Primul test va fi acela de a asigura "o sporire adecvata a resurselor" unor institutii precum Banca Mondiala si Fondul Monetar International (FMI), pentru ca acestea sa poata raspunde cererilor de asistenta formulate de tarile afectate grav de criza, relateaza NewsIn, citand AFP.
De asemenea, liderii vor trebui sa ia masuri pentru debarasarea bancilor de activele toxice, sa faca tot ceea ce este necesar pentru a stimula cresterea economica, sa reziste tentatiei protectionismului, favorizand schimburile comerciale, si sa promoveze un viitor ecologic viabil.
"Acestea sunt cele cinci teste pentru summitul G20, pe care toata lumea trebuie sa le treaca", a declarat premierul britanic intr-o conferinta de presa comuna cu presedintele mexican Felipe Calderon, aflat in vizita la Londra.
"Desigur, vom avea zile lungi de negocieri. (...) Sunt probleme dificile si complexe. Nu va fi usor sa ajungem la unele concluzii care, in opinia mea, sunt necesare pentru economia mondiala", a adaugat Brown.
Premierul britanic a afirmat ca vizita sa de saptamana trecuta la New York, in Brazilia, iar apoi in Chile, unde a participat la summitul liderilor progresisti, l-a convins ca "lumea vrea sa se reuneasca".
"In plus, maine si poimaine (marti si miercuri - n.red.), voi continua sa fac tot ce este posibil pentru a ajunge la un consens si a permite un acord care sa ne scoata din aceasta recesiune si sa aduca lumea din nou pe calea cresterii economice", a adaugat oficialul britanic.
"Este un moment decisiv pentru economia mondiala. Trebuie sa facem o alegere", a subliniat premierul. Lumea poate "fie sa lase recesiunea sa continue si sa se retraga in izolationism si protectionism fie sa reactioneze impotriva recesiunii", a adaugat Brown.
"Acestea sunt testele la care vom fi supusi la Londra. In aceasta saptamana, lumea intreaga trebuie sa se ridice la inaltimea provocarii", a conchis premierul britanic.
Despre autor:
Te-ar putea interesa si:
In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.
-
Analiză Clean Recycle: numărul deșeurilor de ambalaje, în creștere de sărbători
Sursa: green.start-up.ro
-
Femeia care rescrie felul în care copiii învață să vorbească
Sursa: start-up.ro
-
Răzvan Ghenu, Arggo: Ne confruntăm cu din ce în ce mai multe atacuri cibernetice
Sursa: retail.ro
-
Care este ziua ta norocoasă în funcție de zodie în săptămâna 29 aprilie - 5 mai
Sursa: garbo.ro
-
UniCredit va oferi carduri adaptate pentru nevăzători
Sursa: futurebanking.ro
-
Oracolul Îngerilor: Ce mesaj are Îngerul Păzitor pentru 26 aprilie 2024?
Sursa: kudika.ro
-
Ce măsuri au luat cele mai importante zone turistice din Italia pentru a...
Sursa: wall-street.ro