Business 20 Mai 2009 16:42
"Toate conventiile internationale pentru patrimoniu, semnate de Romania, spun ca monumentele istorice trebuie pastrate nu numai ele insele, ci si cu vecinatatea potrivita, pentru a le pastra in contextul in care ele au fost construite. Iar orasele trebuie sa pastreze nu numai monumentele, ci zone intregi care le definesc identitatea si istoria", a afirmat presedintele Asociatiei Salvati Bucurestiul (ASB), Nicusor Dan. Cu toate ca aceste conventii exista, in Capitala, demolarile din zonele cu sau din vecinatatea monumentelor istorice, continua.
"Casa (foto) va fi demolata astazi (n.r. 20 mai 2009). Este situata pe str. Maria Rosetti nr. 38, colt cu str. Armeneasca, in zona protejata nr. 17 Rosetti. Are probabil autorizatie de desfiintare emisa de Primaria Sectorului 2 si aviz in vederea autorizatiei de desfiintare semnat de Stefan Damian, directorul Directiei de Cultura Bucuresti. Nu exista inca panou de desfiintare, desi de zilele trecute a inceput scoaterea acoperisului", a declarat presedintele ASB, Nicusor Dan.

Lucrarile fara panou de santier trebuie constatate de catre Serviciul Inspectii Disciplina in Constructii a Primariei Capitalei si de catre Inspectoratul de Stat in Constructii. Cei din urma fiind entitatea care ar trebui sa opreasca lucrarile pina la aparitia panoului. "Din nefericire, sanctiunile pentru executarea de lucrari fara panou sint atit de mici si cazurile la care cele doua institutii sint chemate sint atit de multe ca in practica faptul ca se executa lucrari fara panou ramine fara urmari in marea majoritate a cazurilor", a constatat presedintele ASB.

In ceea ce priveste casa din str. Maria Rosetti 38, aceasta "se afla pe de o parte in zona de protectie a monumentului istoric din str. Maria Rosetti nr. 36 si pe de alta parte in zona construita protejata nr. 17 'Rosetti'. Pe de o parte, toate conventiile internationale pentru patrimoniu, semnate de Romania, spun ca monumentele istorice trebuie pastrate nu numai ele insele, ci si cu vecinatatea potrivita, pentru a le pastra in contextul in care ele au fost construite. Pe de alta parte, si acest lucru este extrem de important, orasele trebuie sa pastreze nu numai monumentele, care peste tot in lume sint obiecte cu caracter exceptional si deci sunt putine, ci zone intregi care le definesc identitatea si istoria", a explicat Nicusor Dan.

"Pentru Bucuresti s-au definit in cadrul Planului Urbanistic General din 2000 un numar de 98 de zone protejate, de exemplu: Icoanei, Batistei, Toamnei, Magheru, Domenii, Kiseleff, etc. In continuare, pentru fiecare din aceste zone protejate trebuie facut un studiu de cartare, adica o echipa de specialisti trebuie sa parcurga zona, imobil cu imobil, si sa decida care din imobile este cu valoare arhitecturala si trebuie pastrat si care nu are niuci o valoare arhitecturala sau istorica si poate fi demolat. In linii mari, ar trebui ca 80-90% dintre imobilele din zonele protejate sa fie pastrate. Pentru Bucuresti, acest studiu de catrare s-a facut pentru 12 zone protejate din cele 98. Din pacate, nu s-a facut pentru zona 17 "Rosetti". Daca s-ar fi facut, acest studiu ar fi incadrat fara nici o indoiala casa din Maria Rosetti 98 la categoria 'nedemolabile' ", a adaugat presedintele ASB.

Demolari ilegale in zone cu imobile protejate

Din spusele lui Nicusor Dan, aceste studii nu au fost inca realizate, "pentru ca nici Primaria Capitalei nici Primariile de Sector nu au alocat bani pentru ca echipe de specialisti sa realizeze aceste studii de cartare". Acesta a adaugat ca, pentru a pastra zonele care definesc identiatea 'Micului Paris', "bucurestenii ar trebui sa se adreseze in scris sau direct la intilnirile directe cu primarul si cu alti functionari ai primariilor pentru ca in bugetele viitoare sa fie incluse si finantarea acestor studii".

Diferenta intre zonele protejate si celelalte zone ale orasului este una singura, insa foarte importanta. Pentru ce se intimpla in zonele protejate: demolari, constructii, planuri de urbanism, etc., "trebuie ca si Directia de Cultura Bucuresti, organism deconcentrat al Ministerului Culturii, trebuie sa dea un aviz, care este obligatoriu. Cu alte cuvinte, Directia de Cultura se poate opune si s-ar fi putut opune la toate demolarile scandaloase pe care le-am vazut in zonele istorice (n.r. protejate) ale orasului si la toate constructiile discordante pe care le vedem la tot pasul in acestea", a mai explicat presedintele ASB. "Legea lasa din pacate la dispozitia directorului Directiei de Cultura Bucuresti decizia cu privire la toate aceste lucruri. Exista si o Comisie Zonala a Monumentelor, care are rolul sa-l ajute pe director in luarea deciziilor, insa aceasta are rol consultativ si directorul are dreptul sa-i prezinte doar cazurile pe care le vrea el. Directorul in ultimii patru ani a fost Stefan Damian si el a facut tot ce am spus mai sus: a semnat avizul pentru toate demolarile si constructiile scandaloase din zonele istorice ale orasului", a continuat acesta

"Nu intamplator multe din cazurile de demolare semnalate apar in sectorul 2. Sectoarele 2 si 3 emit in nestire Planuri Urbanistice de Detaliu (PUD-uri) prin care acorda in mod ilegal derogari de la regimul de inaltime. Se creaza astfel o mare oportunitate de afacere pentru investitorul care cumpara un imobil de inaltime mica, il demoleaza si construieste de 3-4 ori mai inalt", a mai afirmat Nicusor Dan.


Situatia PUD-urilor si a PUD-urilor ilegale emise de sectoare in 2007 si 2008:

Anul 2007
PUD-uri emise de Consiliul Local
(Sursa: site-ul Primariei)
PUD-uri verificate de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC)
(Sursa: ISC)
PUD-uri la care verificarea ISC a constatat ilegalitati
(Sursa: ISC)
Sector 1 162 33 2
Sector 2 357 21 19
Sector 3 250 65 41
Sector 4 Informatia nu este disponibilia pe site 17 9
Sector 5 Informatia nu este disponibilia pe site 0 0
Sector 6 Informatia nu este disponibilia pe site 12 6
Sursa: ASB

Anul 2008
PUD-uri emise de Consiliul Local
(Sursa: site-ul Primariei)
PUD-uri verificate de Inspectoratul de Stat in Constructii (ISC)
(Sursa: ISC)
PUD-uri la care verificarea ISC a constatat ilegalitati
(Sursa: ISC)
Sector 1 78 17 0
Sector 2 256 37 29
Sector 3 Informatia nu este disponibila pe site 61 49
Sector 4 40-50
(lipseste anexa HCL 27/30.04.2008)
2 2
Sector 5 Informatia nu este disponibila pe site 7 6
Sector 6 85 0 0
Sursa: ASB


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.