Mai multi jurnalisti disponibilizati de cotidianul Romania Libera inainte de Paste vor da in judecata conducerea ziarului pentru nerespectarea drepturile contractuale, considerand ca nu au existat criterii profesionale la selectarea celor care au fost eliberati din functie, sustin surse din media.

"Inainte de a li se decide soarta, angajatii care au fost alesi de catre redactorul-sef Dan Turturica, dupa criterii necunoscute, au fost chemati la departamentul de Resurse umane si li s-a comunicat ca au doua posibilitati: fie accepta sa li se treaca pe drepturi de autor cea mai mare parte din banii de pe cartea de munca, fie vor fi disponibilizati. Rezultatul acestui fapt a fost evident: doisprezece angajati de la Romania libera au fost disponibilizati din motive neimputabile, la inceputul acestei luni", a declarat, pentru NewsIn, Tiberiu Lovin, fost jurnalist de investigatie la Romania Libera.

Potrivit surselor citate, unii dintre angajatii chemati atunci la Resurse umane au primit, din partea conducerii ziarului, oferte de salarii mai mari, cu conditia ca acestea sa le fie platite ca drepturi de autor, iar pe cartea de munca sa aiba inregistrata suma de 900 de lei.

Reprezentantul sindicatului jurnalistilor de la Romania Libera, Romulus Cristea, spune ca el a fost instiintat oficial cu privire la trei disponibilizari si o demisie, cea a lui Radu Busneag, fostul sef de la online. Dintre cei trei disponibilizati, fosta sefa de la sectia Politic, Simona Popescu, a fost singura care a semnat incheierea contractului de munca cu acordul partilor, sustine Cristea. "Zvonul care circula acum prin presa, conform caruia de la Romania Libera ar fi fost disponibilizati 20 de jurnalisti, este o aberatie", mai spune Romulus Cristea, care a recunoscut, insa, ca sindicatul a fost instiintat de disponibilizarile facute dupa ce acestea s-au petrecut, si nu inainte, asa cum ar fi trebuit.

Presedintele Federatiei Romane a Jurnalistilor MediaSind, Cristi Godinac, spune ca nu a primit nicio sesizare oficiala despre conditiile in care au fost disponibilizati angajatii in discutie. "Daca disponibilizarile s-au produs in acest mod, a fost vorba despre un abuz, s-a comis o ilegalitate, pentru ca orice diminuare a salariului se face cu acordul ambelor parti. Legea spune ca orice tranzactie ce urmareste diminuarea unor drepturi este lovita de nulitate absoluta. Daca dintre cei care au fost nevoiti sa plece de la Romania Libera sunt si persoane care nu au semnat cu acordul partilor, acestia il pot da in judecata pe angajator si, daca vor castiga procesul, angajatorul va fi obligat sa-i reangajeze si sa le plateasca retroactiv toate drepturile", considera Godinac.

Tiberiu Lovin mentioneaza, intr-un articol publicat pe blogul sau, cazul jurnalistului Mihnea Petru Parvu, concediat de Romania Libera in noiembrie 2007, care a castigat un proces impotriva ziarului.

Conducerea cotidianului care a fost actionat in instanta a fost nevoita sa-i plateasca fostului angajat aproximativ 47.800 de lei, bani care au reprezentat toate drepturile din urma, dintre care 7.800 de lei a fost doar valoarea bonurilor de masa, reiese din articolul lui Tiberiu Lovin.

Surse din media sustin ca si alti jurnalisti de la Romania Libera sunt vizati, in prezent, de masuri similare celor care au dus la restructurarea de la inceputul lunii. Intrebat despre un posibil nou val de disponibilizari la cotidianul pe care il conduce, redactorul-sef Dan Turturica a infirmat aceste informatii. La inceputul lunii aprilie, Turturica nu a vrut sa comenteze informatiile potrivit carora mai multi jurnalisti urmau sa fie dati afara.

Actionarul majoritar la Romania Libera este omul de afaceri Dan Grigore Adamescu. Acesta este actionar principal si la compania Astra Asigurari, dar si la Unirea Shopping Center Bucuresti, ambele controlate prin intermediul grupului Nova Trade S.A..


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.