"Noi am propus si propunem in continuare urmatoarele: aplicarea Legii salarizarii, care vizeaza o crestere cu 17% inca din 2008 a salariilor profesorilor. Sentintele judecatoresti, acolo unde exista, isi urmeaza cursul firesc si sunt esalonate conform graficului prevazut de lege si ne asiguram ca toti profesorii sa aiba asigurata resursa financiara pentru plata salariilor asa cum scrie in Legea salarizarii unitare", a spus Boc sambata, in cadrul videoconferintei cu prefectii de la Palatul Victoria, potrivit NewsIn.
Boc a amintit ca din majorarea salariala de 50% votata de Parlament in toamna anului 2008, 17% s-a aplicat pentru toate cadrele didactice inca din noiembrie 2008. Diferenta de 33% nu s-a mai acordat pentru ca nu au existat resurse financiare, dar si din cauza crizei economice, a spus el.
"Legea care viza majorarea cu 50% a salariilor profesorilor a fost abrogata prin Legea unica a salarizarii. Pe parcursul anului 2009 au aparut insa situatii in care, prin sentinte judecatoresti, unii profesori au obtinut si majorarea cu 33% a salariului, pana la 50%", a spus prim-ministrul.
Boc a precizat ca bugetul de stat pe anul 2010 nu prevede sumele pentru acordarea majorarilor de 33% decise de instante, iar economia Romaniei nu a crescut cu 33% "peste noapte" pentru ca Executivul sa poata majora salariile cu un procent similar.
Sindicalistii din Educatie au declarat, la finalul intalnirii care a avut joi la Palatul Victoria cu reprezentantii Executivului, ca protestele vor lua amploare pentru ca reprezentantii Executivului nu au venit cu solutii. Protestatarii sunt nemultumiti de reducerea numarului de posturi din sistem, diminuarea veniturilor, pierderea unor drepturi si de neaplicarea hotararilor emise de instantele de judecata.
Boc: Profesorii vor primi sporurile salariale esalonat
Guvernul Romaniei
Toate cadrele didactice vor beneficia de majorarea salariala de 17% prevazuta in Legea unica, iar sporul de 33%, de care beneficiaza unii profesori in baza sentintelor judecatoresti, va fi esalonat, a declarat premierul Emil Boc.
Discutii asupra articolului "Boc: Profesorii vor primi sporurile salariale esalonat":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
mod de adresare catre institutiile europene
(2 comentarii, 355 vizualizari)
dacă aveți de trimis o plângere referitoare la aplicarea legislației uniunii europene de către autoritățile române, vă sfătuiesc să citiți în prealabil următoarea pagină...
eu am incredere in d-nu boc !!!!!!!
(3 comentarii, 261 vizualizari)
majorarea salariilor cadrelor didactice
(3 comentarii, 232 vizualizari)
dobitoc
(2 comentarii, 138 vizualizari)
cati profesori care fac meditatii platesc impozite?
(4 comentarii, 105 vizualizari)
metoda guvernului boc (cu litera mica) : pentru a va oferi ceva trebuie sa cereti facind greve, sa iesiti in strada!
(1 comentariu, 97 vizualizari)
minciuniii
(1 comentariu, 82 vizualizari)
numai in romania o lege promulgata trebuie sa fie castigata in instanta ca sa fie aplicata!?!?
(2 comentarii, 73 vizualizari)
invatamintul-esec national-banii pentru ineficienta totala si lipsa crasa de responsabilitate
(1 comentariu, 40 vizualizari)
