Recomandari ieri
Nu ai cont? Aboneaza-te
Politica 20 Mar. 2015
Administratia Prezidentiala a anuntat, vineri, ca presedintele Klaus Iohannis il va primi la Palatul Cotroceni pe premierul Victor Ponta, dupa intoarcerea de la Consiliul European de la Bruxelles, pentru o discutie privind numirea unui nou ministru de Finante.
Cristian Rizea a fost ales, joi, presedintele organizatiei PSD Sector 5, in cadrul unei conferinte extraordinare in care a aratat ca nu mai vrea ca in acest sector sa fie facuta politica "pe persoana fizica", el precizand pentru MEDIAFAX ca va candida la primaria sectorului 5, la alegerile din 2016
Premierul Victor Ponta ia in calcul sa asigure interimatul la Ministerul Finantelor pana miercuri, cand Guvernul va adopta proiectele privind noul Cod Fiscal si cel al Codului de Procedura Fiscala, urmand sa aiba o discutie pe aceasta tema cu presedintele Klaus Iohannis, au declarat surse oficiale.
Fostul deputat Alin Trasculescu a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucuresti, la sapte de ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de fapte de coruptie, decizia nefiind definitiva.
PNL nu este de acord cu modificarea Regulamentului Camerei Deputatilor astfel incat presedintele forului sa poata fi revocat doar cu acordul grupului care l-a propus, aratand ca liberalii sustin actualele prevederi, iar "Valeriu Zgonea nu este etern in fruntea Camerei", a declarat Ludovic Orban.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles, la finalul Consiliului European, ca liderii europeni au stabilit ca sanctiunile impuse Federatiei Ruse raman in vigoare si au reiterat necesitatea respectarii independentei, suveranitatii si integritatii teritoriale a Ucrainei.
Politica 21 Mar. 2015
Presedintele Klaus Iohannis a semnat vineri, decretele prin care ia act de demisia lui Darius Valcov din functia de ministrul al Finantelor Publice, si se constata incetarea functiei de membru al Guvernului si cel prin care premierul Victor Ponta preia interimatul la acest minister.
Rovana Plumb a fost votata, vineri, in functia de presedinte al Consiliului National al PSD, aceasta spunand ca vrea sa transforme departamentele consiliului intr-un mecanism mai dinamic, cu o noua organizare, care sa lanseze mai multe initiative legislative cu sanse de reusita.
Deputatul PNL Ovidiu Raetchi l-a acuzat, sambata, pe premierul Victor Ponta, ca ”se intoarce la tactica de amanare si inselare a publicului din noiembrie 2014”, pe tema votului din diaspora iar PSD pregateste un bluf pentru romanii din afara granitelor, prin incercarea de blocare a oricarei solutii.
Presedintele PC, Daniel Constantin a declarat, sambata, in Consiliul National al PSD, ca a vrut sa vina in fata colegilor din PSD pentru ”a-i asigura ca PC este un partid serios, si loial in alianta de guvernare”, aratand ca PSD a demonstrat ca e un partid care ”are capacitatea de a renaste”.
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu a afirmat, sambata, la Consiliul National al PSD, ca a ajuns o moda sa fie criticati parlamentari, ministri, primari, acuzatorii fiind cei care au lasat tara ”in genunchi” si ca romanii isi vor da seamna ca opozitia este un ”PDL vopsit”.
Politica 22 Mar. 2015
Presedintele PSD, Victor Ponta a declarat, sambata, in Consiliul National, ca in 2016, se confrunta cu o ”opozitie destul de impotenta”, care acum asteapta ca ii va da DNA-ul jos de la guvernare, iar la anul vor spera ca va castiga Iohannis alegerilor in locul lor.
Fostul presedinte Traian Basescu a declarat, sambata, ca Romania ”a ratat” Consiliul European de la Bruxelles, in privinta Uniunii energetice, pentru ca a lasat sa mearga dezbaterea fara a cere si interconectarea tarilor din aparatul estic.
Copresedintele PNL Alina Gorghiu a scris pe Facebook ca premierul Victor Ponta nu e in stare sa faca o analiza sincera a esecului la prezidentiale si, mai grav, ”afiseaza puternice resentimente fata de electoratul care nu l-a votat”.
Politica 23 Mar. 2015
Presedintele Klaus Iohannis si premierul Victor Ponta participa, luni, la prezentarea activitatii din 2014 a Ministerului Afacerilor Interne.
Minstrul britanic al Apararii, Michael Fallon, i-a transmis premierului Victor Ponta interesul pentru consolidarea dialogului strategic cu Romania si pentru extinderea cooperarii, inclusiv prin participarea militarilor britanici la exercitiile gazduite de Romania, informeaza Guvernul.
Copresedintele PNL Alina Gorghiu i-a cerut, luni, presedintelui PSD Victor Ponta, prin intermediul unei scrisori deschise, sa le ceara public parlamentarilor PSD sa voteze la vedere in privinta cererilor DNA pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive, in cazurile Sova si Valcov.
Premierul Victor Ponta le-a cerut reprezentantilor Ministerului Afacerilor Interne sa se concentreze in continuare pentru prevenirea si combaterea infractiunilor de violenta, inclusiv in scoli si locuri publice.
Presedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, la bilantul MAI, ca isi doreste ca toti cei chemati sa aplice legea sa fie in primul rand ei insisi dincolo de orice suspiciuni, liberi de orice conditionari si mai presus de orice interese de grup sau particulare.
Presedintele Klaus Iohannis l-a primit, luni, la Palatul Cotroceni, pe Michael Fallon, ministrul britanic al Apararii, in urma intalnirii subliniindu-se intarirea parteneriatului strategic si faptul ca exercitiile militare romano-britanice in cadrul NATO vor deveni o practica regulata.
Senatorul PSD Dan Sova a declarat, luni, dupa ce a iesit de la sedinta saptamanala a grupului, ca nu se gandeste sa demisioneze din Senat si ca toate declaratiile pe care le va face, vor fi in plen, miercuri, cand se va da votul in cazul cererii DNA de retinere si arestare preventiva.
Politica 24 Mar. 2015
Senatorul Darius Valcov a declarat, marti, dupa participarea la sedinta comisiei juridice, in care s-a discutat dosarul trimis de DNA, in care se cere retinerea si arestarea sa preventiva, ca a dat o declaratie in fata comisiei si ca isi va sustine nevinovatia in plen, miercuri.
Presedintele comisiei juridice din Senat, Catalin Boboc a declarat, marti, ca, in urma inregistrarii votului de egalitate, raportul comisiei in cazul cererii DNA de retinere si arestare preventiva, in cazul lui Darius Valcov, este negativ, plenul urmand a decide in acest caz.
Romania ramane unul dintre putinele state care nu au fost afectate direct de flagelul terorismului, a declarat, marti, directorul SRI, Eduard Hellvig, precizand, pe de alta parte ca tara noastra prezinta un interes tot mai ridicat din partea "entitatilor cibernetice ostile".
Politica 25 Mar. 2015
Barack Obama l-a nominalizat marti pe Hans G. Klemm in functia de ambasador in Romania.
Liderul PSD, Victor Ponta, sustine ca pozitia sa si a PSD este de a nu bloca actiunile Justitiei, adaugand insa, ca indiferent de votul Parlamentului, Valcov, Sova si Nicolescu pot fi trimisi de procurori in fata judecatorilor, in libertate sau in arest, pentru a se stabili daca sunt sau nu vinovati.
Senatoarea PC Cristiana Anghel a declarat, miercuri, ca nu va vota in plen cererea de incuviintare a retinerii si arestarii preventive pentru colegii sai, Dan Sova si Darius Valcov, precizand ca in opinia ei, dupa gratii trebuie sa stea doar cei condamnati definitiv in instanta.
Plenul Senatul in care urmeaza sa se voteze cererile de incuviintare a retinerii si arestarii preventive pentru senatorii PSD Dan Sova si Darius Valcov, a inceput, miercuri, cu o intarziere de 20 de minute, sedinta fiind condusa de Calin Popescu Tariceanu.
Presedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Politiei Romane, aratand ca seriozitatea si profesionalismul de care dau dovada cei care lucreaza in acest sistem, in aplicarea legii, arata ca Politia Romana este o institutie responsabila, sigura si de incredere.
Liderul PSD, premierul Victor Ponta, afirma ca asteapta sa discute cu presedintele Klaus Iohannis despre persoana care va fi ministru al Finantelor si sustine ca nu a vorbit deocamdata cu nimeni in acest sens, nici cu Viorel Stefan, al carui nume este vehiculat drept cel mai probabil candidat.
Senatorul PSD Darius Valcov le-a cerut, miercuri, in plen, colegilor sai senatori, sa dea un vot pozitiv pentru cererea privind arestarea sa, adaugand ca nu doreste sa fie obligat sa isi dea demisia din Senat, pentru a se pune la dispozitia justitiei.
Proiectul noului Cod Fiscal si cel al Codului de Procedura Fiscala au fost aprobate, miercuri, de Guvern si vor fi transmise Senatului, pentru a fi introduse, la inceputul saptamanii viitoare, pe ordinea de zi a Biroului Permanent.
Cererea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive in cazul lui Dan Sova nu a trecut de Senat.
Cererea DNA privind incuviintarea retinerii si arestarii preventive in cazul lui Darius Valcov a fost aprobata de Senat.
Premierul Victor Ponta a cerut, miercuri, in Guvern, ca mierea sa fie inclusa printre produsele alimentare de baza pentru care TVA va fi redusa la 9%, aratandu-se deranjat ca autorii proiectului de Cod Fiscal au uitat din nou sa treaca mierea in aceasta categorie.
Copresedintele PNL Alina Gorghiu a transmis, miercuri, ca, dupa votul din Senat in cazul lui Dan Sova, "PNL cere alegeri anticipate pentru a da tarii un nou Parlament, cu o noua legitimitate si un restart in relatia dintre clasa politica si cetateni, echivalent celui din noiembrie 2014".
Votul dat in Senat pentru respingerea retinerii si arestarii senatorului PSD Dan Sova arata ca "prietenii lui Ponta sunt intangibili", acesta fiind un "nou exemplu al societatii omenoase" promovate de premier, a declarat, miercuri, prim-vicepresedintele PNL Catalin Predoiu.
Populatia va fi obligata sa achite impozit si pentru terenul ocupat de constructiile pe care le detine, inclusiv locuinte, Guvernul precizand, in proiectul Codului Fiscal aprobat miercuri, ca introducerea noului impozit va avea un impact asupra veniturilor persoanelor fizice.
Senatoarea UNPR Florina Jipa a avut, miercuri, o reactie nervoasa, in fata jurnalistilor care au intrebat-o despre votul de respingere a cererii DNA privind arestarea lui Dan Sova, ea afirmand ca decizia se ia cu "jumatate plus unu", si adaugand: "Mai lasati-ma cu Constitutia!".
Cererile Directiei Nationale Anticoruptie pentru incuviintarea retinerii si arestarii preventive a deputatului PNL Theodor Nicolescu au fost aprobate de Camera Deputatilor, cu 174 voturi "pentru" si 99 "impotriva".
Ambasada SUA a precizat ca imunitatea parlamentara nu trebuie folosita abuziv pentru a evita tragerea la raspundere a unor persoane si ca trebuie sa se permita anchetarea cazurilor de coruptie si aplicarea legii.
Camera Deputatilor a respins, miercuri, modificarea regulamentului propriu, care stabilea ca revocarea presedintelui Camerei se face la propunerea liderului de grup din care face parte, iar cererea de arestare preventiva, retinere trebuie sa fie motivata ”in fapt si in drept”.
Senatorul PSD Dan Sova a declarat, miercuri, ca a luat decizia de a se autosuspenda "din toate functiile detinute in cadrul PSD" si a sustinut ca votul din Senat ii va permite sa se apere "asa cum se cuvine", daca dosarul sau va ajunge in instanta.
Politica 26 Mar. 2015
Presedintele Senatului, Calin Popescu Tariceanu, a facut in cazul Sova un grav abuz in serviciu, incalcand si decizii anterioare ale CC, afirma fostul presedinte Traian Basescu, pe Facebook, adaugand ca "aceasta sluga a lui Victor Viorel Ponta" trebuie sa ajunga urgent in fata justitiei.
Romania va continua toate proiectele convenite cu fostul Guvern de la Chisinau condus de Iurie Leanca atat timp este foarte clara vointa Moldovei de a merge in continuare spre Europa, spre Romania, spre o societate europeana si democratica, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.
Recentele situatii din Parlament au blocat sau ingreunat actul de justitie, in conditiile in care imunitatea parlamentarilor si a membrilor sau fostilor membri ai Guvernului nu trebuie sa duca la imposibilitatea desfasurarii procedurilor judiciare, arata CSM in pozitia oficiala adoptata joi in plen.
Presedintele Klaus Iohannis a scris, joi, pe Facebook, despre participarea la dineul oficial oferit de Casa Regala la Castelul Peles, cu ocazia zilei de nastere a Principesei Mostenitoare Margareta, aratand ca pentru el, Familia Regala reprezinta ”un simbol al valorilor pe care le admira”.
Ambasadorul Republicii Moldova, Iurie Renita, l-a informat pe premierul Victor Ponta, in contextul vizitei la Bucuresti a presedintelui Parlamentului din Chisinau, ca unele dintre masinile donate recent de Romania s-au defectat si necesita reparatii.
Presedintele Klaus Iohannis a trimis, joi, presedintelui CC o cerere de solutionare a conflictului juridic de natura constitutionala dintre Ministerul Public si Parlament, aratand ca atitudinea Parlamentului in cazuri precum cel al senatorului Dan Sova a condus la un blocaj institutional.
Foloseste formularul de mai jos