezeu. Din nefericire este vorba de o tradiþie care se bizuie pe mãrturia lui Theodor Studitul (sec.VI), care pretinde cã “împãrãteasa Eudoxia ar fi trimis Pulheriei un portret al lui Theotocos, pictat de evanghelistul Luca.” Nici dinspre partea Eudoxiei, nici dinspre cea a Pulheriei nu avem vreun ecou al acestei icoane. “Dacã observãm Madona atribuitã Sfântului Luca, din bazilica San Marco din Veneþia, constatãm cã este un stil bizantin. E posibil ca un artist Luca sã fi pictat, dupã gustul epocii pe Fecioara Maria.”
Pictarea în icoane a Maicii Domnului în Biserica Ortodoxã se face într-o formã care conduce pe credincioºi la marea tainã care s-a sãvârºit prin Eva – adicã la întruparea Fiului lui Dumnezeu. Icoana Maicii Domnului nu reprezintã pe Fecioara Maria înainte ca Duhul Sfânt sã vinã peste ea ºi puterea celui înalt sã o umbreascã. Numai dupã ce harul lui Dumnezeu s-a pogorât peste ea, a devenit cu adevãrat Nãscãtoare de Dumnezeu. Pãrinþii Bisericii au revelat paradoxul: Maria este fiica fiului sãu (cãci acesta, ca Dumnezeu, este tatãl a toatã fãptura). Ea este mama Dumnezeului sãu.
Icoana este veneratã ca obiecte de cult în cadrul ritualului ortodox, numai dupã ce a fost supusã unui ritual de sfinþire de cãtre preot. Ea îndeplineºte o funcþie de intermediere. Poate influenþa benefic destinul celui care se roagã. De aceea în fiecare casã de creºtin se aflã o icoanã.
Arta icoanei, parte a cultului ortodox, are menirea de a îndrepta spre cer gândurile profane ºi de a le transforma în contemplaþie a divinitãþii ºi în rugãciune. Contemplatorul icoanei este omul în rugãciune, contopit pentru o clipã cu sacrul revelat. Ea este ºi protector împotriva rãului. Fecioara Maria este consideratã protectoare ºi intercesoare.

Imi place foarte mult simbolistica icoanelor Sf. Fec. maria in Biserica Ortodoxa. Cum nu am acces la notitele mele despre simbologia icoanei ortodoxe, deoarece momentan nu sunt in tara, am apelat la internet pentru a cauta explicatiile de rigoare in ce priveste tipurile de icoane.



Ortodoxia distinge 4 tipuri iconografice fundamentale: “Cea care troneazã”, “Cea care se roagã” (Oranta), “Cea care aratã calea” (Odighitria) ºi “Cea dulce, mângâietoare” (Eleusa).
Iconografia închinatã Fecioarei se va orienta, încã din epoca lui Constantin Cel Mare, spre tipul impunãtor al împãrãtesei, urmând în paralel chipul lui Hristos ca Împãrat. Aºezatã pe tron în poziþie frontalã, ea þine la piept pe pruncul Iisus ºi aratã un sul al scripturilor. De fiecare parte a tronului se aflã un înger, uneori un sfânt, înclinat spre prunc, ca semn al închinãrii. Ceea ce pare a fi fixat modelul creºtin este “Fecioara cu Pruncul”, primind închinarea magilor la care se referea Matei (II, 1-2), apoi Protoevanghelia lui Iacov. Poziþia aºezatã a mamei, þinându-ºi pruncul pe genunchi ºi având în faþã magii ce i se închinã, o copiazã pe cea a împãratului victorios, privind predarea duºmanilor învinºi.
Pruncul din braþele ei este Cuvântul. El este înveºmântat ca cei mari, cu tunicã ºi manta. Doar înãlþimea ne aratã cã e vorba de un copil. Chipul sãu serios ºi maiestuos reflectã înþelepciunea divinã. Veºmântul sãu exprimã strãlucirea soarelui, culoarea divinitãþii dumnezeieºti. Centrul compoziþiei oricãrei icoane se aflã în dreptul inimii Fecioarei Maria ºi în acelaºi timp al gâtului puternic al copilului numit „suflu” ºi care simbolizeazã suflarea Duhului Sfânt odihnind asupra Cuvântului. Acest lucru s-ar putea explica prin exerciþiul isihasmului, rugãciunea inimii. Orice icoanã de acest fel are forma unui triunghi înscris într-un dreptunghi prelungit, mister al Treimii înscris în fiinþa lumii. Fecioara poartã de obicei copilul pe braþul drept, mâna stângã îl aratã privirilor tuturor. Capul ei e uºor aplecat spre copil, imagine ce îi îndulceºte mãreþia de Maicã a Domnului. Ea e imaginea Bisericii, care poartã în sine mântuirea, mãrturisind-o ºi contemplând, prin cruce, Învierea. Icoana în care Fecioara Maria apare cu pruncul este icoana Întrupãrii sau a Bisericii, semnificând comuniunea ultimã a divinului (copilul – Cuvânt) cu umanul (Mama). Chipul mamei vorbeºte de iubirea maternã. Ochii Mariei urmãresc destinul fiecãrui om . Fecioara Maria apare în icoane ºi singurã: Oranta, Pokrov-ul. În aceastã icoanã pruncul e reprezentat într-o migdalã în faþa pieptului mamei sale. E circumscris în sânul mamei sale.
Fecioara de tipul Odighitria (Cãlãuzitoarea), reprezintã dogma hristologicã ºi-L înfãþiºeazã pe Fiul ei, Cel care este calea. Ea poartã copilul, binecuvântat, pe braþul sãu stâng ºi cu mâna dreaptã îl aratã pe Mântuitor.
Fecioara de tipul Eleusa (Mângâietoarea) îl strânge pe prunc la sân, subliniind latura maternã a Mariei. Sfântul Grigore Palamas, în In dormitionene, dã o explicaþie frumuseþii Mariei: „vrând sã izvodeascã un chip al frumuseþii absolute ºi sã arate în mod vãdit îngerilor ºi oamenilor puterea artei sale, Dumnezeu a fãcut-o într-adevãr pe Maria Preafrumoasã.”
În icoana Maica îndolitatã (Tânguirea Maicii Domnului) ea plânge rãstignirea lui Iisus, plasat pe o cruce de dimensiuni reduse, în partea de jos a imaginii. Ilustreazã durerea maternã ocrotitoare de maicã, dominantã în spiritul doliului ortodox. Varianta pe sticlã a acestei icoane este înconjuratã de ramuri verzi de la sãrbãtoarea Floriilor purtând, pe lângã durerea patimilor, speranþa învierii ºi înnoirii.
În biserici mai existã ºi icoanele praznicelor împãrãteºti. Anul liturgic al Bisericii Ortodoxe începe la 1 septembrie. Icoana praznicului completeazã textele liturgice în anunþarea tainei ºi formeazã cu acestea un întreg. Icoana “Naºterea Maicii Domnului” a fost consideratã ca reprezentând “ultimele pregãtiri ale neamului omenesc pentru primirea dumnezeirii” . Icoana “Întâmpinarea Maicii Domnului” o reprezintã pe Maria intrând în “Sfânta Sfintelor”, din Templu, ea care va deveni templul lui Iisus. “Bunavestire” reprezintã întruparea Fiului lui Dumnezeu. Acum are loc ”împlinirea tainei care depãºeºte toate limitele raþiunii omeneºti”. Cât priveºte icoana “Adormirea Maicii Domnului”, aceasta oferã o lecturã contemplativã a slujbei din acea zi. Legãtura strânsã dintre mamã ºi prunc, arãtatã în aproape toate icoanele Maicii Domnului care þine în braþe pe Mântuitorul Iisus, aici se gãseºte inversatã. Fiul, Adam cel nou, apare întru slavã, înconjurat de îngeri. El þine în mâini pe Sfânta Sa Maicã, adicã sufletul care ia asupra sa trupul înduhovnicit. Noua Evã, pe care Apocalipsa o descria “învãluitã în soare”(Ap.12,1), ne-o ia înainte în procesul de îndumnezeire: este rãspunsul la chemarea puternicã a lui Dumnezeu, care s-a fãcut purtãtor de trup, ca omul sã devinã purtãtor de duh sfânt.

O alta icoana care imi place foarte mult este cea a lui Andrej Rubliov: Sfanta Treime. Simbolistica ei este foarte bogata. E uimitor cum un pictor poate reda in putine gesturi atatea adevaruri despre trinitate: egalitatea persoanelor, unicitatea dumnezeirii, actiunea ”ad intra” si ”ad extra” a persoanelor.
Simbolistica icoanelor Sf. Fecioare Maria mi/a placut foarte mult, mai ales dupa conferinta unui episcop greco-catolic. Cum nu am la mine notitele de la aceasta conferinta am cautat pe internet anumite informatii pe care le/am redat in materialul anterior. Biserica Catolica a inceput sa redescopere bogatia iconografica rasariteana. Teologia verticala exprimata de iconografia ortodoxa este uimitoare. Daca in icoanele din Apus se redau sentimentele umane (tristete, bucurie, suferinta, pace, manie, deziluzie etc.) in icoana ortodoxa predomina sentimentul divin de pace si iubire. Culorile, gesturile, privirea spun totul despre revelatia divina existenta in icoana. Privitorul si cinstitorul de icoane nu trebuie decat sa contemple creatia pictorala pentru a intra in dimensiunea indumnezeirii spiritului.
Exista un sanctuar crestin-catolic in Cacica, nordul Bucovinei care cinsteste o icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului. Faca aceasta specificare pentru a vedea ca si Biserica Catolica deopotriva cu Biserica Orotdoxa cinsteste si pretuieste imaginile sfinte. Pentru mine e o imbogatire faptul de a cunoaste si a intelege aceasta semnificatie a picturii bizantine. Manastirile din nordul Moldovei si din toata tara sunt o marturie vie a pietatii si a dorintei de indumnezeire a sufletului romanesc si nu numai. Manastirea Probota are influente apusene in ceea ce priveste pictura, stiind ca Pwetru rares avea legaturi cu mesteri si pictori apuseni. Manastirea Agapia, pictat in 1861 de Grigorescu are o particularitate in savarsirea picturii bisericii manastirii. Comparand aceste stiluri putem vedea interferenta occidentala, dar si imbogatirea la nivel spiritual. Ma bucur sa pot spune ca arat picturala bizantina m-a ajutat sa inteleg teologia ortodoxa. Un Christos Pantocrator pe cupola unei Biserici ortodoxe e un plus de spiritualitate si de aprofundare a teologiei cristologice. Gesturile si privirea sa te indeamna la o contemplare si la o umilinta in fata divinitatii. O Marie care arata spre pruncul Isus, nu face altceva decat sa indrepte crestinul spre esenta si conduce pe privitor la Cel care este Fara de Sfarsit.
Sunt mandru ca am crescut intr-o tara ortodoxa si m-am imbogatit, catolic fiind, cu spiritualitatea si cultura orotodox-romaneasca. Acum unde sunt pot vorbi tuturor de imensitatea si bogatia trairii mele. Pot spune ca Apusul si Orientul s/au intalnit in traditia poporului roman, caci multe simboluri cultural-religioase se regasesc in ambele Biserici care convietuiesc pe teritoriul Romaniei. Nimic nu e mai frumos si mai bogat decat sa te regasesti in divinitatea icoanei bizantine incat sa poti trai universalitatea credintei drepte acolo unde esti si traiesti.

De la: eclaudesvd, la data 2009-02-23 05:04:52Dar catacombele nu le poti nega... sunt acolo... de 2000 de ani...





Da categoric, dar cine garanteaza ca picturile au fost facute acum 2000 de ani????



Maria_tu.... ignoanta ta si mediocritatea ma dezarmeaza Mai pune mana pe o carte de istorie a crestinismului si citeste! Ce crezi ca picturile din catacombe au fost pictate acum cativa ani de cineva ca sa demonstreze ce??? Ai fost in catacombele romane? Cele mai cunoscute sunt din Via Appia... Mergi, atingele, priveste/le, citeste istoria lor si dupa da/ti cu parerea. Nu veni cu intrebari de doi lei sa=ti arati mediocritatea in fata unei lumi intregi! Poate ca sunt un ”arogant catolic” dar tu esti de o mediocritate si o ignoranta crasa. Nu stiu ce confesiune si religie esti si nici nu ma intereseaza, insa la nivel de cultura generala esti varza. Mergi si ”bate” Bisericile catolice si vei gasi cate raspunsuri vrei! SA stii ca mandria ta de a fi mai bunasi sfanta decat ceilalti e mai rea decat ”aroganta catoliceasca” de care ai pomenit. Locul tau e intr-o biblioteca unde sa recuperezi 2000 de ani de istorie crestina citind tratate de istorie nu sa spui baleverne pe forum! Poti sa/l ataci pe Andu si pe ceilalti de forum cat vrei... insa nu te scuteste de a fi ignoranta si mediocra.

Poti sa ma eviti sau sa/mi dai ”pas” cat vrei, tot o ignoranta si o mediocra esti!

Maria_tu ... mai ia o pauza si scuteste-ma cu comentariile tale de doi lei!!!

Stralucimea Voastra, chiar nu mai intereseaza catolicismul, sub nici o forma.

Nici icoanele voastre nici statuile voastre, absolut nimic in legatura cu ele ca obiecte de inchinare.

Prefer sa raman la medicritatea mea in materie de idoli.

Am lucruri mult mai importante de facut decat sa te "citesc " pe tine si sa-ti studiez idolii.

eclaudesvd.... icoana aceea a Sfintei Treimi de la stejarul Mamvri este incredibila... Oare ar mai fi negat Sfanta Treime cineva care ar avea in minte acea scena de sub stejarul Mamvri.

""Iisus le-a zis: Adevãrat, adevãrat zic vouã: Eu sunt mai înainte de a fi fost Avraam. ""

Uneori dintr-o icoana eu unul am invatat mai multa teologie decat din zile intregi de citit.

Sunt lucruri care le descopar acum si ma minunez de intelepciunea stramosilor nostrii. Imi pare nespus de rau ca nu putem pune imagini pe forum.
ISAIA 1:2-4
2. Ascultã, cerule, ºi ia aminte, pãmântule, cã Domnul grãieºte: Hrãnit-am feciori ºi i-am crescut, dar ei s-au rãzvrãtit împotriva Mea.
3. Boul îºi cunoaºte stãpânul ºi asinul ieslea domnului sãu, dar Israel nu Mã cunoaºte; poporul Meu nu Mã pricepe.
4. Vai þie neam pãcãtos, popor împovãrat de nedreptate, soi rãu, fii ai pieirii! Ei au pãrãsit pe Domnul, tãgãduit-au pe Sfântul lui Israel, întorsu-I-au spatele.

Uitati-va acum la Icoana Nasterii Domnului ce este reprezentat langa pruncul Iisus??? si ce legatura este cu versetele lui Isaia de mai sus...

www.icoane-ortodoxe.com/icoane/Nasterea-Domnului.jpg

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

Aoleoo m-am saturat de atata cearta si intepaturi... Sa ne oprim din certuri...

Hazardul este mãsura ignoranþei noastre. (Henry Poincare)

De la: Andu30, la data 2009-02-23 11:38:10Aoleoo m-am saturat de atata cearta si intepaturi... Sa ne oprim din certuri...

S-o crezi tu.
Nu ma las impresionata atat de usor.
Lasa ca va dau "material"
Vrea sa studiez?
OK.
Sa studiem impreuna.

www.geocities.com/athens/delphi/5647/rel55.htm






Radu Cerghizan


Inchizitia a fost o instanta judecatoreasca instituita de biserica catolica, prin decretul papei Gregor IX in anul 1231, in scopul depistarii si reprimarii sângeroase a asa-zisilor "eretici". Sarcina interogatoriilor, persecutiilor, torturilor si arderilor pe rug a fost preluata de catre ordinele calugaresti ale Franciscanilor si Dominicanilor. In fruntea inchizitiei a stat un Mare Inchizitor. Inchizitia a constituit una din cele mai grave erori savârsite de Biserica Romano-Catolica, care a dus la crime pe scara de masa impotriva umanitatii.
Dupa ce Romano-Catolicismul si-a consolidat puterea in Evul Mediu, cetatenii cu vederi liberale, care nu se aliniau cu dorintele, nu intotdeauna biblice, ale Bisericii oficiale, au inceput sa fie priviti ca "eretici", ca inamici ai societatii. La doi ani dupa masacrarea ereticilor albigenzi, Papa Grigore IX publica documentul apostolic Excommunicamus (20 aprilie 1231) prin care anunta infiintarea unui tribunal supranational care sa judece cazurile de erezie. Intentia Papei Grigore IX stabilea ca obligatorie efectuarea unei anchete care sa confirme sau sa infirme temeinicia acuzatiei de erezie. Tribunalul a primit numele de inchizitie (l.lat. inquisitio = cercetare, ancheta). Inchizitia a functionat mai mult in tarile din sudul si vestul Europei, in special in Spania si a inceput a judeca pe toti aceia care au ncercat sa raspândeasca printre credinciosi invataturi asa-zise false in materie religioasa, in dauna credintei. Biserica a considerat firesc sa aiba si ea un for care sa ceara socoteala celor care se amestecau in probleme religioase fara a fi - dupa parerea ei - competenti; aceasta a fost Inchizitia. Ea a jucat un mare rol mai ales in istoria Evului Mediu. Condamnarile care s-au facut se datoreaza principiilor considerate optime pentru a apara ordinea publica lezata prin invataturile asa-zise eretice.
Când era semnalata prezenta ereziei intr-o regiune, se anunta o ancheta: ori se deplasa tribunalul la fata locului, ori erau convocati suspectii, in corpore, la centru. Când era vorba de cazuri particulare, celui in cauza i se trimitea o citatie prin parohia teritoriala. Neprezentarea la locul stabilit in termen de 30 de zile atragea dupa sine excomunicarea, fapt care reducea sansele la proces. Adus in fata Tribunalului, suspectul era pus sa jure ca va spune adevarul, dupa care era interogat si un notar consemna intrebarile si raspunsurile. Mijloacele dure de constrângere fizica erau folosite in cazul in care cel anchetat refuza sa raspunda la intrebari. Asa-zisul eretic care isi retracta erorile primea o sanctiune ispasitoare, dupa gravitatea constatata arbitrar.
Categorii de pedepse degradante date de Inchizitie inculpatilor:
- posturi indelungate, opere de binefaceree, zidirea unei biserici, pelerinaje la locurile sfinte.
- participarea la celebrari liturgice comuunitare stând intr-un colt al bisericii, descult si cu o lumânare aprinsa in mâna.
- purtarea unui semn distinctiv, cusut pe haine, ori purtarea unor vesminte de culoare speciala.
- amenzi, confiscarea bunurilor, interdicttia indeplinirii anumitor functii publice.
- inchisoarea pe un timp determinat sau pee viata.
- condamnarea la moarte.
Cei care aveau legaturi cu diferite secte ori cu eretici erau excomunicati. Când un eretic refuza sa retracteze sau când recidiva, Tribunalul inchizitorial il incredinta judecatorului civil, care, de regula, ii pregatea rugul. Majoritatea inchizitorilor au dat Inchizitiei o fata monstruoasa (Thomas de Torquemada, Conrad de Marbourg, Robert cel Mic, Pierre Cauchon, Jean le Maitre, Bernard Gui s.a.), compromitând masiv Biserica. Au existat si inchizitori ceva mai corecti, unii dintre ei fiind declarati ulterior de Biserica chiar sfinti (Sf. Petru din Verona, Sf. Fidelis de Sigmaringen, Sf. Ioan Capistran). Biserica a declarat sfinti si martiri si pe unii dintre cei pe care Inchizitia i-a chinuit, condamnat la ani grei de temnita sau i-a ars pe rug (Tereza de Avila, Ioana d'Arc, arhiepiscopul de Toledo s.a.). Oricât ar parea de straniu, Biserica Romano-Catolica nu a renuntat formal la Inchizitie decât in 1908, prin reorganizarea eclesiastica produsa sub papa Pius al X-lea. Dar nici pâna azi Biserica Romano-Catolica nu a condamnat Inchizitia ca institutie criminala

www.geocities.com/athens/delphi/5647/rel60.htm




Radu Cerghizan


DEVIZA ORDINULUI: "Perinde ac cadaver" ("Docil ca un cadavru").


SCOPUL SI JURAMANTUL: Scopul Ordinului Iezuit, înfiintat formal de catre Papa în anul 1540, a fost distrugerea Reformei Protestante. Iezuitii, prin chemarea lor, prin esenta institutiei lor, sunt destinati sa caute, prin orice mijloace, drepte sau nedrepte, anihilarea Protestantismului. Aceasta este conditia existentei lor, datoria pe care trebuie sa o împlineasca, altfel ei înceteaza sa fie iezuiti.

EXTRAS DIN JURAMANTUL IEZUITULUI: "Din momentul acesta renunt si reneg supunerea mea datorata oricarui monarh, print sau stat eretic, numit Protestant, sau Liberalilor, sau ascultarea de legile, magistratii sau functionarii lor. Declar în continuare ca doctrina Bisericilor Angliei si Scotiei, a Calvinistilor, a Hughenotilor si a celorlalti care se numesc Protestanti sau Liberali este de condamnat, precum sunt de condamnat si aceia care nu vor sa se lepede de acestea. În continuare ma angajez sa ajut, sa asist si sa sfatuiesc pe toti sau pe oricare din agentii Sfinteniei Sale, oriunde ma voi afla pentru distrugerea doctrinelor eretice Protestante sau Liberale si a tuturor pretinselor lor puteri, legale sau de alta natura".

INSTRUCTIUNILE IEZUITILOR


Capitolul 1 (Cum trebuie sa se poarte membrii societatii când încep o noua organizatie). La prima lor stabilire, membrii trebuie sa fie precauti în ceea ce priveste achizitionarea de terenuri; dar daca se întâmpla sa cumpere terenuri care sunt bine situate, trebuie ca aceasta sa fie facuta în numele unui prieten credincios si de încredere. Si pentru ca saracia noastra sa poata fi o camuflare a realitatii, trebuie ca achizitionarile adiacente locurilor unde se gasesc corporatiile noastre, sa fie atribuite de catre arhiepiscop unor corporatii situate la distanta; prin aceste mijloace va fi imposibil pentru conducatori si magistrati sa ajunga la o cunoastere exacta a nivelului la care se ridica veniturile Societatii. Sa nu se aleaga nici un loc de catre membri nostri pentru înfiintarea unei societati altundeva decât în orasele bogate; scopul Societatii fiind imitarea Salvatorului nostru binecuvântat, care si-a avut resedinta principala în metropola Iudeii si care nu a avut decât vizite în tranzit în locurile mai putin remarcabile. Trebuie ca sumele cele mai mari sa fie întotdeauna stoarse de la vaduve, prin manifestari frecvente ale necesitatilor noastre extreme. În fiecare provincie, nimeni decât conducatorul trebuie sa fie complet informat de adevarata valoare a veniturilor noastre; si trebuie ca ceea ce se afla în tezaurul Romei sa fie tinut întotdeauna ca un secret inviolabil.
Capitolul II (In ce maniera trebuie sa se comporte Societatea asa încât sa se strecoare, si dupa aceea sa pastreze o cunoastere buna a printilor, nobililor si a persoanelor celor mai distinse). Printii si persoanele distinse de pretutindeni trebuie cu toate mijloacele sa fie astfel conduse încât sa dispunem de urechile lor, aceasta asigurându-ne cu usurinta inimile lor; prin aceasta procedura toate persoanele vor deveni uneltele noastre si nimeni nu va mai îndrazni sa provoace societatii cea mai mica neliniste sau opozitie. Persoanele ecleziastice sa câstige un sprijin mare din partea printilor si nobililor, închizând ochii la viciile lor si dând o interpretare favorabila pentru tot ceea ce ei fac în mod gresit; putem observa aceasta în contractarea casatoriilor lor cu rudele si neamurile lor apropiate sau cu cei asemenea lor. Trebuie sa fie treaba noastra sa încurajam astfel de oameni care sunt înclinati în aceasta directie, conducându-i sa spere ca ajutati de noi pot obtine cu usurinta o dispensa de la Papa; si fara îndoiala ca o va primi cu usurinta, daca vor fi invocate motivele potrivite, daca vor fi indicate cazuri paralele si vor fi citate opinii care încurajeaza astfel de actiuni, când binele obisnuit al omenirii si înaintarea mai mare a slavei lui Dumnezeu, care reprezinta singurul scop al societatii sunt pretinse ca fiind singurele motive ale lor. Mai presus de toate, trebuie sa se aiba grija ca sa se intre în gratiile favoritilor nobililor si printilor si celor din casele lor; pe acestia prin mici atentii si multe manifestari evlavioase, îi putem câstiga, ca prin ajutorul lor sa obtinem informatii exacte cu privire la înclinatiile si dispozitiile stapânilor lor; astfel Societatea va fi mai bine pregatita ca sa se potriveasca temperamentelor lor. Printesele si doamnele din înalta societate pot fi câstigate cu usurinta prin influenta cameristelor lor; pentru care motiv trebuie pe cât posibil sa ne purtam galant cu acestea, deoarece astfel familia respectiva nu va mai avea nici un secret ci totul ne va fi adus la cunostinta. În sfârsit, fie ca toti sa dobândeasca cu asemenea maiestrie influenta asupra printilor, nobililor si magistratilor de pretutindeni pentru ca acestia sa fie gata la ordinele noastre chiar sa îsi sacrifice cele mai apropiate relatii si pe cei mai intimi prieteni în momentul când vom spune ca este în interesul si avantajul nostru.
Capitolul III (Cum trebuie sa se poarte membrii Societatii cu aceia care sunt la cârma unor afaceri, si cu altii care, cu toate ca nu sunt bogati, pot totusi sa fie de folos în alte privinte). Tot ceea ce a mai fost mentionat, poate, într-o mare masura, sa fie aplicat si în cazul acesta; si trebuie sa fim priceputi si în a ne asigura de protectia lor împotriva tuturor celor care ni se opun. Autoritatea si întelepciunea lor trebuie apreciate pentru obtinerea anumitor servicii gratuite; de asemenea trebuie sa facem uz de sfaturile lor cu privire la dispretuirea bogatiilor; desi în acelasi timp, daca discretia si credinciosia lor sunt garantate, putem sa facem uz de numele lor în strângerea de bunuri materiale în beneficiul Societatii.
Capitolul IV (Lucrurile de capatâi care trebuie recomandate predicatorilor si duhovnicilor nobililor). Imediat dupa moartea unei persoane cu pozitie, sa se aiba imediat grija ca un prieten al Societatii sa fie pus în locul sau; dar aceasta trebuie îndeplinita cu asemenea iscusinta si abilitate încât sa se evite cea mai slaba suspiciune în ceea ce priveste intentiilor noastre de a uzurpa autoritatea printului; pentru acest motiv (asa cum s-a mai spus) noi însine nu trebuie sa fim amestecati, ci sa ne folosim de anumiti prieteni credinciosi pentru îndeplinirea planurilor noastre, a caror putere sa-i protejeze de invidia care altfel ar putea sa cada mai greu asupra Societatii.
Capitolul V (Ce fel de comportament trebuie respectat în ceea ce priveste persoanele religioase care sunt angajate în aceleasi functii ecleziastice ca si noi).
Capitolul VI (Despre metodele propice pentru a le face pe vaduvele bogate sa fie generoase cu Societatea noastra). Pentru aceasta însarcinare, sa fie alesi doar membri care sunt înaintati în vârsta, cu o înfatisare plina de viata si cu o comportare placuta; acestia sa viziteze frecvent pe astfel vaduve, si îndata ce acestea încep sa arate afectiune îndreptata înspre ordinul nostru este timpul sa înfatiseze înaintea lor lucrarile si meritele Societatii. Daca par sa dea ascultare în mod favorabil la acestea si încep sa viziteze bisericile noastre, trebuie cu orice pret sa avem grija sa le oferim duhovnici prin care ele sa fie bine povatuite, în special în ceea ce priveste perseverarea în starea de vaduvie, si aceasta, prin enumerarea si aprecierea avantajelor si fericirii vietii de celibat: si ei sa garanteze cu credinta lor si cu ei însisi ca o garantie ca o perseverare continua într-o astfel de hotarâre evlavioasa va avea negresit ca urmare dobândirea unui merit vesnic si se va dovedi ca un mijloc extrem de eficient pentru a scapa de suferintele altfel sigure ale purgatoriului. Trebuie sa se aiba grija ca sa se îndeparteze în special acei slujitori care nu pastreaza o întelegere buna cu Societatea; dar aceasta sa aiba loc încetul cu încetul; si când am reusit sa îi aducem la conformitate, acestia sa fie recomandati ca si când ar fi, sau vor deveni în voluntar uneltele noastre; astfel vom avea acces la orice secret si ne vom putea amesteca în fiecare afacere în care este implicata familia.
Capitolul VII (Cum trebuie sa ne asiguram de astfel de vaduve si în ce fel trebuie sa dispunem de averea lor). Trebuie sa fie determinate în mod continuu la o perseverare în devotiune si fapte bune, într-un astfel de mod încât sa nu treaca o saptamâna în care, din proprie initiativa, sa nu puna deoparte din belsugul lor ceva pentru onoarea lui Cristos, binecuvântata Fecioara sau pentru sfântul care le patroneaza; ele sa dispuna de bogatia lor spre usurarea poverilor saracilor sau spre înfrumusetarea bisericilor, pâna când vor fi în întregime usurate de rezervele lor inutile si bogatiile lor nenecesare. Duhovnicii sa aiba grija deosebita sa le împiedice pe vaduvele care sunt penitentele lor sa viziteze clericii care apartin altor ordine sau sa intre în relatii cu acestia, oricare ar fi motivul, drept pentru care, în ocazii potrivite, sa pretinda Societatea ca fiind infinit superioara tuturor celorlalte ordine; ca aducând cele mai mari servicii bisericii lui Dumnezeu si de o mai mare autoritate cu Papa si toti printii; si ca este cea mai desavârsita în ea însasi prin faptul ca îndeparteaza toate persoanele neplacute sau necalificate din comunitatea ei si astfel este purificata de lepadaturile si drojdiile cu care acesti calugari sunt infectati, care, în general, sunt o adunatura de oameni needucati, prosti si lenesi, care îsi neglijeaza datoriile si care sunt slujitorii propriului pântece. Duhovnicii sa le propuna si sa se straduiasca sa le convinga sa acorde mici pensii si contributii pentru sprijinirea anuala a colegiilor si a caselor ordinului, dar în special casei ordinului care este la Roma; sa nu le lase sa uite de podoabele bisericilor, lumânari, vin si lucrurile necesare pentru celebrarea messei. Daca vreo vaduva îsi transfera în timpul vietii întreaga proprietate Societatii; oricând se iveste posibilitatea, dar mai ales atunci când este cuprinsa de boala, sau când viata îi este în pericol, câtiva sa aiba grija sa îi prezinte saracia celor mai multe dintre colegiile noastre, din care multe abia aparute, abia daca au vreo baza; angajati-o printr-un comportament cuceritor si prin argumente convingatoare la o astfel de darnicie (trebuie sa o convingeti) care sa puna o baza solida fericirii ei eterne. Aceeasi îndemânare trebuie sa fie folosita în cazul printilor si al altor binefacatori; ei trebuie adusi la credinta ca acestea sunt singurele fapte care vor perpetua amintirea lor în lumea aceasta si le vor asigura gloria eterna în cea viitoare.
Capitolul VIII (Cum sa fie tratate vaduvele asa încât sa îmbratiseze religia sau o viata evlavioasa).
Capitolul IX (Despre cresterea veniturilor Colegiilor noastre). Duhovnicii sa viziteze în mod constant pe bolnavi, dar în special pe aceia care par a fi în pericol; si pentru ca ecleziasticii si membrii altor ordine sa fie înlaturati cu un motiv bun, superiorii sa aiba grija ca atunci când duhovnicul este obligat sa se retraga, altii sa poata sa îl înlocuiasca imediat si sa o mentina pe persoana bolnava în hotarârile ei bune. În aceste momente poate fi indicat sa fie miscata prin frica iadului, sau cel putin a purgatoriului; si sa i se spuna ca asa cum focul este stins de apa, pacatul este înabusit prin acte de caritate; si ca milosteniile nu pot fi folosite mai bine decât pentru hranirea si sprijinul acelora care prin chemarea lor exercita dorinta de a promova mântuirea aproapelui lor. În sfârsit, femeile care se plâng de naravul proastei dispozitii al sotilor lor sa fie instruite în mod secret sa retraga o suma de bani, ca prin aducerea unui astfel de dar lui Dumnezeu sa faca ispasire pentru nelegiuirile pacatosilor lor parteneri si sa le asigure acestora iertarea.
Capitolul X (Despre rigorile particulare ale disciplinei în cadrul Societatii).
Capitolul XI (Cum trebuie sa se poarte în mod unanim membrii nostri cu aceia care sunt exclusi din Societate). Deoarece aceia care sunt dati afara, adesea aduc prejudicii foarte mari Societatii divulgând secretele în care au fost implicati; prin urmare, tentativele lor trebuie prevenite în felul urmator. Înainte de a fi dati afara, ei sa fie convinsi sa jure ca, direct sau indirect, nu vor scrie sau vorbi ceva care sa fie în defavoarea Ordinului; iar superiorii sa înregistreze înclinatiile rele, neajunsurile si viciile pe care ei, dupa obiceiul Societatii, pentru despovararea constiintelor, le-au marturisit cândva: acestea, daca ei ne vor da vreodata ocazia, pot fi aduse de Societate înaintea nobilimii si prelatilor pentru a preveni promovarea lor. Nenorocirile si accidentele cu ghinion care li se întâmpla sa fie publicate imediat; dar cu rugaminti staruitoare pentru rugaciunile bunilor crestini, ca lumea sa nu creada ca suntem mânati de pasiune: dar, printre membrii nostri, aceste lucruri sa fie prezentate cu orice pret în cele mai întunecate culori, pentru ca restul sa fie într-o mai mare siguranta.
Capitolul XII (Cine ar trebui sa fie pastrat si favorizat în Societate).
Capitolul XIII (Cum sa alegem tineri care sa fie promovati în Societate si în ce mod sa-i retinem). Sa fie ademeniti prin mici atentii si prin indulgenta manifestata cu privire la libertatile vârstei lor; si, mai presus de toate, sentimentele lor sa fie încalzite prin discursuri spirituale. Sa li se insufle ca faptul de a fi fost alesi dintr-un numar atât de mare fiind preferati colegilor lor este cea mai vizibila proba a chemarii lor divine. Cu alte ocazii, dar mai ales în predicare, sa fie îngroziti prin afirmarea pedepsei eterne daca nu accepta invitatia cereasca. Cu cât doresc mai mult sa fie admisi în Societatea noastra, cu atât mai mult sa li se amâne aceasta favoare, cu conditia ca ei sa para neclintiti în hotarârea lor; dar daca mintile lor par sa sovaie, sa fie folosite toate metodele potrivite pentru însufletirea lor imediata.
Capitolul XIV (Despre cazurile rezervate si cauzele îndepartarii din Societate).
Capitolul XV (Despre comportamentul fata de maici si credinciosii de sex feminin).
Capitolul XVI (Despre metodele de înaintare a Societatii). Membrii nostri sa se straduiasca în principal în sensul acesta, sa actioneze întotdeauna cu omenie chiar în ceea ce priveste lucrurile neînsemnate; sau cel putin sa aiba aparenta exterioara ca fac astfel; pentru ca astfel, orice confuzii ar aparea în lume, Societatea va creste mereu cu necesitate si îsi va pastra terenul dobândit. Favoarea nobilimii si a clerului superior, odata câstigata, urmatoarea noastra tinta trebuie sa fie atragerea tuturor preotiilor în posesia noastra, pentru o reforma mai completa a clerului, care pâna atunci traisera sub anumite reguli ale episcopilor lor si facusera avansuri considerabile spre perfectiune. Si, în sfârsit, sa aspiram la abatii si episcopii, obtinerea carora, atunci când exista locuri vacante, fiind foarte usor de facut, având în vedere indolenta si stupiditatea calugarilor; pentru ca ar tinde în întregime spre beneficiul bisericii ca toate episcopiile si chiar scaunul apostolic sa ajunga în mâinile noastre, iar în special ar trebui ca Sanctitatea Sa sa devina un conducator secular mai presus de toate. Prin urmare, sa nu ramâna nefolosita nici o metoda, cu iscusinta si discretie, treptat, pentru cresterea foloaselor lumesti ale societatii, si apoi, fara îndoiala, o epoca de aur va merge mâna în mâna cu o pace universala si de durata, iar binecuvântarea divina va însoti Biserica Catolica. Dar daca s-ar întâmpla ca sperantele noastre în sensul acesta sa fie spulberate, si de vreme ce vor aparea fara îndoiala ofense, strategiile noastre politice trebuie sa fie diversificate cu abilitate, în functie de vremuri si împrejurari; iar printii, confidentii nostri, pe care îi putem influenta sa urmeze consiliile noastre, trebuie sa fie împinsi mai departe sa se implice în razboaie dârze unul împotriva altuia cu scopul ca Societatea noastra (ca promotor al binelui universal al lumii) sa fie solicitata din toate partile sa contribuie cu asistenta ei si sa fie folosita întotdeauna ca un mediator al disensiunilor publice; prin aceste mijloace principalele beneficii si promovari în biserica ne vor fi desigur acordate drept compensatie pentru serviciile noastre. În sfârsit, Societatea trebuie sa se straduiasca sa îndeplineasca cel putin acest lucru, adica obtinând favoarea si autoritatea printilor, aceia care nu îi iubesc, cel putin sa se teama de ei.

PUTEREA IEZUITA
Societatea lui Isus a fost de atunci recunoscuta ca fiind principala forta oponenta Protestantismului. Ordinul a devenit dominant în determinarea planurilor si politicii Bisericii. Fratietatea a crescut si a prosperat. Si-a întemeiat filiale întâi în Franta, Italia si Spania, apoi în toate tinuturile civilizate. Succesul Ordinului a fost fenomenal. A devenit o putere în lume. Si-a trimis reprezentanti în toate colturile lumii. Trimisii ei solitari au fost vazuti umbrind tronurile europene. Ei au cautat, prin toate mijloacele cunoscute de ingeniozitatea omeneasca sa stabilizeze si sa consolideze structurile subrede ale Romei si sa submineze structurile în crestere ale Protestantismului.

De la: adipopa, la data 2009-02-20 20:46:59Kenny, nici eu nu subscriu psihozei naþionale pe tema paºapoartelor biometrice ºi regret substratul religios care i s-a conferit. De fapt, cred cã toate criticile pe care le aduci mai sus sunt valabile. Totuºi, limbajul tãu este prea violent pentru a asigura o dezbatere raþionalã a subiectului. În plus, nu cred cã aceastã teorie conspiraþionalã este universal împãrtãºitã de Biserica Ortodoxã.

Sursele "psihozei", cel putin la noi in tara provin din interiorul bisericii ortodoxe.
In conformitate cu dogma bagata in fata in toate discutiile, "branding-ul" asta cu identificatoare biometrice e de fapt un pas premergator apocalipsei.
Pai: din moment ce apocalipsa e inevitabila, la ce toata vanzoleala?
Biserica e in esenta o structura a statului. In momentul in care se vor introduce pasapoartele biometrice, pentru ca parerea mea e ca se vor introduce, ce o sa faca? intra in greva foamei ? Se incearca evitarea apocalipsei? Pai cum s-o eviti, daca tot ce e scris in biblie se va intampla.

N-am citit biblia integral pentru ca nu m-a interesat niciodata suficient de mult. Asa ca sper sa ma lamureasca un crestin precticant in privinta urmatoarei intrebari: si dupa apocalipsa ce? Asteptam volumul 2 din biblie?

Am pus o intrebare adresata crestinilor "ferventi" de pe topicul asta.
In afara de raspunsul pueril dat de Ioana, singurul care a avut ceva de spus a fost Mytcor, care nu mi se pare un "crestin fervent". Mi se pare riguros adevarat ce a spus el, insa raspunsul lui se refera la biserica, nu la ce intrebasem eu.

Deci: care e scopul, "iubitorilor de oameni"? De ce incrancenarea asta in a va impune ideile ca fiind singurele "viabile" si in conformitate cu "adevarata si singura cale"? Astept cu interes un raspuns, preferabil unul care sa nu contina "da' nu incercam sa impunem nimic", ca e de porc.

@adipopa - la un moment dat am spus ca istoria o scriu invingatorii, parerea ta a fost ca nu e chiar asa. Sa lasam Holocaust-ul, hai sa ne uitam la niste evenimente mai recente. Chiar crezi ca o mana de parliti inarmati cu cuttere-e
au deturnat asa elegant niste avioane, dupa care au dat cu ele in WTC? Trecand de tot ce inseamna sisteme de securitate in State? Hai sa fim seriosi!

Finalitatea care a fost? Industria de aparare, care inseamna in esenta o mana de "baieti destepti" a primit o finantare la care pana atunci nici nu visau.
Petrolul din Irak. Poti sa-ti iei un McFish la McDonalds Baghdad si daca mai ai niste timp liber si-o cafea de la Starbucks.
S-au luat un milion de masuri restrictive vizand strict populatia americana. Si dupa ce s-au strans bine haturile, hop, apare si "criza".
Intr-adevar, "It's not what you know, it's what you can prove", da' cam multe coincidente, nu crezi?

Vanity, definitely my favorite sin.

www.catacombeleortodoxiei.ro/index.php?option=com_content&task=v...


Uniatismul: Trambulina Vaticanului spre Ortodoxie (I)


Slãbitã de apariþia reformei ºi nereuºind sã facã faþã acesteia, Biserica Catolicã înfiinþeazã în 1540 ordinul monahal ,,Compania lui Iisus”, numit ºi ordinul iezuiþilor. Strategi neîntrecuþi ai vicleniei ºi lipsei de scrupule în atingerea scopurilor, iezuiþii vor constitui vârful de lance al expansionismului catolic în Europa. În rãzboiul pornit împotriva Ortodoxiei, ei ating excelenþa în ipocrizie prin inventarea uniatismului. În Transilvania, aflatã la rãspântie de drumuri, încercarea de supunere a românilor Bisericii Catolice îºi are rãdãcinile în secolul al XIII-lea, când regele Bela al Ungariei depune în 1234 jurãmânt în faþa legatului papal cã ,,îi va stârpi pe ereticii ºi creºtinii mincinoºi, silindu-i sã asculte de Biserica romanã”

Astãzi, albul poate deveni negru, iar negrul alb, cãci totul pare a fi cu putinþã într-o lume nebunã. Se rãstoarnã valori – ceea ce ieri era urât azi este frumos, ceea ce era mic pare mare – prin minciunã. În aceastã lume în derivã, parcã nimeni nu s-a dat înapoi sã se foloseascã de himerele însufleþite de patimile omeneºti.


Printre cei care au profitat ºi profitã de dezorientarea omului contemporan se numãrã ºi Vaticanul. În ultimele decenii, Biserica Catolicã a luptat foarte mult pentru a-ºi reface ,,imaginea”, ºifonatã încã din momentul naºterii ei. Rod al dorinþei de putere ºi de dominaþie a bãtrânei Europe, catolicismul a mers pe o cale presãratã cu cadavre, din ale cãror leºuri s-a hrãnit. Încã de la început, el s-a folosit de imaginea dumnezeirii ca de un paravan din spatele cãruia sã conducã lumea, supunând ºi abuzând de lumea duhovniceascã în scopuri lumeºti.


Deºi ancorat în Evul Mediu prin concepþiile ºi felul în care reflectã viaþa spiritualã, catolicismul încearcã astãzi sã se alinieze contemporaneitãþii. Vaticanul, inima credinþei catolice – care nu este mai mult decât o superstiþie ce a reuºit sã înghitã toate pãgânismele omenirii din toate timpurile – a fãcut tot ce i-a stat în putinþã pentru a-ºi ascunde conservatorismul idiot ºi rigiditatea în spatele umanismului. Azi, el s-a aruncat precum un uragan în lupta pentru rescrierea faraonicã a istoriei sale, adecvat noilor lui planuri. Prin metode noi, subtile, el acoperã metodele vechi, folosirea forþei brute ºi a constrângerilor politice fãþiºe, toate servind aceluiaºi scop: îngenuncherea Ortodoxiei.


De ce oare ar vrea cineva sã-ºi ascundã trecutul decât pentru cã îi este ruºine cu faptele sale sau pentru cã acestea ar contraveni dorinþelor sale actuale ? Iar dacã este sincer ºi deschis, ºi nu doreºte decât binele omenirii, de ce ar vrea sã manipuleze istoria ? Conteazã sau nu cu adevãrat faptele trecutului ? Cãci dacã nu ar conta, de ce am vrea sã le schimbãm ? Dar cum totul se judecã dupã fapte, trecutul are un cuvânt greu de spus, mai ales, pentru credibilitatea unei instituþii.


Am putea spune cã aceastã cruciadã, copil al Conciliului Vatican II, are ca scop recâºtigarea completã a credibilitãþii catolicismului, ceea ce nu înseamnã altceva decât îndepãrtarea ultimelor pete de pe haina acum aproape imaculatã a lui, urmele prozelitismului în Europa. Iar ultimii ani au fost marcaþi de încercãrile, pânã în prezent neizbutite, ale Vaticanului de a anihila problema uniatismului. Ce reprezintã, de fapt, uniatismul, aceastã plagã a catolicismului ce a cuprins ºi România ?


Slãbitã de apariþia reformei ºi nereuºind sã facã faþã acesteia, Biserica Catolicã înfiinþeazã în 1540 ordinul monahal ,,Compania lui Iisus”, numit ºi ordinul iezuiþilor. Conºtient de eºecul metodelor brutale, Vaticanul apeleazã la arma vicleniei ºi a perfidiei, a cãror strategi neîntrecuþi erau iezuiþii. Combinând forþa cu manipularea ºi înºelãtoria, ºi speculând la maximum slãbiciunile omeneºti, ordinul iezuit a constituit vârful de lance al spiritului expansionist al catolicismului începând cu secolul al XVI-lea. Fondat pentru a lupta împotriva reformei, el nu s-a limitat numai la aceasta, pornind de asemenea un rãzboi, fãrã precedent în lipsa de scrupule, împotriva Ortodoxiei.


Astfel, iezuiþii s-au rãspândit rapid în lume, îndrumând papalitatea ºi întreg catolicismul pe un fãgaº nou. Munca organizatã ºi spiritul de adaptare la realitãþile politico-sociale au reprezentat alte avantaje în mâna lor. Aplicând teoria conform cãreia scopul scuzã mijloacele, ei s-au folosit de cele mai ,,fine” arme pentru a-ºi atinge þelurile. ,,Mijlocul cel mai obiºnuit pe care l-au utilizat din plin a fost cel politic. Nunþii apostolici, ambasadorii Vaticanului în þãrile catolice ajungeau sã dicteze în viaþa politicã a þãrilor respective. Iezuiþii foloseau spionajul, insinuãrile politice ºi chiar justificau crima politicã pentru a-i timora ºi apropia pe ortodocºi de Vatican. Toate afacerile de stat erau conduse din culise de cãtre iezuiþi, potrivit ordinelor ºi strategiei Vaticanului”. Astfel, asasinarea lui Mihai Viteazul în 1601 li se datoreazã în întregime, cãci neîndoios îi incomoda un stat românesc puternic ºi, mai ales, ortodox.


Dar, ,,arma cea mai rafinatã” a fost cea culturalã. Istoria consemneazã: ,,Iezuiþii erau cei dintâi dascãli ai Europei centrale ºi rãsãritene, în epoca de dupã Reformã ei deþinând un monopol aproape deplin asupra învãþãmântului european. Austria, Ungaria, Moravia, Polonia, mai ales Transilvania, Croaþia ºi Slovenia (provinciile prin care se învecinau cu ortodocºii) au fost înþesate cu nenumãrate tipografii ºi colegii, dintre care unele de grad universitar. Peste toate domina ºcoala centralã iezuitã de la Roma ,,Colegium romanum”, înfiinþatã în 1551. Apoi, în 1622, a fost înfiinþat ºi un Institut de coordonare a întregii opere misionare, vestita ,,Congregatio de propaganda fide”; în actul de întemeiere al acestei instituþii se spunea cã singur catolicismul, apãrat de marile puteri, mai poate salva Ortodoxia îngenuncheatã ºi cã ortodocºii nu se mai pot mântui decât prin Biserica papalã”.


Prin ºcolile ºi tipãriturile prozelitiste de la Roma, din Polonia sau Ungaria, iezuiþii au reuºit sã acrediteze o serie de idei false cu privire la diferenþele existente între Bisericile Apuseanã ºi de Rãsãrit, atingând excelenþa în viclenie prin inventarea uniatismului. Astfel, când ei ,,au înþeles cã slujbele liturgice formeazã pârghia de rezistenþã a creºtinilor din rãsãrit”, au realizat cã pentru a îngenunchea Ortodoxia trebuiau sã distrugã succesiunea apostolicã, ºi prin aceasta profunda unitate liturgicã – ameþindu-ºi victimele cu pãstrarea ritului ºi a limbii, în schimbul recunoaºterii primatului papal ºi a celorlalte inovaþii latine. Acesta a fost actul de naºtere al uniatismului, mai bine cunoscut sub numele de greco-catolicism.


În Transilvania, aflatã la rãspântie de drumuri, încercarea de supunere a românilor Bisericii Catolice îºi are rãdãcinile în secolul al XIII-lea, când regele Bela al Ungariei depune în 1234 jurãmânt în faþa legatului papal cã ,,îi va stârpi pe ereticii ºi creºtinii mincinoºi, silindu-i sã asculte de Biserica romanã”. În aceeaºi perioadã, papa Grigorie îi scrie acestuia despre valahii care nu ascultau de episcopul catolic al cumanilor, ci de ,,niºte episcopi ai grecilor ºismatici (schismatici)”, îndemnându-l sã îi întoarcã pe români la Biserica Romano-Catolicã.


Din epistola papei reiese cã ºi în acele vremuri tulburi, Biserica Ortodoxã din Transilvania era organizatã, având episcopi. Prigoana împotriva ortodocºilor nu a încetat nici dupã moartea regelui Bela, la sinodul de la Buda al episcopilor catolici, din anul 1279, stabilindu-se cã ,,preoþilor ºismatici nu le este iertat a þinea slujbã dumnezeiascã, a zidi biserici, iar credincioºilor nu le este iertat a lua parte la slujbe. Preoþii trebuie opriþi cu puterea de la slujbe”. Mai târziu, în 1366, regele Ludovic cel Mare îi exileazã pe preoþii ortodocºi din zona Banatului, ºi îi înlocuieºte cu preoþi catolici, ca mai apoi, mãsura luatã de Sigismund în 1428, de a confisca moºiile celor care îºi boteazã copiii la preoþi schismatici, sã-i determine pe unii nobili români, boieri ºi cnezi sã treacã la Biserica Catolicã.


Lipsiþi de conducãtori, românii au început sã participe din ce în ce mai rar la întrunirile generale, sfârºind prin a fi comlpet înlãturaþi din viaþa politicã a þãrii, condusã de clasele privilegiate, nu de þãrãnime. Obligaþiile þãrãneºti faþã de feudali ºi stat: dijma, dãrile erau mai apãsãtoare în Transilvania decât în Principate, fapt care a dus la izbucnirea a douã mari rãzboaie þãrãneºti în mai puþin de un secol, ambele înfrânte prin coalizarea claselor privilegiate. ,,Victoria feudalilor asupra rãsculaþilor de la Bobâlna, în anul 1437, a consfinþit prin ,,unirea frãþeascã” intitulatã Unio Trium Nationum, monopolul politic al nobilimii maghiare, al patriciatului sãsesc, al secuilor ºi excluderea românilor de la orice drept ca popor aparte; regimul de segregare care lovea majoritatea populaþiei ardelene a fost împins ºi mai departe în secolul al XVI-lea, în urma rãscoalei lui Gheorghe Doja, prin ºerbirea definitivã a þãrãnimii (1514, 1517) ºi apoi prin admiterea a numai patru religii recepte: catolicã, luteranã, calvinã ºi unitarianã, ºi declararea celei ortodoxe drept religie toleratã”. Lucrurile erau cu atât mai grave cu cât românii formau populaþia majoritarã.


Prãbuºirea Ungariei în 1526, înfiinþarea paºalâcului de la Buda ºi transformarea Transilvaniei în principat autonom vasal sultanului (1541) nu au schimbat cu nimic statutul românilor, înlãuntrul noului stat clasa politicã maghiarã refuzând constant recunoaºterea existenþei lor politice ca naþiune. Singura instituþie cu care se identificau românii ardeleni, în absenþa totalã a unui statut social clar sau a unei clase politice, era Biserica Ortodoxã.


,,Astfel, la 1370 lua fiinþã o mitropolie la Severin, creatã de patriarhia ecumenicã, cu jurisdicþie asupra Olteniei, Banatului ºi sudului Transilvaniei; în 1391 tot patriarhia întemeieazã un exarhat pentru Ardeal, condus de egumenul mânãstirii maramureºene Peri; în secolele XV-XVI se înfiinþeazã ºi trei episcopii. În tot acest timp, ortodoxia ardeleanã s-a aflat în strânse legãturi cu cea din þãrile Române, domnii munteni, mai ales, sprijinind-o constant cu bani, cãrþi, ofrande, înãlþând biserici. Tratatul lui Mihai Viteazul cu Sigismund Bathory (1595) a aºezat ortodoxia transilvanã sub autoritatea mitropoliei muntene, ierarhii ei fiind de acum înainte hirotoniþi la Târgoviºte; Mihai a zidit la Alba Iulia un nou lãcaº pentru mitropolia românã a Ardealului, mitropolie care a continuat sã se bucure în tot cursul veacului al XVII-lea de generozitatea voievozilor din Principate: subvenþii anuale, daruri de cãrþi ºi obiecte de cult, ctitorii”. Dupã moartea lui Mihai dieta transilvanã a revenit asupra hotãrârii, decretând cã ,,nici un popã românesc sã nu poatã intra în Ardeal niciodatã din cele douã Tãri Române; iar cãlugãrii cu totul sã fie izgoniþi din toatã þara.”


Cu toate acestea, Ortodoxia, religie toleratã, nu putea oferi românilor cadrul instituþional prin care sã se poatã manifesta ºi politic ca naþiune, slujitorii ei neîmpãrtãºind nici unul dintre privilegiile de care se bucurau preoþii religiilor admise. Mihai Viteazul a obþinut unele privilegii economice pentru clerul ortodox, dar nici scurta sa domnie în Transilvania, nici interesul celor doi principi Rakozi pentru ortodocºi nu i-au ajutat pe aceºtia sã-ºi depãºeascã statutul de naþiune toleratã.


În acea perioadã, în Transilvania se dãdea o luptã, pe viaþã ºi pe moarte, între catolicism ºi protestantismul principilor maghiari pentru atragerea românilor ortodocºi cãtre una din aceste religii. Astfel, principele calvin Gheorghe Rakozi, în secolul al XVII-lea, ,,a întemeiat o tipografie româneascã la Alba-Iulia pentru eliminarea cãrþilor în limba slavonã ºi tipãrirea unor cãrþi prin care ataca ortodoxia; ulterior tot acolo a fost tipãrit un catehism în limba românã, în care erau blasfemiate Sfintele Taine, cinstirea icoanelor ºi a moaºtelor, posturile, slujbele bisericeºti, cãlugãria, toate acestea fiind numite închinare la idoli, superstiþii ºi fleacuri. Importanþa acestui catehism se vede ºi din hrisovul dat de principe: ,,Cã catehismul cel acum dat îl va primi ºi va avea grijã ca ºi alþii sã îl primeascã ºi pre tinerime ºi el însuºi cu sârguinþã o va învãþa catehismul acela, ºi prin alþii va face a se învãþa.” Tot prin acest hrisov, principele hotãra ca þinuturile în care trãiau români sã se supunã superintendentului calvin în locul arhiereului român, care nu mai putea decât sã hirotoneascã preoþi. Pentru cã episcopii ºi clerul românilor s-au opus acestor hotãrâri, principii au trecut la metode violente: arestãri, caterisiri, ucideri de preoþi ºi mai ales de arhierei. Aºa a fost închis preasfinþitul Sava, mitropolitul Ardealului, la Vinþ, murind dupã ieºirea din închisoare. Boierii îi tratau pe preoþii ortodocºi ca pe niºte iobagi ºi robi supuºi, obligaþi sã munceascã pentru ei, sã plãteascã bir, fiind arestaþi ºi închiºi dupã bunul plac al acelora”.


Pentru atragerea cãtre protestantism, calvinii au atacat, asemenea catolicilor, baza ierarhiei clericale ,,crescând puterea protopopilor ºi a soborului lor în dauna celei episcopale, într-atât de mult încât în 1643, 1680 ºi 1683 cu ajutorul lor au reuºit sã înlãture trei episcopi”.


Prin diploma leopoldinã emisã de împãratul Leopold I al Imperiului Austro-Ungar în 1691, prin care habsburgii luau în stãpânire Transilvania, principat autonom sub suzeranitatea turcilor din 1541, ei se angajau sã respecte toate legile. Prin urmare, ei preluau ºi sistemul celor patru religii recepte: catolicã, luteranã, calvinã ºi unitarianã, precum ºi privilegiile celor trei naþiuni: unguri, saºi ºi secui, ceea ce nu prevestea nimic bun pentru români.


Dorinþa românilor de a gãsi o cale instituþionalã de ieºire din starea de tolerare, precum ºi interesul Austriei de a întãri catolicismul faþã de religiile protestante, i-au apropiat pe români de Viena, ajungându-se la ideea trecerii la catolicism ºi a intrãrii pe aceastã cale într-una din religiile privilegiate.


,,În aceastã acþiune rolul principal l-au jucat cardinalul Leopold Kollonics, arhiepiscop de Esztergom, primatul Ungariei, împãratul Austriei Leopold I, crescut de iezuiþi, mai înainte cavaler de Malta, ºi iezuiþii Paul Ladislau Barany, parohul bisericii catolice din Alba-Iulia, ºi Gabriel Hevenessy, consilierul cardinalului Kollonics”.


Teodor Ionescu
Articol apãrut în ,,Catacombele Ortodoxiei”, nr. 4/iulie 1999

De la: adipopa, la data 2009-02-20 01:59:27Danyberby, discuþia privind dumnezeirea Logosului întrupat în Ioan 1.1 a fost suspendatã de tine într-o manierã oarecum neonorabilã.

Þi-am explicat mai întâi cã atribuirea de dumnezeire în acest verset þine de substanþã sau esenþã (aºa cum s-a formulat ºi la Niceea) ºi nu de persoanã (aºa cum ai crezut sau ai insinuat tu). Creºtinismul istoric susþine cã Tatãl, Fiul ºi Duhul Sfânt sunt una în esenþã (ousia) ºi trei în persoanã.

Þi-am arãtat apoi de ce nu poþi folosi argumentul gramatical bazat pe absenþa articolului hotãrât în faþa cuvântului THEOS. Am fãcut-o astfel: unu, am demonstrat cã studiul din JBL la care ai fãcut trimitere susþine acelaºi lucru pe care l-am susþinut ºi eu mai devreme, anume cã absenþa articolului hotãrât face ca accentul sã cadã pe calitatea sau natura dumnezeiascã a Logosului întrupat (evitând astfel identificarea la nivel de persoanã); doi, þi-am arãtat din traducerea Turnului de Veghe a Bibliei cã THEOS fãrã articol hotãrât este tradus 'un dumnezeu' în v. 1 ºi 'Dumnezeu' în v. 18, ceea ce invalideazã regula invocatã în v. 1; trei, am argumentat cã nici studiul din JBL nici monoteismul iudaic nu susþin traducerea 'un dumnezeu' în Ioan 1.1.

Te-aº ruga sã reciteºti postãrile anterioare asupra acestui subiect ºi sã vedem împreunã dacã putem sã ne îndreptãm spre o rezolvare (alta decât tãcerea). Nu-þi ascund faptul cã, pe tema dumnezeirii lui Iisus, aº fi interesat sã mai discutãm câteva texte importante (cum ar fi Ioan 20:28; Tit 2.13; Evrei 1.8, 9; Iuda 5). Însã nu vreau sã mergem mai departe pânã nu încheiem discuþia începutã pe Ioan 1.1...

Doamne ajutã!

La început era Cuvântul ºi Cuvântul era cu Dumnezeu ºi Cuvântul era un dumnezeu. 2 El era la început cu Dumnezeu. 3 Toate lucrurile au venit în existenþã prin el ºi fãrã el n-a venit nimic în existenþã.



Adevãrul despre Tatãl, Fiul ºi spiritul sfânt
CEI CARE cred în Trinitate (Treime) spun cã Dumnezeu este format din trei persoane: Tatãl, Fiul ºi Spiritul Sfânt. Ei considerã cã toþi trei sunt egali, atotputernici ºi fãrã început. Conform doctrinei Trinitãþii, Tatãl este Dumnezeu, Fiul este Dumnezeu, iar Spiritul Sfânt este Dumnezeu ºi, totuºi, nu existã decât un singur Dumnezeu.
Mulþi adepþi ai Trinitãþii recunosc cã nu pot sã explice aceastã doctrinã, dar cred cã Trinitatea este o învãþãturã biblicã. Este demn de remarcat cã termenul „Trinitate“ nici mãcar nu apare în Biblie. Dar gãsim oare în Biblie ideea de Trinitate? Pentru a afla rãspunsul, sã analizãm un verset folosit deseori de cei care susþin Trinitatea.
„CUVÂNTUL ERA DUMNEZEU“
În Ioan 1:1 se spune: „La început era Cuvântul ºi Cuvântul era cu Dumnezeu ºi Cuvântul era Dumnezeu“ (Cornilescu, 1996). În acelaºi capitol, apostolul Ioan aratã cu claritate cã Isus este „Cuvântul“ (Ioan 1:14). Întrucât Cuvântul este numit Dumnezeu, unii au ajuns la concluzia cã atât Fiul, cât ºi Tatãl aparþin aceluiaºi Dumnezeu.
Sã reþinem însã cã, iniþial, aceastã parte a Bibliei a fost scrisã în greacã. Mai târziu, ea a fost tradusã ºi în alte limbi. Totuºi, unele traduceri ale Bibliei nu au redat aceastã propoziþie prin „Cuvântul era Dumnezeu“. De ce? Pe baza cunoºtinþelor lor de greacã biblicã, traducãtorii respectivi au înþeles cã ea trebuia tradusã altfel. Cum? Iatã câteva exemple: „Logosul [Cuvântul] era divin“ (A New Translation of the Bible); „Cuvântul era un dumnezeu“ (The New Testament in an Improved Version); „Cuvântul era cu Dumnezeu ºi era de aceeaºi naturã cu el“ (The Translator’s New Testament). Potrivit acestor traduceri, Cuvântul nu este Dumnezeul însuºi. Datoritã poziþiei sale superioare printre creaturile lui Iehova, Cuvântul este numit „un dumnezeu“. Termenul „dumnezeu“ folosit aici înseamnã „puternic“.
CAUTÃ DOVEZI SUPLIMENTARE
Majoritatea oamenilor nu cunosc limba greacã folositã în Biblie. Aºadar, cum putem ºti ce a vrut sã spunã în realitate Ioan? Gândeºte-te la urmãtorul exemplu: un profesor le predã elevilor sãi o lecþie. Elevii înþeleg însã diferit explicaþia. Ce pot face ei în aceastã situaþie? Îi pot cere profesorului mai multe informaþii. Fãrã îndoialã, cu cât cunosc mai multe lucruri despre acel subiect, cu atât îl pot înþelege mai bine. În mod asemãnãtor, pentru a înþelege semnificaþia versetului din Ioan 1:1, poþi cãuta în Evanghelia dupã Ioan mai multe detalii despre poziþia lui Isus. Informaþiile suplimentare te vor ajuta sã tragi concluzia corectã.
De exemplu, iatã ce a scris Ioan în continuare, în capitolul 1, versetul 18: „Nici un om nu l-a vãzut vreodatã pe [Atotputernicul] Dumnezeu“. Cu toate acestea, oamenii l-au vãzut pe Isus, Fiul, aºa cum reiese din cuvintele lui Ioan: „Cuvântul [Isus] a devenit trup ºi a locuit printre noi (ºi noi am privit slava Lui)“ (Ioan 1:14, Cornilescu, 1996). Cum ar putea Fiul sã facã parte din Dumnezeul Atotputernic? Ioan mai spune despre Cuvânt cã era „cu Dumnezeu“. Însã cum poate fi cineva cu o persoanã ºi în acelaºi timp sã fie acea persoanã? Mai mult decât atât, în Ioan 17:3, Isus face o distincþie clarã între el ºi Tatãl sãu ceresc. El îl numeºte pe Tatãl sãu „singurul Dumnezeu adevãrat“. În încheierea evangheliei sale, Ioan spune: „Acestea au fost scrise pentru ca voi sã credeþi cã Isus este Cristosul, Fiul lui Dumnezeu“ (Ioan 20:31). Observaþi cã Isus este numit Fiul lui Dumnezeu, nu Dumnezeu. Aceste informaþii suplimentare din Evanghelia dupã Ioan ne ajutã sã înþelegem semnificaþia versetului din Ioan 1:1. Isus, Cuvântul, este „un dumnezeu“ în sensul cã are o poziþie înaltã, însã el nu este Dumnezeul Atotputernic.
VERIFICÃ DOVEZILE
Sã revenim la ilustrarea prezentatã mai înainte. Sã presupunem cã unii elevi au nelãmuriri chiar ºi dupã ce profesorul le dã explicaþii suplimentare. Ce pot face ei? Pot consulta un alt profesor. Dacã acesta confirmã cele spuse de primul profesor, majoritatea elevilor nu vor mai avea dubii. În mod asemãnãtor, dacã nu eºti sigur cu privire la ce a vrut sã spunã evanghelistul Ioan privitor la relaþia dintre Isus ºi Dumnezeul Atotputernic, poþi apela la un alt scriitor biblic pentru informaþii suplimentare. Analizeazã, de exemplu, ce a scris Matei. El a citat cuvintele lui Isus referitoare la sfârºitul acestui sistem de lucruri: „Cât despre ziua ºi ora aceea, nimeni nu le cunoaºte, nici îngerii cerurilor, nici Fiul, ci numai Tatãl“ (Matei 24:36). Cum demonstreazã aceste cuvinte cã Isus nu este Dumnezeul Atotputernic?
Isus spune cã Tatãl ºtie mai multe lucruri decât Fiul. Însã dacã Isus ar face parte din Dumnezeul Atotputernic, ar ºti ºi el tot ce ºtie Tatãl sãu. Aºadar, Fiul ºi Tatãl nu pot fi egali. Totuºi, unii ar putea spune: „În Isus se îmbinau douã naturi. Aici el vorbeºte în calitate de om“. Dar chiar ºi aºa, ce putem spune despre spiritul sfânt? Dacã ºi el face parte din acelaºi Dumnezeu, de ce nu a spus Isus cã ºi spiritul ºtie ce ºtie Tatãl?
Pe mãsurã ce vei studia Biblia, vei gãsi multe alte pasaje în legãturã cu acest subiect, pasaje care confirmã adevãrul despre Tatãl, Fiul ºi spiritul sfânt. — Psalmul 90:2; Faptele 7:55; Coloseni 1:15


Sper sa intelegi si din alte versete diferenta dintre Isus si Iehova, Tatal sau, si sa nu te opresti doar la Ioan 1.1, vezi si celalalte.