Intrarea in vigoare a noului Cod penal va aduce si o urma de usurare pentru anumite cupluri ce au o viata de familie mai "agitata". Astfel, din luna iunie a anului viitor, atunci cand este stabilit prin lege ca actualul Cod penal sa devina istorie, va disparea o infractiune ce era menita sa descurajeze aventurile extraconjugale. Adulterul, caci despre el este vorba, nu va fi considerat infractiune, iar in acest mod aproape un sfert din populatia Romaniei nu va mai risca sa ajunga in spatele gratiilor. Dar asta abia peste sase luni, pana atunci...

Ultimul recensamant efectuat in urma cu cativa ani arata ca unul din patru romani a avut cel putin o aventura extraconjugala. Aplicarea stricta a unui "celebru" articol al Codului penal, art. 304, ar fi condus la trimiterea in judecata si, eventual, la condamnarea acestora. Autoritatile comuniste care au elaborat legea penala au fost cat se poate de stricte, dupa numarul de caractere alocate de legiuitor - sapte paragrafe si 20 de randuri -, articolul 304 referitor la pedepsirea "adulterului" fiind unul dintre cele mai importante din Codul penal. Pentru infractiuni cum ar fi tradarea, legiuitorul s-a rezumat la doar 13 randuri, pentru subminarea economiei nationale - la 10 randuri, iar pentru omor - la numai patru randuri.

"Partenerul nevinovat"

Ca si in cazul altor infractiuni, si in acest caz actiunea penala se pune in miscare doar in cazul in care se formuleaza o plangere penala de catre partea vatamata. In plus, pentru a fi tras la raspundere pentru adulter, vinovatul trebuie sa fie chemat in fata justitiei doar de catre "sotul nevinovat". Partea cu "nevinovat" e destul de interpretabila, deoarece nimeni nu poate dovedi ca persoana care a depus plangerea e curata ca lacrima, dar cum buna credinta se prezuma... In plus, legiuitorul a stabilit ca acelasi "sot nevinovat" poate "cere oricand inceperea urmaririi penale sau a procesului penal". In plus, bunavointa fata de partenerul care a calcat stramb se poate manifesta chiar si dupa ramanerea definitiva a hotararii, inselatul avand posibilitatea sa ceara incetarea executarii pedepsei.

Flagrant in cearsafuri

In marinimia lor, juristii care au lucrat la crearea Codului penal au stabilit ca proba adulterului se poate face "numai prin proces-verbal de constatare a infractiunii flagrante sau prin scrisori care emana de la sotul vinovat". In ceea ce priveste flagrantul, acesta se realizeaza in "stil clasic". Sotul sau sotia care se considera inselat(a) trebuie sa se prezinte la politie, unde arata date despre locul si momentul in care se va consuma "infractiunea". Politia, la randul sau, este obligata sa anunte Parchetul, care emite un mandat de perchezitie, in cazul in care actiunea se desfasoara in alta casa decat cea comuna sotilor. O data stabilite toate aceste detalii tehnice, se trece la actiune. Legea nu specifica clar care este "postura" incriminatoare, dar simpla nuditate, de pilda, este considerata o proba zdrobitoare. Ca de obicei, la astfel de actiuni se fac fotografii si inregistrari video, dar este necesara si prezenta unor martori.

Daca moare, scapi...

Acelasi legiuitor a prevazut ca "urmarirea sau procesul penal inceteaza si in caz de moarte a partenerului care a facut plangerea, precum si in caz de anulare a casatoriei sotului vinovat". Nevrand sa-i faca pe cei care au cazut in pacat sa se roage pentru moartea partenerului, care mai e si nevinovat, creatorul Codului penal a avut bunavointa sa insereze si prevederea care spune ca infractiunea nu se ia in considerare daca... aceasta s-a comis la indemnul sotului. "Urmarirea penala nu poate incepe daca fapta a fost comisa dupa indemnul sau incurajarea celuilalt sot sau daca viata conjugala era intrerupta in fapt si sotii traiau despartiti." Din pacate, in ambele cazuri, inculpatul nu prea are sanse sa-si dovedeasca nevinovatia. Chiar daca exista pentru inca sase luni, in legea penala, articolul de incriminare a adulterului este litera moarta. "Nu am auzit sa fi existat un caz de acest gen. In primul rand, este penibil sa te duci la politie si sa ceri sa se realizeze un flagrant ca sa-ti prinzi partenerul cu altcineva. Apoi, in cele mai multe cazuri, politistii te trimit la plimbare, nu au ei timp sa se ocupe de astfel de nimicuri.

Chiar si in cazul in care se ajunge la astfel de lucruri, nu pot sa cred ca exista un judecator intreg la minte care sa condamne pe cineva pentru o astfel de infractiune", spune un magistrat bucurestean. Poate tocmai din aceste motive, dar si pentru ca Romania era poate singura tara europeana in care adulterul mai era incriminat, specialistii in drept penal au decis sa elimine acest articol din Codul penal. Cu toate acestea, pentru urmatoarele sase luni, daca aveti un partener obsedat de Codul penal, aveti grija unde si cu cine...


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.