Social 18 Iunie 2014 11:40
Meteorologii au emis o avertizare cod galben in 16 judete, unde din noaptea de miercuri spre joi si pana vineri dupa-amiaza vor fi ploi torentiale, descarcari electrice, vijelii si, in unele zone, caderi de grindina, cantitatile de apa putand ajunge la 50 l/mp.

Potrivit avertizarii emise de Administratia Nationala de Meteorologie, de joi, ora 03.00 si pana vineri, la ora 15.00, instabilitatea atmosferica va fi accentuata in Oltenia, sudul Banatului si al Munteniei, in Dobrogea, precum si in cea mai mare parte a Carpatilor Meridionali, scrie MEDIAFAX.

In aceste zone, temporar vor fi averse ce vor avea caracter torential, descarcari electrice, intensificari ale vantului ce pot lua aspect de vijelie si izolat caderi de grindina. Cantitatile de apa vor depasi local 20-25 de litri pe metru patrat si pe arii restranse 45-50 de litri pe metru patrat.

Avertizarea a fost emisa pentru judetele Tulcea, Constanta, Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Gorj, Mehedinti, Caras-Severin, Hunedoara, Valcea si pentru unele zone din judetele Sibiu, Arges si Dambovita.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.