In urma aparitiei intr-un cotidian local a mai multor fotografii in care apareau caini fara stapan ucisi si abandonati intr-o groapa comuna sapata langa adapostul de la Bucov de pe teritoriul Parcului Memorial "Constantin Stere", conducerea Primariei municipiului Ploiesti a solicitat Politiei Comunitare sa deruleze o ancheta.

In timpul anchetei s-a constatat ca s-au incalcat grav prevederile legale referitoare la protectia animalelor, fiind depistate mai multe cadavre de caini aruncate intr-o groapa din perimetrul parcului. In acest sens, s-a decis retrogradarea din functie a directorului Parcului "Constantin Stere", Lucian Dibu, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea, pe o perioada de 30 de zile. De asemenea, seful Serviciului Ocrotirea Animalelor si Mediului, Gheorghe Fusu, este retrogradat din functie pe o perioada de 60 de zile, cu acordarea salariului corespunzator functiei in care s-a dispus retrogradarea. Angajatii acestui serviciu vor fi retrogradati din functie si li se va reduce salariul cu 5% pe o perioada de trei luni.

Sefului Formatiei Ocrotirea Animalelor Comunitare, Horia Chiritescu, i se vor reduce salariul si indemnizatia de conducere pe o perioada de doua luni cu 10%, iar angajatiilor care au fost direct implicati in cazurile de ucidere a animalelor li se vor desface disciplinar contractele de munca.