Clientii Aeroportului International Henri Coanda din Otopeni vor putea folosi, de la 1 februarie, serviciile de transport taxi ale celor 13 companii si 57 de persoane fizice autorizate (PFA) declarate castigatoare in urma licitatiei, informeaza Cotidianul.ro.

In urma evaluarii celor 76 de dosare depuse, au fost atribuite toate cele 250 permise de acces auto licitate pentru derularea acestei activitati, dintre care 57 catre persoane fizice autorizate si 193 catre un numar de 13 societati. Tariful maxim care va fi practicat este de 3,5 lei/kilometru, arata Cotidianul.

Aeroportul va lua masuri pentru ca fiecare taxi care a obtinut permisul de acces auto sa aiba aplicat pe portierele laterale un autocolant de culoare neagra cu inscrisul "AEROPORT" si sigla aeroportului respectiv.

Despre procedurile taximetristilor care opereaza in zona aeroporturilor a scris recent, Laura Cernahoschi, pe Voxpublica.ro. Jurnalista relata insa despre atmosfera de la aeroportul Baneasa unde, “taximetristii tepari” cer chiar si 40 de lei pentru un drum de doar 7 minute.

Pentru transportul dinspre Aeroportul Baneasa si Aeroportul Henri Coanda-Otopeni, ramane insa o buna alternativa si RATB-ul. Linia RATB Expres 783 face legatura cu Bucurestiul dinspre Aeroportul Otopeni. In statia din fata Aeroportului Aurel Vlaicu-Baneasa opresc liniile 131, 148, 149, 301, 304, 335, 443, 444, 446, 447, 448, 449, 450, 451, 476, 780, 783.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.