"De astazi imi depun demisia din functia de deputat in colegiu 41 din Vrancea. Gestul meu a fost si este singura modalitate pe care am gasit-o ca sa ies dintr-o situatie neonoranta, aceea de a mi se reprosa ca ma ascund in spatele imunitatii parlamentare si refuz sa ma prezint in fata procurorilor", a spus Miron Mitrea in fata deputatilor reuniti in sedinta de plen.

Mitrea a precizat ca s-a prezentat "ca orice cetatean" la DNA ori de cate ori a fost chemat, mai ales in conditiile in care nu are "niciun fel de incerdere in procurorii politici de la DNA".

"Trecand prin aceasta experienta, vreau sa va spun doar ca Parlamentul, ca si celelalte organe ale statului, poate acum nu, dar in urmatoare legislatura, vor trebui sa se aplece asupra modului in care se face dreptate in Romania. Nu vorbesc de mine, de Adrian (Adrian Nastase- n.r.) sau de ceilalti senatori, dar de cetatenii simpli care nu pot face fata abuzurilor care se intampla intr-o anumita parte a procuraturii", a explicat Mitrea.

Social-democratul le-a spus colegilor deputati ca isi prezinta demisia deoarece crede in cuvinte precum "onoare si cuvant dat, care definesc orice barbat si orice pozitie de barbat politic", starnind aplauzele membrilor plenului.

Deputatul PSD Miron Mitrea a anuntat, pe 13 august, ca va demisiona din Parlament din cauza respingerii cererii DNA privind inceperea urmaririi sale penale si le-a multumit colegilor care au votat in favoarea solicitarii Directiei Nationale Anticoruptie.

Citeste si:

"Asa cum am spus inca din luna iunie, daca votul din plenul Camerei Deputatilor va fi unul impotriva urmaririi mele penale, voi demisiona din Parlament. Prin urmare, odata cu inceperea sesiunii parlamentare de toamna, imi voi prezenta demisia din Camera Deputatilor", sustine Mitrea intr-un comunicat de presa. Liderul PSD precizeaza ca doreste astfel sa puna capat speculatiilor si comentariilor aparute dupa votul de miercuri, adaugand ca este "un politician care isi respecta cuvantul dat".

Secretarul Camerei Deputatilor, Ioan Munteanu, a anuntat, pe 13 august, ca pentru deputatii PSD Miron Mitrea si Adrian Nastase nu se poate continua urmarirea penala, deoarece a existat cvorum pentru votarea solicitarilor, dar nu s-a intrunit numarul necesar unui aviz favorabil.

Potrivit numaratorii votului, cererea privind inceperea urmaririi penale a lui Adrian Nastase a primit 120 de voturi pentru, 150 impotriva si sase voturi au fost nule.

Cererea similara pentru Miron Mitrea a primit 160 de voturi pentru, 115 impotriva si un vot nul. Numarul necesar de voturi necesar pentru avizarea cererii DNA era de 218.