Numit in functia de director general al SC Hidroelectrica de catre fostul ministru al Industriilor, Dan Ioan Popescu, Traian Oprea a fost trimis in judecata, alaturi de alti patru confrati si sase oameni de afaceri din lumea interlopa, pentru prejudicierea societatii cu 1,8 milioane de euro. Potrivit rechizitoriului, intocmit de procurorii anticoruptie bucuresteni si trimis spre solutionare Tribunalului Bucuresti, prejudiciul a fost adus in perioada septembrie-decembrie 2004, prin achizitionarea unor echipamente electrice contrafacute.

Potrivit Biroului de Presa al Directiei Nationale Anticoruptie, Serviciul Teritorial Bucuresti a dispus trimiterea in judecata a 11 persoane, dintre care doi directori ai societatii comerciale cu capital de stat Hidroelectrica, pentru infractiuni care au provocat societatii un prejudiciu de 71.797.868.666 ROL.
Acestia sunt directorul general Traian Oprea, directorul adjunct al Directiei de marketing, privatizare si afaceri internationale George Lavinius Asan si Ioan Trif - sef al Serviciului contracte si achizitii interne, toti acuzati de savarsirea infractiunii de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata, precum si Dan Popescu - economist principal specialist in cadrul Serviciului contracte si achizitii Interne, Ioana Dudas - statistician principal din cadrul aceluiasi serviciu, ambii pentru savarsirea infractiunilor de abuz in serviciu contra intereselor publice in forma calificata si fals intelectual.

In ceea ce-i priveste pe oamenii de afaceri, primul pe lista este Vasile Croitoru (inculpat in alte doua dosare penale: Electrica Banat si SISE Transilvania Sud Brasov) - acuzat de savarsirea infractiunilor de concurenta neloiala, contrafacere sau folosire fara drept a unei marci, instigare la fals in inscrisuri sub semnatura privata, complicitate la fals intelectual, complicitate la evaziune fiscala, complicitate la spalare de bani, asociere pentru savarsirea de infractiuni, secondat fiind de Costel Croitoru (si el inculpat in dosarul SISE Transilvania Sud Brasov) - pentru savarsirea infractiunilor de contrafacere sau folosire fara drept a unei marci, concurenta neloiala, fals intelectual, evaziune fiscala, asociere pentru savarsirea de infractiuni.

In acest dosar au mai fost deferiti justitiei Anghel Hondar si Gheorghe Bitu (inculpat in dosarul SISE Transilvania Sud Brasov), ambii acuzati de savarsirea infractiunilor de fals in inscrisuri sub semnatura privata, fals intelectual, evaziune fiscala, asociere pentru savarsirea de infractiuni, Mitica Brasoveanu, invinuit de fals in inscrisuri sub semnatura privata, evaziune fiscala, spalare de bani, asocierea pentru savarsirea de infractiuni, si Ana Daniela Nistor, acuzata de evaziune fiscala.

Preturi de 8 pana la 38 de ori mai mari decat cel al pietei

Din probele administrate in cauza, a reiesit ca, in perioada septembrie-decembrie 2004, directorul general al societatii Hidroelectrica Oprea Traian, impreuna cu ceilalti patru reprezentanti ai societatii - George Asan, Ioan Trif, Dan Popescu si Ioana Dudas - au avizat, aprobat si initiat cumpararea de aparatura electrica de joasa tensiune marca Siemens contrafacuta de la societatea comerciala bucuresteana Enol Group SA (infiintata de Lucian Boghiu cu 2 saptamani inainte de initierea procedurii de achizitie publica de catre societatea Hidroelectrica) si produse de acelasi gen marca Schneider supraevaluate de la societatea CFR SSVM Bucuresti (fara a exista vreo legatura cu societatile de transport pe calea ferata).

Achizitia, destinata mai multor sucursale din tara ale societatii Hidroelectrica, societate cu capital de stat, s-a facut cu incalcarea flagranta a reglementarilor legale privind achizitiile publice precum si a normelor impuse sucursalelor in materie de aprovizionare cu materiale si echipamente.

Potrivit anchetatorilor, "societatea Hidroelectrica a cumparat de la Enol Group SA produse Siemens, contrafacute, la preturi de 8 pana la de 38 mai mari decat pretul pietei, suma totala platita fiind de 20.280.398.519 ROL", prin negociere cu o singura sursa, desi achizitia nu era necesara si nici justificata. La desemnarea firmei castigatoare nu s-a tinut seama ca aceasta nu a dovedit ca este distribuitor autorizat al concernului Siemens, neavand certificare calitativa impusa in asemenea situatii", sustin anchetatorii precizand ca, in fapt, produsele cumparate de Hidroelectrica erau chinezesti, fiind "procurate de la tarabe din complexul comercial Dorally din comuna Afumati (judetul Ilfov)".

Etichete marca Siemens, aplicate pe produsele chinezesti

Contactoarele, intrerupatoarele, comutatoarele, sigurantele automate, transformatoarele etc, ajungeau la societati din sistemul energetic national printr-o metoda conceputa si pusa in practica in perioada 2003 - 2004 de gruparea infractionala coordonata si condusa de catre Croitoru Vasile, cu sprijinul interesat al unor persoane cu functii de conducere in cadrul unor societati cu capital integral de stat din sistemul energetic.

Potrivit procurorilor, contrafacerea consta in aplicarea de etichete cu numele firmei Siemens pe produsele chinezesti de slaba calitate care erau trecute apoi prin mai multe firme paravan si, cu sprijinul unor persoane cu rol de decizie si coordonare, ajungeau sa fie achizitionate de societati de stat din sistemul energetic national.

"In felul acesta, gruparea condusa de Croitoru Vasile a ajuns sa vanda produse contrafacute catre mai multe sucursale ale societatii comerciale Electrica SA, cu capital de stat. Dosarele referitoare la achizitiile publice facute de SISE Banatul Timisoara si Transilvania Sud Brasov, ambele din cadrul societatii Electrica au fost finalizate cu rechizitorii de procurorii anticoruptie si trimise deja in fata instantelor in cursul anului trecut", mai spun procurorii, informand ca, in acest sens, Vasile Croitoru a infiintat firma Eur Electrik Grup SA Bucuresti prin intermediul careia a livrat produse contrafacute de slaba calitate catre Enol Grup S.A., si de-aici catre Hidroelectrica S.A. La operatiunea respectiva, de contrafacere si comercializare a respectivelor produse, au luat parte si Hondar Anghel, Bitu Gheorghe, Brasoveanu Mitica si Croitoru Costel.

Produsele Schneider, platite de 10 ori mai mult

In ceea ce priveste cumpararea de aparatura de joasa tensiune marca Schneider, probatoriul administrat de procurori arata ca preturile platite de societatea Hidroelectrica firmei CFR SSVM SA au fost in medie de la 10 ori mai mari decat preturile de catalog ale acestor produse comercializate de producatorul SC Schneider Electric Romania SRL suma totala fiind de 57.350.527.147 ROL. Si in cazul acestora, achizitia a fost facuta de catre conducerea Hidroelectrica fara a justifica necesitatea lor, prin procedura directa, in loc de licitatie, plata catre firma CFR SSVM fiind facuta preferential, intr-un timp scurt cuprins intre 4 si 8 zile, cu toate ca existau numerosi creditori fata de care Hidroelectrica trebuia sa achite datorii mai vechi.

Din intreg prejudiciul cauzat societatii Hidroelectrica (71,8 miliarde lei vechi) prin efectuarea acestor doua achizitii ilegale, procurorii au recuperat, in timpul urmaririi penale, suma de 20.280.398.519 ROL. La data de 11 ianuarie 2006 procurorii anticoruptie au pus sechestru asigurator pe bunurile imobile ale lui Traian Oprea, George Asan, Ioan Trif, Dan Popescu si Ioana Dudas, dispunand disjungerea cauzei fata de Sorin Marius Sparchez pentru ca se sustrage urmaririi penale. Dosarul a fost disjuns si in privinta lui Gheorghe Dinu, sesizand in acest sens Parchetul de pe langa Judecatoria Tecuci.

Numit sa "intareasca echipa" lui Dan Ioan Popescu

La sfarsitul lunii octombrie 2003, Dan Ioan Popescu l-a eliberat din functie pe Eugen Pena, pe-atunci director general al Hidroelectrica, existand date si indicii ca ar fi falsificat datele privind productia societatii.

La 1 noiembrie 2003, "in vederea asigurarii conditiilor de indeplinire a indatoririlor ce revin companiei", fostul ministru al Industriilor l-a numit in locul lui Pena pe Traian Oprea, fost adjunct al Hidroelectrica, Pena urmand sa ocupe functia de consilier al lui Dan Ioan Popescu.

"Decizia MEC nu este surprinzatoare. Eu am fost consultat in acest sens", a declarat atunci Eugen Pena, adaugand ca "langa ordinul de eliberare din functie se afla altul prin care se decidea numirea in functia de consilier personal al ministrului Economiei". "Ministrul mi-a spus, nu va suparati, dar iau aceasta decizie ca sa-mi intaresc echipa la minister, asa ca lasati-l pe adjunctul dvs. la conducerea Hidroelectrica", mai sustinea Pena.

Oprea, cercetat de Corpul de Control al MEC

La sfarsitul lunii decembrie a anului trecut, dupa ce a aflat de inceperea urmaririi penale asupra conducerii companiei Hidroelectrica, ministrul Economiei si Comertului, Codrut Seres, a declarat ca, in cazul in care anchetatorii vor putea proba vinovatia directorului general, acesta va fi suspendat din functie.

"In paralel am cerut Corpului de Control al ministrului sa faca verificari, pentru ca directorii sustin ca au recuperat prejudiciul in cursul acestui an", a precizat ministrul, adaugand ca directorii Hidroelectrica l-au informat ca au fost inselati in cumpararea acelor produse si ca, dupa ce au vazut dezvaluirile din presa, au remediat situatia.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.