Anul trecut o casa din orasul american Detroit, Michigan, valora cateva sute de mii de dolari, insa criza mondiala si societatea de consum au facut ca astazi, aceeasi casa, sa poata fi licitata la un pret de pornire cuprins intre 1 si 100 de dolari, adica mai putin de 400 lei.

Cum a pornit totul...

Dupa ce efectele crizei subprime din SUA s-au propagat si in jurul lumii, doborand burse, multinationale, si chiar tari (n.r. Islanda a fost prima tara europeana grav afectata de criza), ochii intregii lumi se intorc iar inspre "tara tuturor posibilitatilor". Locuinte si terenuri de peste tot din SUA sunt scoase la licitatie, la valori cu mult sub cele la care aceste imobile erau cotate acum un an.


Detroit, orasul posibilitatilor - 'Ai un dolar? Cumpara o casa!'

Cu un dolar nu mai cumperi prea multe (n.r. in SUA) zilele astea. In Detroit insa, cu un dolar poti cumpara chiar o casa, scrie ABC News.

Supranumit Motown sau The Motor City (n.r. orasul motor), Detroit a cunoscut una din cele mai mari cresteri ale populatiei in perioada interbelica, cand Ford deschidea aici prima fabrica auto din SUA. Pe parcursul anilor, alte companii auto, precum GM sau Chrysler si-au deschis aici cele mai mari reprezentante din SUA, facand din Detroit, inima industriei auto americane.

Chrysler nu exclude intrarea in faliment


General Motors va primi un ajutor guvernamental suplimentar de 4 mld. dolari

Nu e de mirare, ca atunci cand criza economica mondiala a inceput sa 'loveasca' sectorul auto, efectele ei asupra orasului Detroit si asupra cetatenilor sai au fost mult mai mari. Ramase fara loc de munca, in urma disponibilizarilor, mii de familii nu au mai putut sa-si plateasca ipotecile la case, iar bancile s-au vazut nevoite sa scoata locuintele la licitatie pentru a-si recupera banii.

Situatia actuala, este similara cu cea din anii '73-'79, cand criza petrolului si intrarea autoturismelor straine pe piata americana, au avut un impact negativ asupra industriei auto a SUA.

Saptamana trecuta, Chicago Tribune scria ca pretul mediu de vanzare al unei case din Detroit, primul mare oras american care a dat faliment, scazuse pana la 7.500 de dolari in luna decembrie. Saptamana aceasta insa, pot fi gasite pe site-ul realtor.com, case, pentru care licitatia incepe de la 1, 50, 75 sau 100 de dolari, adica cel mult 400 de lei.

Casele, majoritatea ‘bank owned’ (trecute in proprietatea bancii), au fost scoase de banci la vanzare prin licitatie, deoarece proprietarii nu-si mai pot achita ratele. O parte din aceste locuinte au fost incendiate (probabil pentru incasarea asigurarii) si au nevoie de reamenajare. Totusi, cu toate cheltuielile de reamenajare si consolidare, cumpararea unei asemenea case este o afacere, atat pentru vanzator, cat si pentru cumparator.

Costuri ascunse

Agentul imobiliar, Ian Mason, specializat in vanzarea caselor scoase la licitatie de banci, le-a prezentat reporterilor de la ABC News o casa de 75 metri patrati (mp) care a fost vanduta de agentia sa pentru 1 dolar.

"Nu prea a fost o negociere", a spus Mason, care lucreaza pentru Bearing Group. "Vanzatorul era foarte hotarat sa scape de casa".

Vanzatorul, o banca, pierdea sute de dolari in fiecare luna cu intretinerea si taxele aferente locuintei, astfel vanzarea casei chiar si pentru 1 dolar, a fost mai avantajoasa.

Casa respectiva trebuie vopsita, mai are nevoie de lucrari de tamplarie si renovarea unei bai, insa toate astea se pot face cu mai putin de 1.000 dolari.

"Cred ca poti sa cureti aceasta casa, sa o faci sigura si functionala pentru 500-1.000 de dolari", a spus Mason.

Licitatie de case la New York. Pret de pornire - 1.000 dolari

Situatia din Detroit nu este singulara, duminica trecuta (n.r. 8 martie 2009), la New York, o serie de case din zona metropolitana au fost licitate la preturi incepand cu 1.000 dolari, scrie Associated Press (AP).

La licitatie, a doua de acest fel tinuta de cei de la REDC (Real Estate Disposition Corp) in New York, au participat 1.000 de persoane, plus alte cateva care au licitat online pentru cele 350 de apartamente, case si duplexuri din New York si Pennsylvania. Multe dintre acestea nu sunt intr-o conditie foarte buna, si au nevoie de imbunatatiri, insa lumea s-a inghesuit sa le cumpere.

Tami Burgess, a platit 340.000 dolari pentru o locuinta pe care o 'ochise' inca din octombrie 2008, a declarat ca este incantata, dar ca 'are multe lucrari de facut in casa'.

Fenomenul caselor vandute la preturi de nimic a capatat anvergura si pe internet, o femeie din Saginaw, Michigan, un orasel aflat la 200 de km de Detroit, a cumparat o casa abandonata in urma unei licitatii de pe eBay, cu numai 1,75 dolari, scria 9am, saptamana trecuta.

Vanzarea caselor ipotecate si intrate in proprietatea bancilor pare o afacere atat pentru vanzator, cat si pentru cumparator, insa pentru cei care au fost evacuati din locuinta situatia nu mai este la fel de 'roz'.

'Evacuarile sunt o crima! Casa ta ar putea fi urmatoarea!'

Dorian Davis, 26 de ani, a aflat abia cu o zi inaintea licitatie, ca locuinta care se afla in proprietatea familiei sale de 40 de ani si din care fusesera evacuati in vara lui 2008, urma sa fie vanduta de banca, la un pret de pornire de 69.000 dolari, scrie New York Post.

Casa din Queens, de 232 mp cu 5 dormitoare di 2 bai, pe care o detinuse familia tanarului, fusese cotata inainte de criza la 555.000 dolari.

Davis nu este singurul aflat intr-o asemenea situatie, licitatii similare fiind organizate pe intreg teritoriul SUA. Site-ul companiei REDC are programate licitatii pentru martie si aprilie in: Virginia (914 proprietati licitate), Puerto Rico (698 proprietati licitate), Michigan (1134 proprietati licitate), Arizona (1606 proprietati lichtate), si lista poate continua.

Prima sau a doua casa?

Totusi o mare parte dintre casele care acum sunt licitate in SUA, nu au reprezentat, sustin specialistii, locuinta principala a fostilor proprietari.

Foarte multe dintre casele care sunt scoase la licitatie in Statele Unite se afla pe coastele de Vest si de Est ale Americii, astfel exista probabilitatea ca un anumit procent din ele sa fie a doua locuinta, o casa de vacanta.

De ce si cum s-a intamplat asta? Cu totii stim ca societatea de consum s-a nascut in SUA, iar inducerea unei nevoi a devenit arta pentru specialistii de marketing si de publicitate americani. Astfel, intr-o piata imobiliara pe care o putem considera saturata, daca populatiei ii este indusa nevoia, sterila, de o casa de vacanta, si pe deasupra i se ofera diferite beneficii in cazul achizitionarii respectivei proprietati, americanul de rand nu se va da in laturi.

Insa in momentul in care criza se face simtita pe piata, americanul de rand, proprietar a doua case, 'va strange cureaua', si oare la ce casa va renunta? Desigur la cea de vacanta. Nu-si va mai plati ipoteca, banca va scoate casa la vanzare pentru a-si recupera banii, preturile caselor vor scadea si de aici un intreg lant de slabiciuni, care in conditii 'favorabile', ca cele prezente, nu pot duce decat la recesiune.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.