Dincolo de liderii politici sau spirituali ai etniei, precum Madalin Voicu, Nicolae Paun sau Vasile Ionescu, nume impuse deja pe scena publica romaneasca, exista o elita roma despre care se vorbeste mult mai putin. Iviti dupa 1990, romii cu rost bine rinduit si integrati de minune in societatea romaneasca sint in continuare prezentati cu timiditate in mass-media. Cotidianul va prezinta crema unei elite care se contureaza tot mai mult. „In 1990 erau doar citeva persoane implicate in miscarea romilor si cu studii superioare. Acum sint mii de studenti si oameni care au terminat facultatea, specializati in toate domeniile“, descrie regele Cioaba tinara elita roma infiripata dupa revolutie.

O elita a romilor nu s-a inchegat pina dupa dezrobirea din 1856. Inainte, membrii etniei erau dependenti de stapinii lor, juridic si social. A fi „neamosco baro“ (de neam mare), „de matase“, explica antropologul rom Vasile Ionescu, tinea de un status atribuit aleatoriu, de care se bucurau vataful, bucatarul, lautarul, vizitiul sau „copiii 'tigancuselor de la iatac>>, unele cu descendenta sau ascendenta princiara, cum ar fi mama domnitorului Razvan Voda“. Acum exista o elita traditionala si una moderna. Asa spune Delia Grigore, directorul asociatiei Amare Rromentza. Prima si-o impart „romii bogati, respectati, intelepti, mai in virsta“. Bulibasii, regele si imparatul nu lipsesc din ea. A doua inglobeaza lideri politici, profesori, medici, avocati, oameni de cultura si sportivi. Elita traditionala este de cind sint romii, cea moderna s-a infiripat la noi in interbelicul strapuns de nasterea organizatiilor de emancipare a etniei, activismul fiind continuat si in plin comunism. Romii de elita de acum sint in mare parte ONG-isti care apara drepturile etniei lor, spune Nicolae Paun, singurul parlamentar rom.

Miscarea romilor a inceput insa inainte de revolutie, prin parcurile brasovene. La mijlocul anilor '70 prindeau glas activist sociologii romi Nicolae Gheorghe si Vasile Burtea, care planuiau intilniri ferite intru binele etniei. „Discutam foarte putin. Ne intilneam la mine, la Brasov. Nicolae venea cu o damigeana goala si pleca cu ea plina cu apa. Si i s-a si zis: 'Ce te tot cari, domnule, cu damigeana aia?>>. 'Iau si eu palinca de la Brasov.>> Si ieseam si discutam prin parc“, spune Vasile Burtea. Cei doi au dat viata si unui grup cu membri de acelasi singe, pusi in slujba etniei si raspinditi prin tara. La Sibiu era Ion Cioaba, viitorul rege. La Craiova se misca Valerica Stanescu, autorul „Legilor satrei“. Timisoara il avea pe Ioan Mirescu, instructor cultural si coregraf, Brasovul pe Vasile Burtea. Ginditorii romi se organizasera ca pe scheletul unui serviciu secret. „Nici nu ne cunosteam intre noi. Stabiliseram niste reguli. Fiecare sa stie pe unul de deasupra lui si pe doi de sub el. Nu faceam nimic rau pentru societate, dar era spaima aceea“, descrie Burtea.

In 1981, cei doi sociologi romi depling soarta etniei in tara prin doua scrisori trimise la Europa Libera, sub pseudonim, si de acolo chiar in revista franceza „L'alternative“. „Una a scris-o Nicolae Gheorghe, a doua eu, la diferenta de citeva saptamini. Cosmina Cosmin eram eu si el era Alexandru Danciu. L-am banuit ca el este, dar niciodata nu am avut curajul sa-l intreb. Scrisoarea mea a fost un raspuns la a lui“, descrie Vasile Burtea. „Am fost intotdeauna in fruntea generatiei mele. Si asta a deranjat“, spune cu tarie fostul militant rom. Burtea a fost sociolog la Trustul de Constructii din Brasov, apoi expert la Ministerul Muncii si subsecretar de stat la Oficiul National pentru Romi. In prezent este adjunct al Avocatului Poporului. De cealalta parte, Nicolae Gheorghe a infiintat Federatia Etnica a Romilor in 1992, apoi centrul pentru interventie sociala si studii Romani CRISS. In prezent, sociologul este consilier pe problemele coetnicilor in cadrul OSCE.

Citeste si:

Recunoasterea in societate s-a petrecut adesea anevoios pentru cei mai numerosi romi, iar perceptiile negative i-au urmarit aproape mereu.

„Eram la master si lucram, in acelasi timp, la Muzeul Satului. Voiam sa lucrez pentru romi si i-am intrebat pe colegii mei unde pot gasi tigani la fel de destepti ca si mine“, isi aminteste fara modestie Delia Grigore, absolventa de Litere, momentul in care a ajuns sa-si asume etnia. Venita din Galati in Bucuresti, ea a locuit la inceput intr-un cartier de romi, dar in rindul unei familii cu pielea alba. Colegii de la Muzeul Satului au indrumat-o spre consilierul pentru romi din Ministerul Culturii, Vasile Ionescu, mai marele fundatiei Aven Amentza. „M-am dus la el si i-am spus ca sint tiganca si ca vreau sa fac un doctorat despre tigani.“ Ionescu i-a replicat insa taios ca nu lucreaza cu tigani, ci numai cu romi. „Nu-mi asumam pe-atunci cuvintul 'rom>>. Apoi am invatat ca este cuvintul 'rom>> din limba romani si mi-l asum. Am invatat intre timp istorie, cultura si am vazut istoria negativa a cuvintului 'tigan>>“ (n.r. - termenul de „tigan“ sta sub stigmatul sclaviei). Delia Grigore a facut voluntariat timp de zece ani la Aven Amentza si a reinvatat sa fie roma. In opt ani, cit a stat la Muzeul Satului, a facut cercetari in slujba coetnicilor, dar a organizat si tirguri de meserii pentru ei. In 2000, cot la cot cu Vasile Ionescu, a fondat Asociatia Studentilor si Tinerilor Romi Antirasisti, animata de mitinguri si de marsuri.

Cinci ani mai tirziu, asociatia si-a insusit numele Amare Rromentza, cu Delia Grigore in frunte. Impreuna cu obiectivele de formare profesionala, incadrarea romilor pe piata muncii, educatie pentru identitate si cresterea stimei de sine, in opt judete din tara. La 35 de ani, Delia preda antropologie si folcloristica la Facultatea de Limbi Straine din Bucuresti, unde a dat piept cu discriminarea in nenumarate rinduri. „In general, eu merg imbracata traditional la scoala. Prima data m-a intrebat portarul: 'Ce cauti aici?>>. Eu m-am pierdut, am spus ca am ore, insa studenta care era cu mine a zis: 'Este profesoara noastra>>.“ Pe linga doua afise cu „Moarte tiganilor!“ lipite pe usa cabinetului, s-a trezit si cu intrebarea unui coleg de sorginte turca: „'Ce predai tu acolo, la folclor tiganesc? Nu cumva le dansezi din buric studentilor?>>. 'Dansul din buric nu este rom>>, i-am raspuns, 'ci este al dumneavoastra. Noi am preluat acest dans>>“.