Danya Cebus, divizia de constructii a grupului Africa Israel Investements LTD, este cunoscuta in piata locala ca fiind compania care construieste Controceni Park, o investitie de 200 de milioane de euro. Moto-ul companiei s-a aplicat acum un an la inceperea acestui proiect si ramane in picioare si astazi, in vreme de criza: nu poti fi fara teama, dar trebuie sa iti faci calculele si apoi sa sari in apa.

Criza aduce si lucruri bune: angajati stabili, cu pretentii realiste

In urma cu an, Danya Cebus Rom intra pe piata constructiilor, intr-un moment pe care Arie Bercovich, seful companiei, il considera unul „norocos”. Astazi, tot mai multi dezvoltatori anunta ca isi ingheata proiectele, iar companiile de constructii incep sa faca reduceri de personal.

„Dupa cum s-a dezvoltat Romania in ultimii ani, trebuia sa vina si aceasta rasturnare. Toti traiesc pe picior mare, iar creditele s-au dat in nestire. Insa nu vad situatia asa trista: Romania urmeaza sa adopte moneda euro in anul 2011 si chiar daca acum este un blocaj, trebuie sa-l depasim si sa invatam din el. In primavara lucrurile vor sta altfel - va fi o iarna de gandire, dar in primavara piata se va contura”, explica Arie Bercovich, CEO al Danya Cebus Rom.

Bercovich este de parere ca aceasta criza financiara are si parti bune: ii va aduce in tara pe multi dintre romanii plecati sa munceasca in Italia sau Spania si astfel salariile din constructii vor scadea, iar negocierile vor fi mai usoare, angajatorul avand mai multe sanse sa gaseasca oameni intr-adevar calificati.


Tinta pentru 2009 – afaceri de 120 mil. euro

Pe langa proiectul Cotroceni Park, care a propulsat-o in topul companiilor de constructii din piata locala, Danya Cebus mai are in constructie patru proiecte rezidentiale, primul fiind proiectul din Titan al dezvoltatorului Adama Holdings, care are ca termen de finalizare ianuarie 2010 si va cuprinde trei blocuri.

„Multi s-au temut de dimensiunile proiectului Cotroceni Park. Nu poti sa fii fara teama, dar daca esti foarte mult cu teama, atunci nu ai nici o sansa sa reusesti. Ne-am uitat la proiect, ne-am facut calcule si am sarit in apa. Fara acest proiect, nu am fi avut acelasi ritm de dezvoltare”, povesteste Arie Bercovich. ‚Sunt multi constructori care isi inchid pravalia si pleaca’

In ceea ce priveste impactul crizei in piata din Romania, seful Danya Cebus crede ca atat dezvoltatorii, cat si constructorii isi vor schimba tactica, iar unii vor parasi ringul pentru o perioada limitata sau chiar definitiv.

Bercovich adauga ca este firesc ca acum, cand vanzarile au incetinit, dezvoltatorii sa lase din pret: cine vrea sa vanda isi ajusteaza marfa in cele din urma - da o masina, o bucatarie mobilata, un loc de parcare etc. - asa se comporta piata. Masuri vor lua insa si companiile de constructii, care nu si-au conturat clar planurile de viitor.


Despre autor:

Wall-Street

Citeste articolul integral in Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.